Chiar dacă în 2020 mai mult de 50% din vânzările de automobile noi în Norvegia au fost 100% electrice, tot se mai aud voci care afirmă că un vehicul electric nu este compatibil cu iarna.
In urmă cu trei ani, ponderea electricelor în Scandinavia era mai mare ca oriunde în Europa, dar preferința cumpărătorilor era veșnic pusă pe seama subvențiilor generoase.
Hai sa fim serioși! Oricât de generos ar fi ajutorul autorităților, partea cea mai mare a prețului de achiziție este plătită de cumpărător din buzunar. Cine ar risipi economiile pe o electrică, dacă nu ar putea sa o folosească câteva luni pe an?
Totuși, ca să mă conving, am pornit în iarna anului 2018 cu un Model 3 nou din Motor City spre Sibiu, via Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Austria, Ungaria într-o călătorie de opt luni, despre care am relatat în detaliu.

Evident că se poate circula cu o mașină electrică iarna luând în considerare câțiva factori:
- consumul este mai mare, implicit autonomia mai mică, datorită consumului suplimentar de energie pentru încălzire și a regenerării limitate, când temperaturile sunt foarte coborâte;
- încărcarea este mai lentă, fiindcă (foarte simplist) acumulatorilor nu le place frigul;
După ce am urcat cu Tudor anul trecut la Muntele Mic (la a doua încercare :-)) cu Hyundai Ioniq, și el a repetat isprava anul acesta cu Kona, atât la Muntele Mic, cât și la Semenic, unde erau – 15 grade Celsius, au venit alte confirmări despre utilizarea mașinilor electrice iarna din echipa participanta la proiectul Electromobilitate:
- Silviu – 2400 km cu Peugeot e-2008 într-un frumos circuit prin țară
- Paul – 2000 km cu Hyunai Kona în Bucovina
- Andrei – 10.000 km în primele două luni de iarnă cu Kona Highway
Ca să țin oarecum pasul cu coechipierii mei mai tineri, am ales cel mai geros sfârșit de săptămână de până acuma și am pornit cu soția într-o călătorie de-a lungul graniței dintre Michigan și Canada.
In fiecare an, spectacolul sloiurilor alunecând cu viteză spre Motor City și cel al spărgătoarelor de gheață eliberând din strânsoarea gerului vapoare înțepenite de frigul năprasnic, merită o excursie ceva mai zgribulită.
Localnicii așteaptă cu multă nerăbdare gerul din februarie pentru o serie de activități legate de pescuitul la copcă și curse auto moto pe gheață, la care voi reveni săptămâna viitoare.
Consumul la MINUS 12 grade Celsius






După o călătorie de 271 km într-o zi geroasă, la întoarcerea acasă mai aveam o rezervă de 80 km autonomie.













My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.