Scepticii sunt cu ochii pe numere. Au scăzut, ai văzut? Ți-am zis eu că e doar un moft 😂 Da, da, ni s-a zis. O modă trecătoare au zis. Dar ce să vezi, 2025 va fi un punct de cotitură pentru industria auto. Despre asta și cronica #konașilor pentru săptămâna #37 în cele ce urmează.
Trendul înmatriculărilor în RO
Nu mai e un secret pentru cineva că trendul general al înmatriculărilor de mașini noi electrice în țară e în scădere. Conform Romanian E-mobility Index din aprilie suntem pe acest trend. Motivele sunt mai multe, evident. Unul, cel financiar, este reducerea subvenției acordate de stat. Alt motiv este situația Dacia, care livrează cu pipeta (doar 25 de Spring-uri înmatriculate în august).
Până și Hyundai a livrat mai multe Kona urcând pe locul 2 în luna august și 4 la nivelul lui 2024. Pare că orice predicție e în van. Vedeam Megane E-tech de la Renault mult mai bine plasat în vânzări pentru anul acesta. Acum putem zice doar că… anul nu s-a încheiat, mai sunt patru luni totuși.
Pe acest trend pare acum imposibil să fie recuperat decalajul față de 2023. Pe de altă parte anul viitor va fi unul de cotitură pentru industrie.
Reducere drastică a emisiilor pentru parcul auto și amenzile care se anunță îi vor obliga pe constructorii de mașini să mute focusul pe electrificare. Chiar dacă lobby-ul pentru amânarea țintelor stabilite pentru 2025 e din ce în ce mai insistent, chiar prin declarațiile șefului ACEA, sunt și voci care se opun acestui lobby. CEO-ul Stellantis a declarat de curând:
„Toţi ştiau de mult timp de aceste reglementări şi au avut timp să se pregătească, aşadar acum e momentul să avem o competiţie”
A mai declarat și că Stellantis e pregătit pentru tranziția EV și a adoptat măsuri pentru a stimula vânzările. Interesant, nu?
Scăderi în Europa
Am adus aminte de ACEA mai sus, în ultimul comunicat legat de înmatriculări ni se spune că trendul descendent se înregistrează pe toate segmentele. O scădere de 18% la mașinile noi indiferent de motorizare. Cele mai mari piețe au avut scăderi de 27% Germania și 24% Franța.
Evident că odată cu această scădere generală este afectată și motorizarea electrică. Producătorii ar trebuie să ofere prețuri competitive, decât să stea pe la ușile politicienilor. Preferă să amâne un plan stabilit în mare parte de industrie (Fit for 55) și par să se bazeze pe suprataxarea mașinilor venite din China. Mie nu mi se pare că se fac eforturi pentru ieșirea din impas. Poate la anul vor face kick down în sfârșit 🙃
Săptămâna #37
Încheiem această săptămână cu un număr de 5 colegi și peste 2.700 km.
Se păstrează încă un consum de vară, chiar dacă dimineața avem temperaturi cu o cifră. 12.9 kWh/100 km au reușit cei 5 participanți care trimit date săptămânal.
Graficul de consum ne prezintă o grupare a colegilor cu o diferență de doar 1.4 kWh/100 km între cel mai mic consum și cel mai mare.
Trendul indicat de Domeniul de consum este unul ascendent, vom vede ce ne rezervă următoarele săptămâni din punct de vedere meteorologic. Dacă în august se anunța un septembrie secetos și cald, ne-am trezit cu uraganul/furtuna Boris pe cap.
Titus (SB)
Săptămâna 09-15.09:
- distanță: 133km
- consum mediu: 12,9 kWh/100km
- cost: 0 ron
Daniel (CJ)
În săptămâna 9-15 septembrie Kona acumulat următoarele date:
- 666,8km parcurși
- consum mediu: 12 kWh/100 km
- 80 kWh încărcați
- cost încărcări: 0 lei
Gabriel (MS)
Săptămâna #37 a arătat așa:
- distanță parcursă: 866.6 km
- consumul mediu: 13.3 kWh/100 km
- încărcare: încărcat acasă. Hidroelectrica + panouri
Distanța parcursă săptămâna aceasta e împărțită astfel:
- Luni – Vineri : Naveta la lucru.
- În weekend am fost până în Bistrița la un adăpost de pisici @Anda_Panda_pisici. Adoptați nu cumpărați! 🙂
Marius (CS)
O săptămână cu un număr de 640,6 km parcurși. Consum 13,4 kWh/100km.
Cost încărcări: 120,20 lei.
Kilowați încărcați 109,27. Încărcări făcute la stațiile din Reșița.
Dani (AR)
- distantă: 414,4 km
- consum mediu: 12.6 kWh/100 km
- Cost 0 și pentru această săptămână.
Încet, frigul își face simțită prezența.
Ca inginer în domeniul telecomunicațiilor sunt un apropiat al tehnologiei de orice fel. Adăugăm grija familiei pentru un trai cât mai prietenos cu mediul și ajungem repede la ideea de electromobilitate. Așa începe aventura electrică 🙂