(Skoda Citi) Go-e si „electro-curiosii”

Nici n-a ajuns GO-e bine acasa ca s-au si abonat “electro-curiosii”, adica cei interesati de “cum e?”, dar care foarte putin probabil vor face in viitorul apropiat pasul la urmatorul nivel, cel de “electro-boboci”.

Primul a fost varul meu Marius. Ne-am invartit un pic prin Sacalaz si apoi am iesit pe sosea (DN 59A).

Marius, putin crispat de prima intalnire cu o electrica.

Verdictul:

Primul contact, vizionare exterioara, un autoturism mic, cu un design simplu fara elemente  obositoare.

Urcare pe locul pasagerului din dreapta fata. Surpriza, spatiu interior foarte generos, chiar pentru inaltime de 1,8 m, loc suficient la picioare si la cap. Scaun confortabil, pozitie buna. Design-ul bordului cu grile de ventilatie rotunde, cu clapete, foarte bine orientabile si dirijarea aerului precisa. Panoul central cu infotainment cu ecran de dimensiuni reduse si comenzi pentru climatizare.

Contactul este pus, dar nu e necesara o pozitie pentru pornirea motorului. Pornim in regim urban la viteze de pana la 50 km/h. Impresionant demarajul cu 2 persoane la bord (cca. 180 kg). De asemenea zgomotul interior este remarcabil de redus si provine exclusiv de la trenul de rulare. Iesim din localitate si acceleram pana la 80 km/h. Tot zgomot redus, dar suplimentar apare vantul care bate moderat.

Dupa un parcurs de cca. 2 km ca pasager, schimbam locurile si trec la volan, sa ne intoarcem. Nu sunt obisnuit cu cutiile de viteza automate. Trebuie sa imi retrag piciorul stang sub mine, ca sa nu fiu tentat sa il folosesc.

Selectorul transmisiei la Citigo are o pozitie suplimentara de mers inainte (fata de D-drive) in care la ridicarea piciorului de pe acceleratie, motorul electric se comporta ca un generator si franeaza cu recuperare de energie. Folosesc aceasta treapta intrucat pe vehicolul cu motor diesel folosesc foarte mult frana de motor si sunt mai linistit in privinta asta.

Dupa 1 minut nu mai am emotii referitoare la transmisie, iar parcursul extraurban si cel urban cu accelerari, depasiri si franari, il fac fara sa calc pedala de frana, doar din regenerare. Sunt foarte multumit ca pot sa am un parcurs lin, fara bruscari. Sosim la destinatie, aici de teama sa nu pot opri, folosesc totusi frana. 

Per ansamblu sunt impresionat de demaraj si silentiozitate. Ma uit la locurile din spate si la pozitia actuala a scaunelor din fata nu cred ca o persoana de inaltime peste 1,8 m poate sta comod, la picioare si cap.

Cred ca este o alegere foarte  potrivita, pentru drumuri scurte (pana la 100 km) si excelenta in oras, fara probleme cu parcarea si cu recuperare de energie.

Ma sui in dieselul meu si pornesc. Zgomotul de motor pe care nu l-am bagat in seama la venire este acum evident.

A urmat fina noastra, Anca. De cand l-am adus pe GO-e acasa ne-a intrebat daca si cand poate sa-l conduca si ea sa vada cum e cu o electrica.

A dat o raita pe stradutele din Sacalaz, cu Doina pe post de copilot si dadaca. Nu a vrut sa se aventureze si pe sosea, pentru ca la ora respectiva era traficul destul de intens.

Anca si ritualul ajustarii pozitiei optime de condus.

Am rugat-o sa scrie cateva randuri cu impresiile ei, dar pe cat de mult e in stare sa vorbeasca, pe atat e de timida cand e vorba sa scrie o scurta povestioara. Asa ca m-a refuzat.

Pe scurt, va zic eu. A spus ca i-a placut experienta, plecarea lina, manevrabilitatea, linistea si senzatia de plutire. Nu a incantat-o forma masinutei si nu-i plac geamurile fumurii de pe spate (of, femeile!).

N-am inregistrat parcursurile si consumurile, fiindca nu-mi pareau importante. Eram curios de reactiile musafirilor.