Șușoteli din cuibul Konelor

Începând de săptămâna trecută, când Titus s-a alăturat echipei Kona din cadrul proiectului Electromobilitate, nu mai poate fi vorba de întâmplare… este evident că aceste „păsări rare” în peisajul auto românesc, au tentința de a se aduna la un loc, pe care noi l-am botezat cu afecțiune „cuibul Konelor”.

Schimbul de experiență, împărtășirea aventurilor electrice și discuții electro-pescărești interminabile, sunt manifestări timpurii ale unei maladii molipsitoare, de care suferă majoritatea electro-maniacilor participanți la evenimente de genul ElectRoMania (ediția a III-a la Păltiniș 17-18 octombrie) și multe altele, organizate de promotori dedicați ai mobilității electrice.

De obicei nu se mulțumesc doar cu pasul făcut în universul electric, ci încearcă cu îndârjire să convingă pe cei din jur, că acesta este pasul corect în secolul XXI. La fel cum fumul scos pe nări, aparține unor povești din trecutul îndepărtat, când dragonii colcăiau prin mlaștini și fumătorii prin birouri, gazele de eșapament ar fi cazul să fie eliminate din viermuiala circulației la pas din marile aglomerații urbane, sufocate de emisii, praf și zgomot.

De ce este Kona atât de îndrăgită de proprietarii de pretutindeni și în special cei din România, care au decis să investească o sumă considerabilă, în majoritate 32.000 euro DUPĂ subvenții?

In fond, este doar un SUV mic, cu puțin loc de bagaje, design apreciat după gustul fiecăruia și greu ca… plumbul (apropos, electro-maniacii au dezvoltat un jargon original în care, pe lângă multe altele, expresia „greu ca plumbul”, ce provine probabil de la acumulatorii timpurii cu plumb, a fost înlocuită cu… „greu ca bateria Li-ion”), datoria acumulatorului de 64 kWh.

Poate cea mai simplă și directă explicație este cea oferită de Darius Jula, care după un test cu Kona afirmă: „frica de autonomie dispare” dar in final a decis sa achiziționeze pentru nevoile familiei un Renault Zoe.

Reală sau imaginară, această teamă de autonomie se transforma la proprietarii aflați la drum lung în teama de încărcare, iar pentru familie, convinsă inițial că pionieratul pe calea spre normalitate (cea de a respira aer neamestecat cu gaze de ardere a combustibililor fosili) solicită sacrificii, în teama că tata și-a pierdut mințile…

Cum s-ar putea altfel explica aventurile lui Paul, care a parcurs mai mult de 1000 km pe zi cu Kona? … a stat cu orele la încărcat sub soarele necruțător al Greciei? … a parcurs de două ori drumul Băilești -Amsterdam și retur într-o vară? … și s-a înarmat pentru asta cu ecusoane RFID și aplicații de încărcare, suficiente să alimentezi tot parcul auto electric din județ?

Eficiență și consum mediu săptămânal

Bucuria de a primi informații săptămânale de la cinci proprietari de Hyundai Kona electric, cărora li s-a alăturat recent Mircea cu un hibrid, este reală, fiindcă ne oferă o perspectiva unică asupra comportamentului exemplar al acestui model de succes pe plan global.

În primul rând, la fel cum s-a întâmplat și cu cele trei Hyundai Ioniq, pe care le-am urmărit pe parcursul unui an, proprietarii de Kona nu au întâmpinat defecțiuni, un lucru de loc obișnuit cu numeroase modele electrice. Este drept că doar Paul a depășit 30.000 km, dar știm de la șoferii de Ioniq ai firmei timișorene Citylimo, că la fel era și după 85.000 km.

În al doilea rând, este eficiența și frugalitatea cu care Kona tratează fiecare electron, realizând acea „autonomie inteligentă”, de care îi place să vorbească lui Peter Rawlinson, parintele Teslei Model S și actualul CEO al firmei Lucid Motors. În opinia lui Rawlinson, un acumulator mare necesar doar fiindcă motorul, transmisia și electronica nu sunt eficiente, reprezintă doar balast adăugat unui vehicul electric și nu reprezintă o bună soluție tehnică.

Nu este cazul Konelor, care ne surprind in fiecare săptămână cu un consum mediu foarte rezonabil, pentru dimensiunea și performanțele mașinii.

Graficul nostru de consum mediu săptămânal începuse să fie cam aglomerat, prin urmare am decis să păstrăm doar valoarea maximă și minimă din fiecare săptămână și să listăm toate valorile doar pentru ultima.

Urmărind consumul Konelor, cu variații de pînă la 38% intre maximul și minimul săptămânal, devine evident ceea ce am repetat de nenumărate ori: chiar dacă fiecare vehicul are un consum nominal determinat în condiții standard, consumul mediu real diferă în funcție de numeroși factori, specifici fiecărui caz de utilizare.

Importanța cunoașterii acestor valori nu provine din economia financiară ce rezultă între minim și maxim, ci din cea a planificării punctelor de reîncărcare, în funcție de drum și anotimp.

Autonomie imaginară vs. necesară

Dacă tot am ajuns la subiectul cel mai îndrăgit de electro-maniaci AUTONOMIA (sau teama de dânsa) vă invit să privim la câteva exemple reale din deplasările electrice în viața de zi cu zi.

Am început cu imaginea primită de la Attila, fiindcă el are unul din cele mai scurte drumuri la serviciu. Așa cum mărturisește într-un comentariu la un articol, rutina sa zilnică include un timp petrecut în mașină, în așteptarea deschiderii brutăriei locale. Sincer, aștept cu nerăbdare să ajung la Timișoara și să-l însoțesc pe Attila la brutăria preferată, dacă așa de bine miroase acolo dimineața a bunătăți proaspete, că este determinat să sacrifice câțiva electroni prețioși pentru plăcerea unui mic dejun aburind din cuptor.

Aș face o precizare că în data de 18 septembrie consumul de 22.8 kWh/100 km este mare din cauză că am staționat cu mașina „pornită” timp de jumătate de oră în parcare. Se mai întâmplă că, odată sosit în parcare (la servici), mai stau să citesc pe telefon câteva articole de pe internet.

Atunci observ că la sosirea în parcare bordul indică un consum de 16-17kWh/100 km și după o staționare (cu climatizarea pornită) de ~30 minute, urcă consumul (logic) până la valoarea indicată mai sus.

Dacă lumea se întreabă de ce „ard” electronii degeaba în mașină, când pot citi și la birou: în drumul meu pedestru de la parcare până la birou este o brutărie unde obișnuiesc să-mi cumpăr micul dejun și câteodată trebuie să mai aștept să se facă produsele lor.

Attila Bereczki, primul proprietar de Kona electric din Timisoara

Tot în Timișoara, și tot cu un traseu zilnic relativ scurt, se deplasează și Tudor cu Porto.

Cu beneficiul suplimentar ca poate încărca gratuit la serviciu, Kona lui Tudor realizează de multe ori cele mai mici valori medii săptămânale.

Aflat în permanentă mișcare electrică, Paul adună sistematic cei mai mulți kilometri săptămânali, indiferent dacă este pe drumuri de vacanță sau în campanie electorală. Plăcerea pură de a conduce prima mașină electrică a familiei nu-i dă pace și după întoarcerea din vacanță Paul a continuat să adune între 545 si 667 km pe săptămână.

Dacă pentru Attila un plin de electroni este suficient pentru ultimele trei săptămâni, Tudor și Paul au nevoie teoretic de o singură INCARCARE pe săptămână.

Tot cu o încărcare pe săptămână se pot descurca Cristian în Cluj (441km/săptămână) și Titus în Sibiu (între 348 și 508 km/săptămână).

In realitate, electro-maniacii încarcă câțiva electroni aproape zilnic, sau cel puțin de câte ori prind câte o stație, (încă) gratuită, liberă.

O temă de discuție

Odată cu venirea temperaturilor mai scăzute, proprietarii mașinilor electrice cu acumulatori, sesizează o creștere semnificativă a consumului. Ionică, cu modestul acumulator de 28 kWh, utiliza suficientă energie pentru preîncălzirea acestuia, ca în zilele geroase de la Sibiu consumul să se dubleze, față de valorile minime, realizate primăvara și toamna.

Suntem extrem de curioși care va fi impactul temperaturilor coborâte asupra performantelor Konelor, care au de încălzit un acumulator cu mult mai mare decât cel cu care este echipat Ionică.

Atunci vom reveni la dezbaterea filozofiei japoneze, aplicată la Honda e și Mazda MX 30, care susține că acumulatorii mari sunt o povară carată permanent, deși rareori sunt necesari, care duc la ineficiențe dinamice și de consum, mai ales în climat rece.

Așa o fi, dar electro-maniacii iubesc acumulatorii mari, care îi ajută să ocolească stațiile de încărcare aglomerate sau nefuncționale și să uite de frica de autonomie.