O privire in retrovizor la luna martie cu echipa Hyundai – Kia

Întâmplarea a făcut ca partea practică a proiectului Electromobilitate, cea de test drive-uri, să înceapă în toamna anului 2018 cu un Hyundai Ioniq, achiziționat cu sprijinul echipei de la Casa Auto Timișoara.

Ionică fost înlocuit de o Kona în iunie 2020 și apoi de noul IONIQ 5 în octombrie 2021. Pe parcursul acestei călătorii alături de modele 100% electrice din familia Hyundai-Kia, am trait în direct progresul realizat de proiectanții sud-coreeni, de la o platformă mixtă, care impune niște compromisuri, la ceea ce pare o reală reușită tehnică, platforma dedicată E-GMP.

IONIQ 5 și fratele EV6 de la Kia fac parte, alături de Mustang Mach-e, din tripleta din care se va alege în curând World Car of the Year. Pe lângă prestigioasa distincție, rămâne însă apetitul clienților de pretutindeni pentru aceste modele, care și-au croit calea în Top 10 al înmatriculărilor globale, dominate de modele și producători chinezi, cu patru excepții:

Tesla Model Y și 3, VW ID.4 și IONIQ 5.

În cadrul proiectului Electromobilitate, Kona a devenit cunoscută ca un model cu eficiență ridicată și autonomie foarte bună, fiind căutat de cei ce parcurg săptămânal distanțe mai lungi. Nu întâmplător, echipa Kona are trei modele cu peste 100.000 km, între care exemplarul lui Dan se distinge prin faptul că a fost achiziționat second hand și după ce a trecut de 100.000 km a beneficiat de un recall, având în prezent un acumulator nou.

Din cronicile săptămânale, redactate mai întâi de Andrei și preluate din mers de Cosmin, am perceput încrederea proprietarilor în mașinile lor, consumul mediu realizat fiind legat de stilul de condus și graba fiecăruia.

De la valori mai mici decât media echipei în luna martie și pana la unele mai ridicate, comunicate de Teo și Tibi pentru Niro, care utilizează aceeași tehnologie, autonomia este influențată de gabaritul și masa mașinilor, dar și de factori specifici fiecărui caz de utilizare.

Teo ne-a transmis ca valoarea mai mare a parcursului și consumului din 26 martie se datorează unui drum parcurs pe autostradă.

„Fac București-Slatina și retur o dată la două săptămâni. Când am drumurile astea, plec și foarte de dimineața, când încă e frig.

Pe 200 km de autostrada conduc cu 130 km/h, iar pe ceilalți 200 km drum european, cu 100 km/h.”

In luna martie regăsim și noul IONIQ 5 în partea superioară a valorilor de consum mediu, pe care Tudor îl pune pe seama „încălzirii garsonierei”, adică a volumului mare de aer ce trebui încălzit la IONIQ 5, comparativ cu Kona.

Prima contribuție transmisă de Peter, adaugă încă o variabilă la familia de modele Hyundai Kia, exemplarul sau fiind cu tracțiune integrală.

Voi încerca să contribui și eu, după modelul vostru, cu informații cât mai utile despre noul membru al familiei – un IONIQ5 Luxury AWD.

Încep cu datele din această săptămână (2022/CW13):

Distanța parcursă: 974.9 km

Tip traseu: 62% autostradă, 7% drumuri naționale, 31% oraș

Viteza medie: 50.7 km/h

Consum mediu: 22.4 kWh / 100km

Total încărcări: 215.8 kWh

Costuri încărcare: 127.1 RON (32 RON acasă + 95.1 la Renovatio / Sebeș Rompetrol. Restul la birou și la hotel – cost 0)
Energie obținută de la panourile solare: 1.5 kWh

O săptămână atipică pentru mașinuță, pe lângă rutina obișnuită din Timișoara am inclus și un drum dus-întors până la Tg. Mureș. Deși am făcut cea mai mare parte din drum pe autostradă, vremea a fost extrem de nefavorabilă (ploi torențiale, rafale puternice de vânt, grindină, etc.). Înapoi a fost mai OK, dar pe o temperature medie de 4-5 grade (s-a simțit la consum). Săptămâna trecută, când am circulat doar în oraș, consumul mediu a fost doar 16.5 kWh / 100km.

Împreună cu Peter, echipa Hyundai a ajuns din nou să fie cea mai numeroasa în cadrul proiectului Electromobilitate și varietatea cazurilor de utilizare și a zonelor geografice unde circulă colegii noștri, ne vor oferi o imagine foarte rotundă a eficienței și performanțelor de autonomie realizabile cu îndrăgitele modele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.