Despre Polestar 4 am scris pe larg după lansarea de anul trecut la reprezentanța din Motor City și am mai amintit de noul model, după test drive-ul cu fratele mai mare, Polestar 3, la începutul anului.
- Test drive Polestar 3 și comparații cu concurența
- Polestar 3 comparație cu BMW iX – date de la volan
Și atunci, și acum când am comparat-o cu veterana TM 3 (în planul secund), am utilizat pentru imaginea din titlu vederea din spate, care este o soluție inedită, fără sticlă, mult discutată de jurnaliști și dezbătută în lumea auto.
În realitate, o persoană mai puțin interesată de aspectul mijlocului de transport cu care face cumpărăturile (soția), nu a observat absența lunetei până nu s-a așezat la volan. Imaginea din oglinda retrovizoare digitală era nefiresc de cuprinzătoare, atât acțiunea din spate, cât și lateral, în zona aripii spate.

Vânzarea noului vlăstar al gamei Polestar a demarat în SUA cu mare întârziere, din cauza tarifelor pentru automobile produse în China. Cele două exemplare conduse, AWD și RWD, sunt asamblate în Coreea și sunt taxate cu 15% în prezent. Rezultatul este un preț considerabil peste promisiunile inițiale, în mod dubios cu 100 USD mai ridicat decât rata lunară pentru Polestar 3, fabricat în SUA pe aceeași linie de asamblare cu Volvo EX90.
La drum cu varianta AWD
Extrem de intuitive, toate ajustările electrice ale scaunului cu butoane fizice și ale oglinzilor exterioare cu meniul de pe ecranul central, nu răpesc prea mult timp de adaptare/căutare. Totul este acolo unde iți dorești să fie.
În plus, oglinda interioară nu a trebuit reglată când ne-am schimbat la volan, așa cum s-a întâmplat la orice alt automobil condus împreună în ultimii 50 de ani…
Imaginea panoramică este generoasă, iar cea compusă pe ecran extrem de utilă pentru spații de parcare înguste, aspect pe care l-am semnalat după primul test cu Polestar 2.
- Test drive cu Polestar 2, octombrie 2020
Amândoi am avut însă probleme cu claritatea imaginii din oglinda digitală. Dupa câteva ajustări ale poziției noastre la volan s-a rezolvat, fiind probabil o situate semnalată de purtătorii de ochelari pentru distanță(?), cel puțin așa ne-a lăsat să înțelegem Jackie, amabila agentă de la Polestar-Detroit.
Dincolo de zvâcnirea rapidă la cea mai mica apăsare a pedalei de accelerație și de regenerarea viguroasă, când este selectat modul „one pedal driving”, impresia generală este de plutire pe șosea.
Gropile și denivelările transmise fără milă de veterana TM 3 pasagerilor, cu trosnituri zgomotoase ale suspensiei și caroseriei, parcă nu există la deplasarea cu Polestar 4. Este o calitate semnalată și în primăvară după testdrive-ul cu Polestar 3, atunci când Răzvan, proprietarul unui BMW iX, a pus semnul egal între cele două suspensii.
Nu insist cu heads-up display, plafonul de sticla heliomat, materiale extrem de placute din interior sau volanul încălzit. Bineînțeles că mașina de test drive era (cea mai) full option, care mai adaugă aproximativ 12.000 USD la prețul oricum piperat după aplicarea taxelor de import.
O oră cu RWD
Dupa aperitivul sportiv, a urmat o plimbare cu varianta RWD, mai apropiată ca performanțe de veterana TM 3.
La exterior nu am sesizat diferențe, iar interiorul era în varianta de echipare de bază, arhisuficientă pentru două persoane nu prea răsfățate de spațiul spartan al unui Model 3 din 2018.
Polestar 4 este mai mare și mai greu decât Model 3, Mercedes CLA sau BMW i4 (vezi și comparația de la final), iar felul în care accelerează este mai blând, fără aceea explozie care punea șoferilor „zâmbetul Tesla” pe față, într-o epocă de mult uitată.
După rotirea la volan, am decis că varianta RWD este mai potrivită pentru nevoile și buzunarul nostru și am intrat în show room pentru eternele discuții despre trade in (buy back), condiții și termene de livrare, plus instalarea unui cârlig de remorcare pentru suportul de biciclete.


Mașina de test drive era disponibilă pe loc, dar fără cârlig. Inclusă ca opțiune în comandă este 1800 USD cu livrare în mai-iunie 2026. Instalată la dealer, cu livrare de Crăciun, prețul acestui moft (nu avem nimic de tras, doar pentru biciclete) crește la 3000 USD.
Reprezentanța Volvo, care a preluat service-ul pentru toată gama Polestar din zona noastră, este foarte aproape de casă. În plus, am avut acolo o experiență excelentă în perioada 2016-2018, cât am dus Vikingul (Volvo V60) la reviziile periodice, schimburi de ulei, etc, toate bucuriile de mult uitate după 7 ani de transport exclusiv electric.
Oferta de buy back a fost și ea cu 1500 USD mai coborâtă decât cea primită de la Tesla în urmă cu doar o lună, iar adaptorul CCS-Tesla – necesar încărcărilor în rețeaua Supercharger pe care o cunoaștem foarte bine – adaugă la costuri.
Gânduri la final

Oricât de entuziasmat aș fi de Polestar după ce am condus toate cele trei modele 100% electrice în diferite variante, awd, rwd și pentru Polestar 2 fwd, un gând nu-mi dă pace.
Va supraviețui Polestar, chiar și cu suportul Geely, masacrului auto global declanșat de supraproducția NEV (new energy vehicle) din China?
Piețele secundare mari, cum sunt Asia de Sudest sau America de sud, pot înghiți milioane de vehicle electrice ieftine, dar unul destul de limitat pentru modele premium de peste 50.000 USD, așa cum surprinde diagrama EMBER evoluția piețelor globale BEV începând din 2019.

În mod paradoxal, nu a fost o întrebare pe care mi-am pus-o când am comandat Model 3 în 2017, deși nici firma Tesla nu era profitabilă la vremea respectivă, nu avea voie să vândă direct clienților din Michigan (și multe alte state), rețeaua Supercharger era la început (putere maximă de încărcare 120 kW) și primul service era la patru ore de casă.
Doar că Model 3 în 2017 era atât de mult înaintea altor modele electrice, încât nu am avut nicio ezitare să depun aconto și să aștept aproape un an livrarea.
Polestar 4 reprezintă un progres vizibil pentru firma suedeză cu părinți chinezi, dar nu este un produs revoluționar, al cărui succes va aduce firma pe profit și îi va asigura supraviețuirea. De exemplu, nu este echipat (deocamdată) cu încărcare bidirecțională sau tehnologia de 800 V, introdusă pentru Polestar 3 și Volvo EX90 în variantele 2026.
Până atunci, sau la dispariția taxelor de import, cred i-am fi recunoscător lui Moș Crăciun darnic și bun chiar și pentru varianta pe două roți expusă în show room.
Să sperăm că Polestar va supraviețui și va prospera pe piețele unde percepția „premium” provine din frumusețea design-ului, calitatea materialelor la interior, nu doar din obsesiva experiență digitală, care a fost introdusă în lumea auto de Tesla, dar a devenit argumentul suprem de vânzare pe cea mai mare piață auto mondială, China, și nu numai.
La revedere Polestar 4, 3, 2…1!

Statistici de vânzare (EU EVs) și comparații specificații
Vânzări în 2025: Europa ~15.000 (locul 26, 15 decembrie), din care UK~4000, Suedia~1000



Clasament pe modele 2025 (15 decembrie)

Specificații EV database – funcția „compare”





My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.














