Pentru persoanele interesate de un automobil electric mai încăpător decât VW e-Up!, Skoda Citigo sau Fiat 500, dar la prețuri mai bune decât Kona, ID.3 sau Megane, alternativa poate fi găsită în clasa sub-compactelor franceze și a rudelor apropiate de la Opel.
Până când prețurile automobilelor noi se vor reașeza, după impactul ieftinirilor lansate de Tesla săptămâna trecută (vineri 13 ianuarie), piața second hand din Europa oferă câteva alternative interesante în apropierea prețului noului Spring Extreme, dar cu performanțe superioare.
Informațiile transmise de colegii care au ales calea cea mai accesibilă pentru primii pași în universul mobilității electrice, pornind la drum cu o mașină second hand, le găsiți în articole semnate de Márton (ZOE, Târgu Mureș), Dan (Kona, Elveția) și Octavian (Outlander PHEV, Sibiu) și în cronicile săptămânale ale echipelor ZOE și Kona.
Comparația consumului mediu săptămânal realizat de Márton la Târgu Mureș cu ZOE (linia albastră punctată) și Laura (TM), Bogdan (B) și Claudiu (AB) cu Peugeot 208 și Opel Corsa, este în general favorabila pentru ZOE, chiar daca este singurul second hand de mai sus.
Când ne amintim de primul drum cu Corsa, parcurs de Claudiu de la Constanța la Alba Iulia, ne trec frigurile. Aventura despre lunga călătorie împreună cu tatăl său, cu prima electrică a familiei, parcursă fără un instructaj competent de la dealer, rămâne o lectură de referință pentru viitorii proprietari, indiferent dacă se vor decide pentru un automobil nou sau second hand.
In timp ce Laura și Bogdan utilizează Peugeot-urile cel mai mult în traficul urban, cu medii orare scăzute din cauza aglomerației, Claudiu aleargă Corsa în zona Alba Iulia și pe drumurile întortocheate din Apuseni, acumulând primii 10.000 km în 80 zile.
După o pauză pe durata Sărbătorilor de Iarnă, Claudiu ne-a transmis informațiile pentru perioada 4 decembrie-15 ianuarie, din care rezultă că a parcurs 3.196 km cu un consum mediu de 22.5 kWh/100km și o viteză medie cuprinsă între 31-45 km/h.
In același interval de timp colegii de echipă ne-au transmis următoarele informații:
- Laura – Peugeot 208 (Timișoara): 551 km cu 23.5 kWh/100km, viteza medie între 20 și 23 km/h;
- Bogdan – Peugeot 208 (București): 853 km cu 16.7 kWh/100km, viteza medie între 15 și 47 km/h.
In concluzie, oricât de mult, sau de puțin intenționați să circulați cu modelul electric produs de grupul Stellantis, pe care îl veți alege de nou sau îl veți găsi pe piața second hand, în sezonul rece vă puteți aștepta la consumuri medii cuprinse între 16.7 și 23.5 kWh/100km.
Înmatriculări România
Am scris recent că numărul de ZOE înmatriculate în țară (2166) depășește cu mult totalul Peugeot 208 (277), la care putem adăuga și Corsa (136).
Înmatriculări Europa de vest
Deși imaginea este asemănătoare la nivel european, ZOE dominând înmatriculările cu trei ani înainte de lansarea gamei electrice Peugeot și Opel, totalul pentru cele trei modele depășește 377.000 exemplare, majoritatea concentrate în Germania și Franța.
Evoluția înmatriculărilor pe piața din Europa de vest
Dacă sunteți în căutarea unui model second hand, găsiți cu ușurință numărul exemplarelor înmatriculate în fiecare an în țările din Europa de vest utilizând datele puse la dispoziție de EU EVs pentru 14 țări.
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.