by După călătoria de acum o lună în Ungaria, Austria, Germania, Olanda și Belgia, cam 6000 km în total, un șofer de mașină electrică ar crede că a trecut testul, că le știe pe toate și că pumnul de carduri, cel de tokene și sumedenia de aplicații de pe telefon îi deschid porțile către orice colț al planetei.
Ei bine, nu. Lungul drum de la o „fosilă” la o mașină electrică are o singură constantă: testarea limitelor. A limitelor mașinii și a limitelor celui care o conduce, desigur.
Pentru călătoria în Olanda m-am pregătit luni în șir. Stații de încărcare, aplicații, carduri și conturi atașate acestora, toate au fost luate la bani mărunți și sunt sigur că am exagerat enorm în sensul ăsta. Poate unde eram și sub influența stării de fapt din România, poate și pentru că mai mult sau mai puțin prietenii mi-au tot susurat în cap ideea că mașina electrică e doar un moft, un efect al crizei de identitate a românului privitor pe youtube, o jucărie foarte scumpă, care mai mult mă va băga în bucluc, dacă îndrăznesc să o folosesc pentru drumuri lungi.
Testarea limitelor înseamnă nu doar autonomia, viteza maximă, încărcarea regenerativă ori consumul cât mai redus. Testarea limitelor în domeniul mașinilor electrice are un singur sinonim, iar acesta este Grecia!
Dacă mașina electrică ar fi existat în antichitate, am fi vorbit azi despre cele 10+1 munci ale lui Hercule. Deschideți Plugshare și aruncați o privire pe harta stațiilor din această țară. Veți simți același lucru pe care, probabil, îl simte un german care trage un ochi la situațiile din România și veți scutura, probabil, din cap cu hotărâre la gândul de a pleca în concediu la mare în vechea Eladă.
Nu am pretenția că sunt deschizător de drumuri. Cristi Tudor, de la „N-am Habar, dar încerc”, a îndrăznit anul trecut să „atace” cel dintâi și a publicat pe Youtube aventura sa (Este Grecia 🇬🇷#curentata? Episodul 1, Bucuresti – Salonic cu Hyundai Kona Electric și Este Grecia 🇬🇷#curentata? Episodul 2, Salonic – Kefalonia cu Hyundai Kona Electric, așa că m-am gândit că, dacă tot testez limitele, atunci să ridic ștacheta și mai sus. Cât mai sus înseamnă… cât mai jos, cât mai la sud. În Grecia, asta înseamnă Peloponez.
Am rezervat încă din februarie o casă dintr-un sat izolat, aflat la vreo 20 km de Koroni, pe cea mai vestică dintre cele trei mini-peninsule care pătrund în Mediterana.
Am plecat din țară după ce am efectuat toate formalitățile pe care statul grec le-a impus pentru a limita răspândirea pandemiei. Am pornit cu acumulatorul încărcat la 90% și am oprit pentru o primă sesiune la Sofia, la Kaufland, unde totul a mers perfect. Următoarea oprire a fost la Salonic, unde am rămas pentru două nopți.
În Grecia există două rețele de benzinării care sunt cât de cât interesate de mobilitatea electrică. Una dintre ele este EKO, care oferă încărcare gratuită la 50KW la stația de lângă Salonic și la cele două stații la ieșire din Patras, aflate de o parte și de alta a autostrăzii care se îndreaptă către Corint. Cealaltă rețea este Avin. Stațiile ei rapide se găsesc pe autostrada care unește Ioannina de Patras, iar costul este unul destul de ridicat. A fost foarte important să mă asigur că stațiile la care doresc să încarc funcționează, așa că nu ezitați să dați câteva telefoane înainte de a planifica etapele.
Am încărcat la Salonic, apoi lângă Ioannina și la Patras.
Ultima etapă a fost foarte lungă, dar cei 90% cu care am plecat de la EKO erau suficienți. Totuși, nevoia de odihnă m-a determinat să fac o scurtă pauză de încărcare la Tripoli, unde stația AC din centrul localității m-a ajutat cu încă vreo 5 KWh. Astfel a dispărut și ultima urmă de îngrijorare provocată de diferența de nivel de la țărmul Mediteranei până la sătucul tradițional unde locuim pentru o săptămână.
Trebuie spus că nu există stații de încărcare de niciun fel în zonă. Cel mai apropiat punct de încărcare este la Kalamata, la aproximativ 40 km, așa că cheia unui concediu plăcut a fost încărcarea peste noapte, la unitatea de cazare, folosind priza Schuko și încărcătorul de 2 KW din dotarea mașinii. Proprietarul a fost de acord să încarc fără vreun cost suplimentar, așa că am setat la 80% nivelul maxim pentru curent alternativ și astfel pot zburda liniștit printre măslini și smochini de la o plajă la un castel, de la niște ruine străvechi, la un orășel cochet.
Pentru cei care, asemenea mie, doresc să călătorească în Grecia, stațiile AC sunt extrem de importante. Există doi furnizori importanți: Blink și Fortizo. Fortizo are o relație specială cu autoritățile locale, care au început să instaleze aceste stații în zonele cele mai neașteptate. Un cont creat pe site-ul lor asigură pornirea acestor puncte de încărcare, iar dacă alfabetul și limba greacă vă dau de furcă la fel de mult ca mie, singura soluție este traducerea automată oferită de Chrome. Compania Blink este orientată mai mult către o relație cu unitățile hoteliere ori stațiile de benzină. Costul este unul foarte variat.
Pănă acum, când scriu acest articol, abia dacă a trecut jumătate din sejur. Cu o zi-două înainte de plecare voi stabili etapele pentru drumul de întoarcere, dar o voi face mult mai relaxat, fiind convins că nici zece stații rapide, gratuite ori ba, nu fac cât un plan bun.
