VW ID.7, IONIQ 6, Model 3 LR – și câteva călătorii în afara aglomerațiilor urbane

Întâmplarea a făcut ca pe parcursul săptămânii trecute mai mulți colegi din echipa Long Range să pornească la drumuri ceva mai lungi.

Bogdan a depășit pentru prima oară 500 km/săptămână, după un an cu Model 3 Performance, Ciprian a adunat peste 1100 km cu naveta și alte alergături, iar pentru noi a fost prima săptămână cu peste 750 km de la începutul lunii februarie.

Echipa Long Range – săptămâna #17

VW ID.7 – Cristi, Brașov

A fost o săptămână cu puțini kilometri parcurși, majoritatea în weekend, când am avut temperaturi foarte plăcute, aproape ideale, dar din păcate și ceva vânt. 

Am parcurs 15.000 km până acum, fără vreo problemă. În trecut punctul slab la Volkswagen a fost softul, dar n-am observat absolut niciun bug până acum. Zero! Și nimic altceva care să mă deranjeze. 

Sunt foarte încântat de consum. Având în vedere că ID.7 este o mașină destul de mare – 5m și peste 2.200 kg – mă așteptam să fie pe măsură. Nu fac hypermiling și merg în ritmul traficului. Media de viteză pare destul de mică (aproximativ 50km/h), dar fără autostrăzi și fǎrǎ a merge bizonic… cam asta e. 

Momentan tot la stații publice încarc și din păcate mașina are o singură încărcare lentă până acum. Sper ca până la sfârșitul verii să instalez și un sistem fotovoltaic.

  • Distanță: 325 km
  • Consum afișat: 13,4 kWh/100 km
  • Consum calculat: 15,1 kWh/100 km
  • Încărcări: 46,7 kWh
  • Preț mediu kWh: 1,47 lei
  • Cost total încărcări: 68,6 lei
  • Cost per 100 km: 22,2 lei
  • SOC început: 79%
  • SOC final: 76%
  • Viteza medie: 48 km/h

Model 3 Performance – Bogdan, București

În săptămâna 20–26 aprilie am avut următoarele date cu M3P: 

  • Distanța totală: 514,2 km
  • Consum total: 83,4 kWh
  • Consum mediu: 16,2 kWh/100 km

Am reușit, în sfârșit, să fac un drum puțin mai lung și îmi e greu să nu observ avantajele unui acumulator de capacitate mai mare. Nu mai vorbesc și de posibilitatea de încărcare la cazare.

Las câteva poze din Măgura, BV. Drumuri bune! 

Model 3 LR – Ciprian, Gura Humorului

Săptămâna 20-26:

  • Parcurs: 1145 km
  • Consum mediu: 14.6 kWh/100km
  • Energie: 168 kWh consumați
  • Viteza medie 62 km/h
  • Cost 53 ron

IONIQ 6 – Daniel, Dej

  • 448.8 km parcurși 
  • 13,6 kWh/100km consum mediu 
  • 62 kWh încărcați acasă și la locul de muncă cu 0 lei cost .

Naveta obișnuită la muncă plus un drum până la Baia Mare.

Model 3 LR -Răzvan, Mangalia

In săptămâna 17:

  • am mers 86.4 Km,
  • am incarcat 8 KWh,
  • am consumat 12.8 KWh,
  • consum mediu de 148.3 Wh/Km
  • Cost 0 EUR.

Inca o saptamana linistita in care masina a fost folosita doar pentru cumparaturi locale.

Model 3 LR rwd, 2018 – Moni și Dan, Motor City (Michigan)

O săptămână mai agitată, cu un drum al soției la aeroport pentru recuperarea subsemnatului și altul la evenimentul EV de la Midland, Michigan.

  • Parcurs: 752 km
  • Consum mediu 16,6 kWh/100km
  • Incarcari:
    • priza casnică din garaj
    • Supercharger Bay City

Încălzirea vremii a redus semnificativ consumul pentru drumurile locale, așa cum indică ultima călătorie de 24 km cu un consum mediu de 11,8 kWh/100km.

Deplasarea pe autostradă rezultă însă în valori mai mari, chiar daca vântul m-a ajutat la întoarcerea spre casă, cum se vede din diagrama atașata, care reprezintă consumul după încărcarea la Supercharger.

Tesla probabil nu a aflat ca viteza legală pe autostradă a crescut la 75 mph (120 km/h) și m-a „ceartat” că am consumat mai mult cu 15 km decât preconizase, fiindcă nu am circulat cu mai puțin de 110 km/h. Vântul din spate, care a bătut cu 13,6 km/h, m-a ajutat cu o economie de 7,4 km.

Dar evenimentul săptămânii în familie a fost atingerea limitei de garanție pentru acumultor la 193.000 km (120.000 mile).

Mulțumim pentru încurajări!

Invitație la Track Day

La final, o invitație să ne cunoaștem și să dialogăm despre mobilitatea electrică pe circuitul de la Transilvania Motor Ring alături de colegii noștri, voluntarii care fac posibil proiectul Electromobilitate.

Aveți ocazia să mergeți GRATUIT alături de proprietari experimentați pe circuitul închis circulației publice cu ocazia Track Day. Evenimentul este organizat anul acesta de Danny Ungur Racing în 8 Mai (vineri) începând cu ora 9. Mai multe detalii și relatări de la primele două ediții găsiți aici.

Prețuri pentru cei ce doresc să participe cu propriul automobil, indiferent de motorizare. Vezi discount-ul pentru electrice!

Start ediția 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.