Vine electro-iarna cu autonomie mică?

La fiecare început de iarnă fiori reci cuprind electromobilitștii ce au achiziționat mașinile în perioada aprilie – octombrie.

Sunt primele semne că electro-bobocii văd la bord consumuri (uneori foarte) ridicate și valori pentru autonomia estimată ridicol de mici, față de experiența proprie acumulată la volan în sezonul cald.

Ce s-a defectat?

Media socială începe să vuiască mai ceva decât crivățul și electro-ursitoarele aruncă în foc întregul arsenal de descântece și prorociri pentru iminenta prăbusire a visului electric, de îndată ce temperaturile vor atinge valorile din „iernile de altădată”.

Ei bine, pe de o parte acele valori nu se mai ating, cu o contribuție directă din partea arzătorilor de combustibili fosili. Pe de alta, datorită veteranilor ce continuă să transmită date săptămânale captate de la bord în cadrul proiectului Electromobilitate, avem o imagine pe termen lung a variației consumului pentru câteva modele electrice îndrăgite.

Hyundai Kona

Cu ajutorul celor 22 de #konași, care transmit informații începând din iunie 2020, știm ca atât valorile minime de consum (albastru), cât și cele maxime cresc în perioada rece.

VW ID.3

La fel se petrece și la VW ID.3, cu mențiunea că evoluția de mai sus reprezintă un caz individual (Alexandru, București). Se vede ușor că valorile maxime de iarnă pot atinge dublul consumului minim de vară, ceea ce aparent înseamnă înjumătățirea autonomiei.

Chiar așa să fie?

În continuare vom încerca, din nou, cu ajutorul unor exemple de la bordul veteranei TM 3 (Model 3 LR rwd, 2018) să clarificăm în ce condiții apar aceste consumuri maxime punctuale și de ce autonomia la drum lung va fi mai mare decât cea estimată după numeroase drumuri scurte în aglomerațiile urbane.

Primele zile cu temperaturi negative

Lunga serie de articole dedicate creșterii consumului iarna (lista la final), se bazează pe un caz nefavorabil, fiindcă veterana TM 3 nu are o „pompă de căldură”.

Odată cu lansarea Model Y și soluția remarcabilă cu „octovalve”, gama de modele S3XY beneficiază de un sistem mult mai eficient. Am adăugat la final un rezumat despre octovalve si pompa de caldură Tesla.

Pe scurt, veterana TM 3 ajunsă la aproape 186.000 km după șapte ani, deși NU are pompa de căldură, beneficiază de un garaj, unde stă agățată de priza casnică toată iarna. Pornim împreună la drum după preîncălzire (interior și acumulator), utilizând de cele mai multe ori funcția „scheduled departure” din aplicație, sau „climate” pentru plecările neplanificate.

De ce trebuie preîncălzit și acumulatorul? Pentru cei învățați cu frânarea regenerativă, este varianta de a o avea la dispoziție din start. Altfel durează câteva minute bune până acumulatorul se încălzește în mers și frânarea regen este din nou eficientă.

Exemplul 1 – ultimul drum scurt (2,7 km) pe zăpadă proaspătă, fără preîncălzire, temperatura exterioară 2oC, interioară 19,5oC:

  • consum – 24,6 kWh/100 km pentru 5 min
  • traseul a inclus două pauze, suficient de lungi pentru ca interiorul să se răcească, după pierderile de căldură prin deschiderea ușilor.

Exemplul 2 – de la încărcare, traseu ce include pe cel de mai sus, cu alte două pauze de aprox. 30 min (cumpărături).

  • consum – 23,2 kWh/100km

Cu toate acestea, consumul mediu pentru săptămâna trecută este 18,3 kWh/100km, iar cel pentru luna noiembrie (mai cald în primele săptămâni) a fost 17,6 kWh/100km

Exemplu 3: ultimul drum 40,8 km, trafic local, șosele uscate, temperatura exterioara -1 C, trei persoane în mașină, temperatura interioară 19,5 C.

  • consum mediu – 19,8 kWh/100km

Deși temperatura a fost mai scăzută și parcursul cu multe opriri la semafoare, viteza redusă și absența opririlor cu pierderi de căldură (uși deschise) au dus la un consum mediu mai bun decât exemplul 1 și 2.

Exemplul 4: întregul parcurs din 1 decembrie, ce include cei 40,8 km de mai sus plus aproximativ 20 km autostradă aglomerată la dus, cu opriri frecvente.

  • consum mediu – 18,3 kWh/100km

Mi-am propus să continui cu alte exemple de consum iarna în următorul episod, cu un traseu de autostradă la temperaturi scăzute.

Ne-ar place să aflăm ce alte cazuri de utilizare vă interesează? Scrieți-ne la comentarii, în media socială sau pe adresa office@electromobilitate.com.

10 articole dedicate consumului iarna

  1. Să facem cunoștință cu „electrozgribuliții”
  2. Informații despre creșterea consumului în sezonul rece, culese în doi ani și 1.3 milioane km
  3. Impactul calatoriilor scurte asupra consumului iarna
  4. „Și totuși… ce consum avem iarna?”
  5. „Ce consum avem iarna?” – episodul 2, cifrele
  6. De ce crește consumul iarna?
  7. Cât consumă electricele iarna?
  8. Cât consumă electricele iarna? (episodul 2)
  9. Skoda Citigo – variația consumului între vară și iarnă (continuare)
  10. Să înțelegem creșterea consumului în sezonul rece pe baza unor exemple din iarna 2020/2021

Mai multe detalii specifice fiecărui model participant la proiectul Electromobilitate găsiți în cronicile săptămânale.

Rezumat despre Octovalve și pompa de căldură Tesla

Sistemul denumit „octovalve” și pompa de căldură au fost proiectate intern de către echipa Vehicle EngineeringTesla, iar inginerul cheie public creditat pentru inventarea și conducerea designului este John (Jack) Calderone.

Detalii esențiale

  • Inginer principal: John (Jack) Calderone este recunoscut ca inventator și lider de design al ansamblului SuperManifold (cunoscut ca Octovalve), lucrând ca Staff Mechanical Design Engineer și ulterior Sr. Staff la Tesla.
  • Context de echipă: Sistemul a fost dezvoltat în cadrul echipei de Vehicle Engineering a Tesla; postările de job Tesla menționează explicit munca pe ansamblul SuperManifold/Octovalve, confirmând efortul colaborativ.
  • Repere de design:
    • Octovalve este o valvă rotativă cu opt porturi, care gestionează debitul agentului de răcire între sub-sisteme.
    • Integrare strânsă cu pompa de căldură, creșterea eficienței și reducerea complexității de producție.
    • Tranziție de la concept la producție de volum mare într-un interval remarcabil de aproximativ 18 luni.
  • Analiză publică: Teardowns independente (ex. Munro & Associates) au evidențiat ambalarea compactă și câștigurile de eficiență, fără a fi implicați în proiectare.

Rezumat despre ocotvalve realizat cu ajutorul AI Copilot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.