TEST PARALEL: Dacia Spring – Tesla Model 3 și asul din mânecă la stațiile de încărcare

O călătorie lungă fie cu trenul, cu bicicleta sau cu mașina, fie ea cu motor termic sau Dacia Spring, a reprezentat un nou început, o foaie albă pornită a fi scrisă cu experiențe.

A venit încă o dată rândul Springului să ne ducă la București, pe toți patru. Fetele în scaunele de copii montate în dispozitivele ISOFIX din bancheta spate, șoferul și copilotul în dreapta, portbagajul umplut cu lucruri necesare unei călătorii de trei zile în capitală.

1. Fălticeni – Adjud

Am plecat la 13:15 din Fălticeni cu 93% SoC și 228 km autonomie estimată. Am vrut să încărcăm la e-On Drive UMB Adjud, însă aplicația efectiv nu vedea stația de încărcare. În fapt, nici o stație din România nu era vizibilă în aplicație. Îmi frecam palmele, știam că începe aventura. A încercat și Andrei (Kona, Brașov) să mă ajute cu pornirea stației de la distanță, dar consternat, am sunat la relații cu clienții (0265 200 607) pentru a cere explicații, răspunzându-mi-se să ”am răbdare”, ”nu am cum să vă ajut”, ”se fac niște mentenanțe”.

Deși sunt foarte răbdător din fire, chiar dacă aveam doar 9% SoC, am plecat spre stația eCharge Rompetrol Adjud, unde am încărcat și luni (dar tot cu telefon dat la hotline pentru resetarea stației care era… ”amorțită”). Ajungând la stație, era un frumos M3 Long Range Highland care încărca, dar utilizatorul spunea că încărcarea se oprește la câteva minute (deja mă treceau apele auzind acestea).

Colegul electromobilist ne-a cedat mufa, a mutat mașina și ne-a lăsat să încărcăm. La noi a pornit instant și așa am stat 50 de minute discutând cu posesorul de Tesla. Dincolo de faptul că eram într-o călătorie cu familia și încercam să ne încadrăm la o oră de sosire ”rezonabilă”, zecile de idei dezbătute au făcut trecerea timpului să fie rapidă. Și tot discutând despre posibilități de încărcare, am amintit că doresc să încarc la Ledmax EVConnect Ploiești, iar Andrei ne-a propus un test paralel, Spring în față, Tesla în spate, pentru un test de consum între Adjud și Ploiești.

2. Adjud – Ploiești

Deoarece am plecat cu 88% de la Adjud, am mers mai ”rezervat” pe cei 190 km. Am obținut un consum de 11.2 kWh/100 km pentru Spring (88% – 4%) și un consum de 10 kWh/100 km pentru Tesla Model 3 Long Range (47% – 7%). Viteza medie a fost de 69.8 km/h pentru ambele mașini. Dacă mai era ceva de zis despre eficiența Tesla…

Îi mulțumesc și pe această cale colegului Andrei pentru răbdarea cu care m-a suportat pe DN2 de la Adjud la Ploiești. 🙂 Fiind și dânsul cu copilul, fetele mele s-au luat la joacă împreună și încărcarea de la Ploiești a trecut mai ușor: 35 de minute și 15.31 kWh din cardul Dacia.

Tot o comparație a fost și viteza de încărcare, așadar în 15 minute Spring a încărcat 7.81 kWh până la 33%, în timp ce Tesla 37 kWh până la 51%. În același loc ne-am întâlnit și cu Andu (Tesla Model 3 – București), care își ”ascuțea” bateria pentru evenimentul de la Târgu Mureș, prezentat în detaliu aici:

3. București

La București, dacă luni am încărcat cu succes la stația EVConnect Veranda Mall, iată că vineri stația nu a mai pornit. Fiind în derulare o migrare către Voltrelli, cardul RFID de la Dacia nu a mai fost recunoscut, încărcarea nu a mai fost posibilă.

Având doar 4% SoC, m-am învârtit, coborât și urcat prin etajele centrului comercial până am găsit o stație PlugPoint. Nemaiavând de a face cu această platformă până atunci, a trebuit să confirm cardul bancar pentru prima dată. Colac peste pupăză, aplicațiile Raiffeisen au luat și ele o pauză de câteva ore pentru ”actualizări”. EV sweet-spot moment.

Asul din mânecă a fost promptitudinea lui Alexandru (ID.3 – București) a făcut posibilă pornirea stației de la distanță și încărcarea cu 20.11 kWh, respectiv readucerea SoC-ului Spring-ului de la 4 la 79%.

4. București – Ploiești (LEDMAX)

După trecerea în revistă a câtorva muzee (unele închise, altele primitoare) cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, am pornit duminică spre casă cu 75%, urmând să ajungem la LEDMAX EVConnect Ploiești cu 33% la 11:35. Aici am încărcat 18.62 kWh până la 100% SoC în 57 minute. Stația de 50 kW afișează inclusiv curba de încărcare. Se poate plăti cu cardul bancar, dar am folosit cardul RFID. Spațiul deschis a permis jocul copiilor sau plimbarea cu trotineta (tot electrică…). La 12:35 am plecat spre Bacău.

5. Ploiești – Bacău

Mersul legănat al Springului a permis fetelor un somn bun de amiază. La 15:30 am oprit la e-On Drive Adjud UMB pentru o scurtă pauză de 10 minute cât mașina a încărcat 5.05 kWh de la 21% la 38%. Dacă joi stația nu pornea, duminică a funcționat…

In imaginea de mai jos, a se observa ”trenul” de utilaje ale UMB care se odihneau duminica. A doua zi urmau să plece pe șantierul autostrăzii A7 pe care o așteptăm cu sufletul la gură.

O bine-meritată pauză la Mesopotamia Bacău s-a potrivit la fix cu încărcarea de la 16% la 75% – 16 kWh la e-On Drive Medicall Mall Bacău. În proximitatea stației e-On se afla un totem indisponibil unde era indicată o stație ElectricUP… Aici sunt banii dumneavoastră… 🙁

6. Bacău – Fălticeni

La Fălticeni am ajuns la 19:00, cu următoarele date pentru drumul dus-întors Fălticeni – București:

  • 969 km,
  • consum mediu de 11.2 kWh/100 km,
  • viteza medie de 60.4 km/h.

Cost încărcări: 154.1 lei (5.59 kWh x 0.68 lei/kWh + 22.9 kWh x 2.49 lei/kWh + 20.11 kWh x 2.08 lei/kWh + 21.05 kWh x 2.45 lei/kWh)
Număr încărcări: 7

  • 1 set de încărcări acasă (37 kWh) cu aport 85% solar.
  • 22.90 kWh | 57.07 RON | eCharge Rompetrol Adjud
  • 15.31 kWh | 0 RON | EVConnect Ledmax Ploiești (card Dacia)
  • 20.11 kWh | 41.74 RON | Plugpoint Veranda Mall (mulțumesc Alex pentru promptitudinea acordării ajutoruluI!)
  • 15.06 kWh | 0 RON | EVConnect Ledmax Ploiești (card Dacia)
  • 21.05 kWh | 51.49 RON | e-on Medical Mall Bacău
  • Energie încărcată: 135.04 kWh.

2 Responses

  1. Andrei spune:

    Multumim pentru jurnalul calatoriei.

    Mi-au sarit in atentie datele Tesla M3 LR pentru segmentul Adjud – Ploiesti.
    190km
    47%-> 7% (40% din baterie)
    10kWh/100km consum

    La un consum de 10kWh/100km, masina va utiliza 19kWh pentru a parcurge 190km.
    Prin urmare, 40% din baterie ~/= cu 19 kWh.
    Ori, asta inseamna ca 100% ~/= 47.5 kWh

    Dar bateria Tesla Model 3 LR 2024 ar trebui sa aiba 79-82 kWh capacitate.

    Cred ca unele din informatii sunt, posibil dintr-o greseala de inregistrare, gresite.

    In rest, drumuri bune!

    • Andrei Ionuț Petcu spune:

      Salut Andrei. La Adjud aveam autonomie de 189km dar din ce ne amintim 47% baterie. Posibil sa fie o greșeală într-adevăr.

      Știu sigur ca am plecat din Iași cu 66% baterie în ideea în care voi face o pauza scurta de maxim 10 minute la Adjud sau la Focșani în caz ca Adjudul era ocupat.

      La Adjud nu pornea stația (pornea și se oprea după 10 secunde) și a apărut Mihai. I–am cedat locul pentru ca era cu 2 copii și am decis sa facem testul paralel.

      Am mers în spatele lui cu CRUISE CONTROL ADAPTIV și am reușit sa ajung cu 7% la Ploiești. Puteam merge fără probleme pana la destinația mea Campina unde urma sa o pun la încărcat dar nu s-ar fi încărcat pana la 100% de seara pana dimineață la 5:00.

      Posibil ca acel 47% sa fi fost 37. Chat gpt zice ca as fi avut în jur de 35% 😅

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.