Înmatriculările din 2019 și 2020 indică o „hibernare” a achizițiilor de automobile electrice la început de an în România, până când noile reglementări ale programului de subvenționare, cunoscut sub denumirea „rabla plus”, sunt cunoscute și puse în aplicare.

O întrebare des auzită în comunitatea celor interesați de automobile electrice este: „ce se va întâmpla, când subvențiile dispar?”
Răspunsul este complex, deși la prima vedere, pe baza exemplelor din Danemarca sau China, s-ar părea ca înmatriculările se „prăbușesc”, cum s-a grăbit să proclame presa electro-sceptică.
In SUA reducerea treptată a scutirilor de impozite de care beneficiază cumpărătorii unor modele electrice, a afectat înmatriculările de Chevy Volt, dar nu și cele de Tesla Model 3. GM și Tesla sunt singurele companii care au vândut mai mult de 200.000 modele electrice, pragul de la care nu se mai acorda subvenții, cel puțin așa a fost până în 2021.

Tesla a redus inițial prețul pentru Model 3 și a compensat prima reducere de la 7500$ la jumătate din valoare subvenționată, apoi a lăsat piața să se realinieze. Noul Model Y nu a beneficiat de subvenții de la începutul vânzărilor, ceea ce nu l-a împiedecat să fie mai cumpărat decât orice alt model electric pe piața nord-americană în 2021, cu excepția fratelui mai mic Model 3.
Automobile electrice second hand
O formă de a beneficia indirect de subvenție, chiar dacă valoarea se modifică sau este eliminată, se poate găsi pe piața second hand.
In idea că orice automobil electric, nou sau vechi, elimină unul cu motor termic de pe șosele, Franța acordă în anumite condiții, o subvenție de 4.000 euro pentru achiziția unui model rulat.
Cu timpul, cererea și oferta vor alinia prețurile pe piața second hand, la un nivel mai convenabil decât achiziția unui model nou. Majoritatea participanților la proiectul Electromobilitate au optat pentru modele noi, cu două excepții:
- Marian Nica a ales un Fiat 500e importat din California;
- Dan Mihalea a achiziționat o Kona cu peste 100.000 km.
Despre experiența lui Marian și două călătorii frumoase prin țară găsiți articole listate mai jos.
Costuri de întreținere pentru 55.000 km
Criteriul lui Dan pentru alegerea unui model electric second hand a fost BUGETUL, dar și experiența pozitivă cu un model rulat deținut anterior. Cu ajutorul informațiilor puse la dispoziția proiectului Electromobilitate, vom sublinia principalul avantaj al unui vehicul electric second hand, în plus față de cel al costului mai mic pentru energia electrică consumată:
Costurile reduse de întreținere și reparații, ce apar odată cu uzura:
Comparația conține date de la mașina pe care am schimbat-o cu Kona, adică Honda Civic 1.8 L benzină aspirat, 140 CP 173 Nm, (sursa: https://www.auto-data.net/ro/honda-civic-5d-viii-1.8i-16v-140hp-12218), care e asemănătoare cu o Kona 2.0 L benzină aspirat 150 CP 179 Nm (sursa: https://www.auto-data.net/ro/hyundai-kona-2.0-150hp-automatic-32747).
Observ că performanțele sunt aproape identice, atât prin raportul de greutate/putere, cât și dpdv al ratei de compresie, al cuplului, etc.
Eu am deținut Civic-ul de la 61,000 km (din octombrie 2016) până la 116,000 km (21 decembrie 2020), deci 55,000 km.Voi baza calculul pe următoarele lucruri:
– prețul combustibilului pe ani (analizat mai jos),
– distanța parcursă în fiecare an. (analizat mai jos),
– consumul mediu din CB pe anul respectiv (analizat mai jos),
– costul cu reviziile.
Nu am avut alte cheltuieli neprevăzute, exceptând schimbarea ambreiajului, a pompei de ambreiaj și al cilindrului receptor la 112,000 km (~3000 RON)
Dan Mihalea, Honda Civic si Hyundai Kona electric, București

Istoricul prețului benzinei a fost următorul (sursa: https://www.peco-online.ro/istoric.php), cu mențiunea faptului că am luat media dintre minim și maxim. Calculez așa fiindcă oricum am alimentat în 90% din cazuri de la OMV, iar prețurile sigur erau mai mari decât media 🙂
- în perioada 26.10.2016 – 31.12.2016: 5.29 RON/litru
- în 2017: 5.08 RON/litru
- în 2018: 5.17 RON/litru
- în 2019: 5.42 RON/litru
- în perioada 01.01.2020 – 21.12.2020: 4.77 RON/litru
Consumul în fiecare perioadă a fost:
- 2016: 7.2 l
- 2017: 7.8 l
- 2018: 8.7 l
- 2019: 7.5 l
- 2020: 8.2 l
Astfel avem următorul cost doar pentru combustibil, extrapolând din intrările la service/raportul RAR:
An | Preț combustibil | Distanța | Consum | Cost |
2016 | 5,29 | 1600 | 7,2 | 609,41 |
2017 | 5,08 | 9300 | 7,8 | 3685,03 |
2018 | 5,17 | 15400 | 8,7 | 6926,77 |
2019 | 5,42 | 15800 | 7,5 | 6422,70 |
2020 | 4,77 | 12900 | 8,2 | 5045,71 |
Total | 55000 | 22689,61 |
In fiecare an am făcut revizia în luna februarie și a costat o singura dată 480 RON. In rest, exceptând anul în care am schimbat discurile (față-spate; cost 1500 ron) reviziile au ajuns aproximativ 650 RON. Impozitul a fost plătit mereu în primele zile din ianuarie, așa că am beneficiat de 10% discount.
Concluzii
In mesajul de prezentare, Dan afirma că decizia pentru Kona second hand cu vechime de un an și 97.000 km s-a bazat pe două elemente:
- Bugetul disponibil
- Garanția în general și pentru acumulator în special
Pentru mine nu a contat kilometrajul, având în vedere că mașina era întreținută corespunzător și știind că oricum mai beneficiază de garanție, cel puțin 3 ani de zile pentru ea și 6 ani pentru baterie.
Dan Mihalea – Prima Kona cu peste 100.000 kilometri a parcat în garajul nostru virtual
Dincolo de economiile cu costul energiei electrice consumate, față de cel al combustibilului, următoarele cheltuieli cu reparații pentru Honda, nu vor apărea la Kona:
- schimbarea ambreiajului, a pompei de ambreiaj și a cilindrului receptor la 112,000 km (~3000 RON)
- bujii (320 RON)
- discurile (fata-spate; cost 1500 ron) (datorită frânării electrice regenerative)
Din exemplul lui Dan rezulta 4.820 RON economii după 55.000 km, pentru reparații ce nu vor fi necesare pentru Kona electric, reprezentând economii de 8.76 RON/100 km!
(VA URMA)
Marian Nica despre Fiat 500e second hand:
- Faceti cunostiinta cu Fiat 500e, cel mai nou membru al garajului nostru virtual
- „O experienta palpitanta” cu Fiat 500 electric
- Excursie cu Fiat 500 electric pe Transalpina

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.