SAIC în expansiune electrică europeană prin intermediul MG

In ultima săptămână din aprilie, două articole au avut ca temă expansiunea celei mai mari firme auto de stat chineze, SAIC-Shanghai Automotive, în Europa cu ajutorul mărcii britanice, cu un istoric zbuciumat, MG.

Mai întâi am discutat despre câteva exemple de pe piața chineză, redeschisă pentru business, după shut down în ianuarie și februarie. Intre lecțiile enumerate, subliniam atunci succesul local înregistrat de SAIC cu modele electrice vândute sub brandul MG și Roewe (fostul Rover britanic):

Altă evoluție interesantă din primul trimestru în China, este plasarea pe locul cinci și șase a două modele electrice produse de SAIC (Shanghai Automotive) sub foste branduri britanice MG și Rover (Roewe), achiziționate cu mai bine de un deceniu în urmă, de la defuncta industrie auto britanică și transformate în vârful de atac al piețelor internaționale.

MG e-ZS este un SUV compact care a înregistrat primele succese după introducerea în Marea Britanie, Olanda, Israel și este pe punctul unei extinderi rapide în Europa.

Cel de al doilea model, un „combi”, „wagon” sau „estate”, cum sunt denumite mașinile spațioase cu care își plimbă bunicii nepoții, va veni cât de curând pe piața europeană și va încerca să descopere dacă SUV-urile au acaparat total piața acestui segment electric, sau daca mai este loc și pentru „combi”, bunul prieten de concediu al generațiilor trecute.

Lecții din China pentru epoca de după covid, 23 aprilie 2020

In cel de al doilea articol, am descris succesul înregistrat de SUV-ul compact MG ZS în Marea Britanie și planurile de expansiune europeană:

Adevărata poveste de succes pentru SUV-ul electric Made in China, vine din Marea Britanie, unde SAIC a utilizat cu dibăcie renumele unei mărci de prestigiu, pentru a stabili un cap de pod în Europa.

Pe o piață auto în picaj în primul trimestru, cauzat de restricțiile pentru evitarea contaminării cu coronavirus, vânzările MG Motors au crescut cu 81% (optzeci și unu la sută). Deși modelul electric a fost lansat târziu în 2019, o treime din vânzările MG în Marea Britanie au fost realizate de SUV-ul ZS.

Pînă acuma a avut o contribuție enormă la creșterea volumului.” declara Daniel Gregorious, MG UK sales and marketing manager pentru Automotive News Europe.

Succesul din Marea Britanie a reprezentat o încurajare pentru expansiunea în Europa. După primii pași in Norvegia (unde altundeva?), Olanda și Israel, MG ZS în varianta electrică va fi disponibil în Italia și Franța, imediat după ridicarea restricțiilor legate de pandemie.

MG ZS electric – cine il aduce in Romania? 24 aprilie 2020

Dupa doar cinci luni, avem confirmarea succesului prin înmatriculările din:

  • Norvegia, unde MG ZS s-a clasat pe locul 4 în septembrie (666) și pe locul 8 pentru primele nouă luni din 2020, cu un total de 2124 înmatriculări.
  • Olanda, locul 5 cu 1546 de înmatriculări în 2020 după Kia Niro (4271), Tesla Model 3 (4188), VW e-Golf (2788), Hyundai Kona (2301).
MG 5, primul combi electric pe piața europeană

Intr-un recent articol Automotive News China clarifică strategia de expansiune MG în Europa. Fără prea mule detalii cu date exacte, aflăm că MG a postat poziții de angajare pentru viitoarele organizații de vânzare in Germania, Spania și Italia.

In prezent, MG are 112 dealeri în Marea Britanie și s-a extins anul acesta în Luxemburg, Belgia și Austria. Vânzările europene au crescut cu 76% față de anul trecut.

Din totalul de 14.088 exemplare livrate in Europa, 10.675 (75%) au fost SUV-ul electric compact ZS, ceea ce justifică interesul grupului VW de a raporta vânzările europene împreună cu MG, pentru evitarea amenzilor pentru emisiile de CO2.

Gama de modele se extinde cu hibridul plug-in HS spre sfârșitul anului și cu primul combi electric în Europa, MG 5, in 2021.

SAIC are capacitate de 300.000 acumulatori pe an, prin urmare nu avem restricții de volum, ca mulți dintre competitorii noștri.

Daniel Gregorious, MG UK sales and marketing manager
MG ZS, facelift

MG ZS a intrat pe piață în categoria îndrăgită a SUV-urilor compacte cu dimensiuni între Kona și Niro. Pentru aducere aminte, încă o dată comparația dimensiunilor și performantelor cu cele două SUV-uri coreene de succes în Europa.

Comparație realizată pe baza informațiilor EVdatabase.org

Pe lângă succesul actual înregistrat de Polestar și SAIC cu vânzarea în Europa a modelelor electrice produse în China, în 2021, pe lângă numeroase startup-uri chineze, se vor alătura BMW, cu varianta electrică a SUV-ului X3, și Renault cu Dacia Spring noii ofensive chineze în Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.