Tesla Model 3 – bilanț intermediar după 20 de săptămâni

Într-un articol recent semnalam că primele vapoare cu Tesla Model 3 și Y produse la Shanghai au ajuns în porturile europene și parcurg ultimii pași spre clienții nerăbdători din Europa.

Până când colegii noștri Ovidiu (B) și Tudor (TM) vor pune mâna pe volanul mult dorit, aruncăm o privire la experiențele din primele 20 de săptămâni comunicate de proprietarii exemplarelor livrate la București.

Andrei (TM) și Marius (PH)

Andrei și Marius au luat în primire un Model 3 long range și unul standard range în ultima săptămână din septembrie.

De atunci, Marius a trecut de borna de 15.000 km, iar Andrei se apropie de cea de 19.000 km (imaginea din stânga).

Consumul mediu pentru întreaga distanță, ce a acoperit sezonul rece, este 14.2 kWh/100 pentru Marius și o valoare cu 25% mai mare (17.6 kWh/100 km) pentru varianta long range, echipată cu un acumulator mai mare și mai greu, greutate la care contribuie și cele două motoare electrice, care oferă performanțe dinamice și de tracțiune superioare.

Modul de utilizare

O privire la parcursul săptămânal comunicat de Andrei și Marius, indică modul diferit de utilizare al celor două mașini.

Andrei a parcurs peste 1000 km în zece săptămâni, depășind 1500 km în cinci din acestea, dar a avut și perioade mai liniștite, în care a adunat mai puțin de 100 km în Timișoara.

După o vacanță dedicată „împrietenirii” cu EVA, în care a parcurs călătorii lungi, ce au inclus ElectRoMania la Păltiniș și TransCarpatica, rutina lui Marius este bazată pe naveta la serviciu și vizitele la nepoții din Brașov. În aceste condiții, parcursul său minim a fost 228 km în primele zile din 2022.

Consumul mediu săptămânal

Cu toată asemănarea exterioară și interioară, cele două Model 3 sunt cât se poate de diferite din punct de vedere al performanțelor și autonomiei.

Comparația consumului realizat pe parcursul sezonului rece de Andrei și Marius este însă un avertisment pentru cei ce cred că achiziția unui acumulator cu X% mai mai mare, va rezulta într-o autonomie cu X% mai lungă. Acumulatorii foarte mari lansați în ultima perioadă de diverși producători, deși promit autonomii mai mari (determinate în condiții standard WLTP, NEDC sau EPA), în practică s-au dovedit a fi mai puțin eficienți. Principalele motive sunt masa suplimentară și energia consumată în sezonul rece pentru încălzirea acumulatorului.

Așa cum îi place să spună lui Peter Rawlinson, CEO Lucid Motors, acumulatorii foarte mari rezultă în „dumb range”, fiindcă mașina va consuma mai multă energie pentru a transporta masa suplimentară. Model 3 dovedește că un acumulator de dimensiuni medii, cuplat cu încărcare rapidă (SC V3 max 250 kW) este o soluție bună pentru călătorii lungi, combinate cu cele din aglomerațiile urbane.

Darius (TM) și Silviu (B)

Darius s-a alăturat echipei Tesla în noiembrie și Silviu în decembrie. Amândoi au luat decizia achiziției unui Model 3 standard range după o experiență de un an cu ZOE (Darius) și Peugeot e-2008 (Silviu). La fel ca Marius, după ce a petrecut primul an la volanul unui e-Up!, Tesla i-a atras cu o combinație de design exterior și interior, tehnologie, performanțe și mai ales posibilități de încărcare fără aplicații și complicații la cele 30 de stații Super Charger instalate în 2021 în cinci orașe: Timișoara, Sibiu, Pitești, București și Constanța.

Faptul că Tesla extinde rețeaua de încărcare rapidă din țară, adăugând stații SC la Cluj și Brașov anul acesta, a fost bine venit de întreaga comunitate Tesla din România, dar și de cei din țările vecine, care pot să parcurgă Transalpina și Transfăgărășanul bazându-se pe SuperCharger-ele din Timișoara, Sibiu și Pitești.

Pentru amatorii de statistici

Pasionații de statistici mai complexe decât cele oferite la bordul mașinii, pot utiliza diferite aplicații care vor monitoriza parcursul, încărcările, consumul și condițiile meteo. Pentru veterana proiectului Electromobilitate, un Model 3 long range cu tracțiune spate, utilizăm (doar pentru călătoriile lungi) aplicația TeslaFi.

Pe lângă statisticile zilnice, TeslaFi oferă posibilitatea unui sumar al întregii călătorii, care poate fi interesant pentru unii utilizatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.