Dacă ați urmărit relatările lui Mihai (Dacia Spring, Fălticeni), probabil îi cunoașteți scepticismul pentru decizia tatălui său de a achiziționa un Spring în vara anului 2021.
Intre timp, familia are două Spring-uri, pe care le alimentează alternativ de la instalația fotovoltaică și care au parcurs până la sfârșitul lunii august aproape 77.000 km.
Săptămâna părinților
In aceste zile primim semnale despre situații inverse, în care tinerii și-au convins părinții de utilitatea unei electrice, pe baza experiențelor la volan.
Tudor (IONIQ 5, Timișoara) și Andu (Model 3 LR, București) sunt ambii la a treia electrică, convinși că nu vor mai reveni la alimentarea cu carburanți decât ”for fun”.
Traiectoria lui Tudor a fost ascendentă: Hyundai Ioniq – Kona – IONIQ 5, pe măsură ce grupul coreean a oferit modele tot mai performante sau mai spațioase.
Și Andu a dorit să înceapă cariera electromobilistică cu Hyundai Kona, dar a explicat în primul articol publicat pe blog cum a ajuns la Tesla Model Y.
Între timp, Model Y a fost înlocuit de un Model 3 LR (PAR), care la rândul său a fost înlocuit de alt Model 3 LR cu interior alb (Furia Roșie).
Andu, utilizator de Tesla, și-a sfătuit tatăl să pornească la drum cu o Kona rulată, pentru a beneficia de avantajele unui preț mai mic de achiziție și a încărcării de la propria instalație fotovoltaică.
Tudor, utilizator de Hyundai începând din 2019, și-a sfătuit tatăl să continue călătoriile electrice cu un Model 3 LR. Vorbim de o ”continuare”, fiindcă Teo a utilizat atât IONIQ-ul lui Tudor pentru călătorii mai lungi, cât și electro-leul (Peugeot e-208) soției, pentru cele scurte. Și în cazul lor încărcarea va fi cel mai des de la panouri solare, deși Tudor a povestit cum s-au descurcat cu trei electrice și o priză casnică, pentru o bună perioadă de timp.
Ambele mașini sunt pe drum spre noii proprietari și sperăm să aflăm cât de curând noutăți despre bucuria părinților la volanul noilor jucării electrice.
Dacă mai aveți exemple în care părinții v-au convins să treceți la mobilitatea electrică, sau invers, pe baza experienței proprii v-ați convins părinții să facă pasul , vă așteptăm cu drag pe blog.
Un cu totul alt serial vom dedica colegilor care și-au convins frați, surori, neamuri și cunoștințe, că este mai bine pentru toata lumea, și mai ales pentru generațiile viitoare, să ne producem energia singuri și să o folosim cel puțin pentru deplasările în aglomerațiile urbane.
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.