Test de iarnă – Kona Electric [Video]

Duminică dimineața, în 13.12, ne-am trezit cu scopul precis de a ajunge la Muntele Mic pe acelasi traseu pe care am pornit și în luna Februarie alături de Dan și de Ioniq-ul Electric, însă de această dată știam cu siguranță că vom ajunge fără emoții.

Am ajuns totusi cu Ioniq-ul la Muntele Mic la a doua incercare

Am încărcat Kona peste noapte la priza de 230 V pe care o folosim regulat, am setat preîncălzirea, iar la ora 8 mașina ne aștepta cu 400 km de autonomie estimată și cu habitaclul încălzit.

Preîncălzirea

Primul test l-am efectuat pe parcursul sesiunii de preîncălzire de o jumătate de oră, când mă așteptam ca și temperatura acumulatorului să crească, însă nu a fost așa. Temperatura a scăzut cu un grad, de la 7℃ la 6℃ (este foarte probabil să fie doar o coincidență).

Etapa I-a: autostradă + drum național

Am pornit la drum pentru a parcurge cei aproximativ 130 km (din care 50 pe autostradă) până la Borlova, localitatea de unde începe urcarea propriu-zisă. Pentru că pe autostradă am rulat cu 124 km/h și pentru că am avut parte de condiții de ceață și temperatură scăzută, consumul a urcat până la valoarea de 20 kWh/100km.

Urcarea la Muntele Mic

Dar porțiunea interesantă abia acum începe pentru că urcarea spre Muntele Mic se întinde pe 22 km cu o diferență de nivel de peste 1100 m. Într-adevăr, nu am avut parte de aceleași condiții ca și la prima iterație a excursiei, unde am avut nevoie de lanțuri pentru a urca, dar am întâmpinat câteva petece de zăpadă pe asfalt (video la sfârșitul articolului ⬇).

Anvelopele de iarnă s-au comportat foarte bine, astfel că nu a fost nevoie de intervenția sistemelor electronice pe puținele porțiuni acoperite cu zăpadă. Desigur că zgomotul din interiorul mașinii a crescut, însă acest lucru este normal pentru orice model de anvelope de iarnă.

Mulțumim echipei de la Casa Auto Timișoara, parteneri de nădejde de mai bine de doi ani la proiectul Electromobilitate, care ne-au ajutat cu anvelopele de iarnă pentru Kona, la fel cum am beneficiat anul trecut de sprijinul echipei Porsib pentru Ionică.

Kona la Muntele Mic

Pentru cei 22 km de urcare am consumat 10 kWh din acumulator, ceea ce se traduce printr-un consum de 44-45 kWh/100 km. La prima vedere această valoare poate fi înfricoșătaore, dar consumul se echilibrează imediat ce parcurgem același traseu și în sens invers.

Coborârea de la Muntele Mic – recuperare energie

După cei 44 km parcurși pentru urcarea și coborârea traseului, consumul s-a stabilizat în jurul valorii de 17 kWh/100 km, un consum similar cu valorile pe care le obținem în oraș în sezonul rece.

Datele obținute cu ajutorul aplicației EVNotify și a unui adaptor OBD, indică faptul că frânarea regenerativă este responsabilă de recuperarea a 20-25% din energia consumată la urcare, un avantaj major al vehiculelor electrice, spre deosebire de motoarele pe combustie, care nu recuperează niciun strop de combustibil la coborâre.

Lecții învățate

La pornirea în această excursie-test, nu eram sigur că vom putea parcurge întregul traseu fără a avea nevoie de o scurtă pauză de încărcare. Cu toate că după mai bine de 9.000 km parcurși cu Kona, consider că îi cunosc comportamentul și pot estima consumul destul de bine, nu eram convins care va fi influența rulării cu viteză mare pe autostradă și a urcării dintre Borlova și Muntele Mic în condiții de temperaturi scăzute.

După aproape 300 km cu o urcare la munte, am obținut un consum de 18.8 kWh/100 km și ne-am întors acasă cu 13% baterie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.