Hyundai Kona electric și hibrid – retrospectiva sezonului rece (V)

Iată-ne ajunși la penultimul episod al călătoriei electrice de iarnă, pe care îl dedicăm celei mai numeroase echipe din cadrul proiectului Electromobilitate: echipa Kona, compusă din șapte electrice și un hibrid.

Din cele 200 de Kona electrice noi vândute în România în 2020, proprietarii a șase Ko(a)ne, cum sunt alintate în comunitate, au furnizat informații săptămânale despre parcurs, consum, încărcare și alte evenimente începând cu 1 iunie, când Paul s-a asociat proiectului și până în prezent.

In plus, cu ajutorul exemplarului rulat, achiziționat de Dan la 97.000 km, avem ocazia să „privim în viitor” la costurile de întreținere, uzură și problemele ce pot să apară, când Kona depășește bariera primilor 100.000 km.

Așa cum se vede din exemplul alăturat, la 76% SOC (state of charge) Kona lui Dan încarcă cu 49 kW la o stație cu putere maxima de 50 kW și are autonomie estimată de 490 km cu un plin de electroni, după mai mult de 105.000 kilometri parcurși.

In final vom dedica un paragraf comparației pe termen lung începută de Mircea și Tudor pentru cele două Kona noi, una electrică și alta hibrid, care circula în Timișoara și ne oferă o imagine foarte clară despre costul total al proprietății celor două modele și despre creșterea consumului în sezonul rece.

Probleme cu Kona

Din start trebuie să spunem ca primul an nu a fost lipsit de griji pentru proprietarii de Kona. Mai întâi rechemarea în service pentru un update de soft în legatura cu BMS-ul acumulatorului, apoi recall-ul global, pentru schimbarea acumulatoarelor la 82.000 de exemplare, a generat multe discuții și neliniște.

Titus a depistat un senzor de temperatură pentru lichidul de răcire al acumulatorului, care nu funcționa corect, iar Paul a avut recent, la peste 54.000 km, o experiență mai ciudată:

Ieri am încărcat la Kaufland. Mi-am făcut un obicei să pornesc încălzirea imediat ce face throttling, pe la 73%. Opresc, scot cablul fără să opresc mașina și… rămân fără sunet în boxe…

Am rezolvat decuplănd pentru câteva secunde minusul de la bateria de 12V.

Paul Vădeanu, Băilești

Din fericire, nici un membru al echipei noastre nu a avut incendii din cauza acumulatorului, cum au fost raportate în alte țări și sperăm să rămână așa, Kona fiind unul din cele mai îndrăgite modele electrice în Europa, pe locul patru cu 48.537 înmatriculări, și in lume, pe locul 5 cu 65.075 exemplare înmatriculate în 2020.

Consum mediu saptamanal

După nouă luni, diagrama consumului mediu săptămânal pentru cele șapte exemplare participante la proiect, începe să fie tot mai dificil de descifrat, așa că am simplificat-o reprezentând doar valorile maxime și minime din fiecare săptămână, care definesc domeniul de consum în care s-au încadrat colegii noștri.

In direct cu proprietarii

In săptămâna aceasta am înregistrat următoarele date:

– distanța parcursă: 199,5 km, urban 100%

– consum mediu: 14,38 kWh /100 km

– viteza medie: 22,9 km/h

– temperatura medie: 9,42°C
Am încărcat de două ori, o data acasă și o dată la Ikea Pallady

Iar acum, că am ajuns la finalul lunii, retrospectiva arată cam așa:
– distanța parcursă: 1371,5 km

– consumul mediu: 15,47 kWh/100km

– temperatura medie: 7,76°C

– viteza medie: 37,44 km/h

Am încărcat contra cost 122,66 kWh, si 97,92 kWh gratuiți, așadar, costul s-a ridicat la 85,86 RON, rezultând un cost de 6,26 RON /100 km.

Dan Mihalea, București
Andrei si noua sa Kona

Săptămâna asta am parcurs 1469 km cu un consum mediu de 14,8KWh/100 km. In aceasta perioadă am încărcat 248,6 KWh cu un cost total de 190.33 RON. 

Am încărcat aproape exclusiv acasă, la priza domestică, excepție făcând cei 4,5KWh încărcați la stația Renovatio de la Penny Bușteni. Având în vedere că nu prea am parcurs drumuri scurte și că mai tot timpul mașina fost preîncălzită, nu știu câtă influență are „îmbunătățirea” vremii.

Ce pot sa zic e că ambuteiajele frecvente de pe DN1 (săptămâna asta a fost săptămâna plombelor asfaltice pe Valea Prahovei) favorizează consumul, ajungând de la Brașov la Ploiești cu un consum mediu de 10,7 kWh/100 km sau Brașov-București cu consum de 14,2 kWh/100 km (via A3).

Consumul mediu pentru luna februarie a fost de 15,8KWh după parcurgerea a 5.153 km. In această luna am încărcat 856.14 KWh cu un cost total de 663.25 RON (12.9 RON/100 km).

Ah… și am avut o săptămână plina de „sceptici”. Au muțit toți când au văzut odometrul mașinii. 90% din ei nu fac kilometri ăștia într-un an. Dar bineînțeles că argumentul suprem ERA că „stai să încarci”.

Așa că am un sfat… dacă iți iei mașina pentru 10 drumuri lungi pe an, în rest doar te plimbi 20-30km spre serviciu, s-ar putea să fie mult mai fezabil o formă de transport în comun (taxi, tren, autobuz, tramvai, metrou) decât deținerea unei mașini. Poate așa ajungem la un parc auto mai sigur, la un nivel de poluare mai ușor de administrat și, nu în ultimul rând, la orașe mai curate.

Andrei Dumbravă, Brașov

Am reușit două roadtripuri, unul joia pe traseul Cluj-Mărișel-Beliș-Huedin-Cluj, cu o distanță parcursă de 156 km și un consum de 14.4 kWh/100 km. Este recordul din acest an. Temperatura a fost intre 12 si 17 grade, soare pe cer, climatizarea pe 21 de grade, doar pe treapta 1 de viteze.

Drumul a fost o plăcere și mașina efectiv plutea pe asfalt. Comuniunea electricului verde cu natura.

Al doilea roadtrip a fost ieri (duminică) pe traseul Cluj-Sebeș-Deva-Sebeș-Cluj cu o distanță de 341 km și cu un consum mediu de 17.4 kWh/100 km în condiții de autostradă, cam jumătate din distanță, dar și ambuteiaje în Turda și Teiuș.

Am pornit pe 7 grade și am ajuns pe 12. Drumul foarte plăcut, pe autostrada Cruise Control la 120 km/h reali, adică 124 pe „acul” indicatorului de bord. Media de viteza a fost de 75 km/h. (Nici prea bine, nici prea rău). Pe drum a depășit tot ce era de depășit fără nici o problemă și pot spune că am ajuns odihnit acasă. 

Abia aștept să-mi pun cauciucurile de vară, să mai scadă și de acolo consumul cu 1-2 kwh /100 km.

O chestie neplăcuta: în Cluj sunt parteneri renovatio care și-au instalat chargere de 75kw la Audi și la Volkswagen și am spus că acum e momentul, bateria fiind încălzită, să încarc și eu o dată acolo, dar surpriză: la primul erau jaloane la intrarea în parcare (curte), iar la al doilea erau mașinile reprezentanței parcate acolo, blocând-mi astfel mie (plătitor) accesul.

Cristian Popescu, Kona Highway, Cluj

Consumul mediu lunar în sezonul rece

Mai ușor de urmărit ce s-a petrecut în perioada din noiembrie până în februarie, este cu ajutorul digramei consumului mediu ponderat din fiecare lună, care poate fi utilizat pentru estimarea autonomiei disponibile în sezonul rece.

Pentru cei cinci colegi care au fost alături de noi pentru întreaga perioadă noiembrie – februarie, bilanțul arată în felul următor:

  • Titus, Sibiu – 4105 km, 16.3 kWh/100 km
  • Paul, Băilești – 13.926 km, 17.6 kWh/100 km
  • Tudor, Timișoara – 2.977 km, 18.5 kWh/100 km
  • Cristian, Cluj – 2.963 km, 20.2 kWh/100 km
  • Attila, Timișoara – 840 km, 22.2 kWh/100 km

După trei luni, decembrie – februarie, Dan a parcurs 1.372 km cu 15.5 kWh/100 km, iar în ultimele două luni, de când participă la proiectul Electromobilitate, Andrei a acumulat 9.126 km cu consum mediu ponderat de 16.9 kWh/100 km.

După cum este ușor de văzut din mesajele proprietarilor, costul pentru 100 km variază mult, în funcție de numărul încărcărilor acasă, cele gratuite de la serviciu și la stațiile publice, sau cele cu tariful întâlnit la călătorii mai lungi, atunci când ai neapărat nevoie de o re-încărcare pentru a ajunge la destinație.

La fel cu celelalte modele electrice și în cazul Kona se confirmă că drumurile scurte, în oraș, iarna sunt cele mai puțin eficiente, dar în același timp cele mai confortabile, fiindcă viteza cu care se încălzește o electrică nu are egal.

Discuție despre creșterea consumului iarna la hibrizi

In general, creșterea consumului iarna este asociată cu variantele electrice, fiindcă încărcarea durează mai mult decât o simplă realimentare cu carburant. Percepția unui disconfort mai mare pentru utilizator, față de alimentarea cu carburant, este generată atunci când încărcarea nu se petrece acasă, la serviciu, sau în timpul cumpărăturilor.

Norocul ne-a surâs în vara anului 2020, când Mircea a decis să achiziționeze un Hyundai Kona hibrid la doar două luni, după ce Tudor a luat în primire varianta electrică, utilizată pentru test drive în cadrul proiectului Electromobilitate. Amândoi locuind în Timișoara, comparația consumului nu este afectată de diferențe cu condițiile meteo și relieful.

Din episodul șase al comparației lunare am preluat diagrama de mai sus, care reprezintă creșterea consumului celor două modele în sezonul rece, față de luna septembrie, luată ca bază de referință 100%. După cinci luni, consumul hibridului a crescut în fiecare lună mai mult decât cel al variantei electrice, cu excepția lunii decembrie. La fel au crescut și costurile de alimentare, așa cum ne avertiza Mihai Roman anul trecut.

In concluzie, cu toată creșterea consumului de energie electrică în perioada rece, costurile pentru 100 km sunt semnificativ mai mici, în cazurile de utilizare prezentate de Mircea (hibrid) și Tudor (electric).

Ce alte experiențe ați acumulat în prima iarnă cu noul Hyundai Kona? Scrieți-ne pe adresa office@electromobilitate.com, la rubrica de comentarii, pe facebook sau Forum. Mulțumim pentru colaborare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.