După primul articol în care am întrebat membrii comunității ce mașină au ales după prima experiență cu un vehicul electric, am primit un număr copleșitor de răspunsuri și comentarii.
Un prim set le-am publicat în episodul al 2-lea, lăsând loc pentru continuarea serialului, pe măsură ce noi opinii au fost formulate.
Răspunsuri de pe grupul Mașini Electrice
Răspunsuri primite pe blog
Răspunsuri primite în media socială
Din sutele de comentarii primite în media socială am selectat în episodul precedent cele exprimate de colegi electromobiliști, care au scris despre propria lor experiență.
Articolul de astăzi îl dedicăm colegului Daniel (VW ID.3, Timișoara), care a fost primul participant cu un VW ID.3 la proiectul nostru. Începând din 2 noiembrie 2020, Daniel a transmis informații de la volan săptămânal pentru mai mult de un an, a scris șase articole publicate pe blog și a participat la teste paralele și la evenimentul ”Mulțumim Resița!”
După 75.000 km parcurși în trei ani, Daniel exprimă clar o opinie pe baza experienței proprii la volan. Cu mențiunea că alți doi colegi, Alex (B) și Călin (CJ) cu ID.3-uri produse în 2020 au întâmpinat și ei un număr de probleme, iar Marcel (CJ) cu un exemplar din 2021 a parcurs aproape 100.000 km cu mai puține necazuri, îi dăm cuvântul lui Daniel.
Daniel – VW ID.3 1st edition, Timișoara
După trei ani și 75.000 km cu un VW ID.3, răspunsul meu este un categoric „nu” în ceea ce privește trecerea exclusivă la mașini electrice, deși apreciez modul în care se conduc și susțin eforturile de reducere a poluării în orașe.
Experiența mea nu este influențată de performanțele mașinii în sine. Conducerea unei mașini electrice este o plăcere, cu cuplu instantaneu, zero poluare și stabilitate pe șosea. Cu toate acestea, am constatat dezavantaje care nu țin de infrastructura subdezvoltată sau de problemele de încărcare, ori de pretul de achizitie in continuare ridicat si nejustificat, ci de aspecte legate de fiabilitate, personalul nespecializat din service-uri, costurile ridicate de întreținere cu schimb frecvent de anvelope, precum și probleme de software.
Spre deosebire de avantajele evidente ale mașinilor electrice, dezavantajele constatate în experiența mea personală au înclinat balanța în favoarea altor opțiuni pe viitor:
1. Mașinile electrice sunt grele (a mea desi o compacta, cântărește peste 2 tone), ceea ce a implicat costuri ridicate pentru schimbarea a două seturi de cauciucuri in 75.000 km efectuați. Datorita greutății, anvelopele sunt mai mari si mai late, deci cu costuri mai mari de achiziție.
2. Greutatea excesivă a mașinii a dus la probleme cu piesele mecanice, cum ar fi planetarele, bieletele antiruliu, caseta de direcție și suspensiile. Stresul asupra componentelor mecanice este pronunțat.
3. Lipsa personalului calificat în service-uri și timpii lungi de remediere au contribuit la frustrarea experienței mele.
4. Costurile reduse inițial în lipsa anumitor componente (filtre, ulei, plăcuțe de frână) au fost compensate de tarifele ridicate pentru ora de muncă în service-uri (in cazul VW, ora de lucru pentru o electrica este la același preț cu cea pentru un VW Arteon sau un Audi A6 – 300 lei / ora)
5. Schimbările neprevăzute ale programului de revizii și introducerea unor inspecții obligatorii au afectat planurile inițiale de întreținere si au crescut costurile. Modelul meu a început cu reclama ca revizia se face la 2 ani sau 60.000km, apoi după achiziție s-a rectificat la 1 an (au vazut ca nu fac bani service-urile) prin introducerea unei inspecții obligatorii, diferita de revizie.
6. Mașinile electrice reprezintă modele noi (cu excepția celor de la Tesla care sunt de mult timp pe piață), echipate cu o mulțime de gadget-uri și software, dar și cu numeroase promisiuni. Din păcate, toate aceste mașini (cum se poate observa pe forumurile dedicate) vin cu probleme de software, unele mai semnificative decât altele. În experiența mea de 3 ani cu mașina, încă nu beneficiez de toate funcțiile promise în contractul de vânzare/cumpărare. Am căzut în capcana acestui marketing înșelător, dar acum nu accept faptul că mașina nu va mai primi actualizări de software din cauza incompatibilității cu unitățile hardware existente. Refuz să fiu parte a experimentelor producătorilor auto și să-mi pun la încercare banii și timpul pentru aceștia, pentru a le testa produsele.
7. Fiabilitatea scăzută, cel puțin în cazul modelului meu, VW ID.3, a fost evidentă în cei 3 ani de utilizare (și nu sunt singurul în această situație). În această perioadă, am fost nevoit să înlocuiesc motorul electric, bieletele antiruliu, planetarele, ambele faruri LED și bateria de 12V. Scaunele din piele ecologică din față s-au deteriorat excesiv și au fost afectate de uzură. Este important să precizez că toate intervențiile au fost acoperite de garanție, însă timpul pierdut în service este neprețuit.
Astfel, în ciuda beneficiilor, experiența mea personală cu VW ID.3 a evidențiat o serie de dezavantaje care m-au determinat să nu adopt integral mașinile electrice în viitorul apropiat.
MULȚUMIM DANIEL!
Întrebare: la câți kilometri ați schimbat anvelopele la VW ID.3?
We are a team of electric car owners sharing our experiences with those who are interested. Starting in 2018, we collected information from 111 owners, documenting more than 3.9 million km, mostly in Romania, with some input from our colleagues in USA, Finland, Germany, Italy, France, Lithuania and Switzerland.