Stellantis și electrificarea până în 2025

Dacă ați urmărit proiectul Electromobilitate de la începuturile sale cu trei ani în urmă în paginile revistei online 24auto.ro, probabil vă amintiți că am discutat în repetate ocazii despre scepticismul conducerii grupului PSA față de electrificare.

In primul articol intitulat Strategia de electrificare Peugeot, publicat în aprilie 2018, anticipam modelele lansate în 2020, e-208 și e-2008, pe platforma mixtă a grupului PSA.

Odată cu anunțul începerii negocierilor pentru achiziția grupului italo-american FCA – Fiat Chrysler Automobiles, am încercat să înțelegem care va fi impactul noului gigant asupra electromobilității în două articole intitulate Impactul fuziunii PSA-FCA asupra electromobilității (partea I Citroen și a II-a Peugeot)

Cu peste 400.000 angajați și un volum de producție care o poziționează pe locul patru în lume (după grupul VW, Toyota și alianța Renault Nissan Mitsubishi), noua organizație denumită Stellantis a pornit la drum oficial sâmbătă 16 ianuarie 2021 și începând de luni a fost tranzacționată pe bursele europene, iar de marți pe cea din New York sub indicativul STLA (orice asemănare cu TSLA este pur întâmplătoare).

In cadrul unui interviu acordat posturilor americane, Carlos Tavares, primul CEO Stellantis, a declarat că noul gigant nu a fost creat din cauza unei crize, ci pentru a modela împreună viitorul.

Investiții în electrificare

Cu ce zestre electrică a venit fiecare partener în noua familie franco-italo-americană?

Grupul PSA

Actuala platformă mixtă PSA, pe care sunt asamblate e-208, e-2008 și Opel Corsa-e

Premiată în Europa la debutul din 2020, gama de modele Peugeot 208, atrage prin design, rafinamentul interiorului și diversitatea motorizărilor oferite. Din păcate, varianta electrică nu se numără printre revelațiile pozitive ale ultimului an, eficiența și mai ales soft-ul lăsând de dorit.

Cam același observații se pot face și despre fratele mai mare, e-2008 și a derivatelor Citroen. Doar Opel Corsa-e, construit pe aceeași platforma dar asamblat în Germania, pare să țină pasul la consum, autonomie și robustețe cu vedeta categoriei electrice compacte, veteranul Zoe produs de Renault.

Grupul FCA

Chrysler Pacifica PHEV

Comparativ cu încercările târzii și modeste făcute de partenerii francezi, cu obiectivul declarat de a atinge doar 10% din vânzări, cât era nevoie pentru evitarea amenzilor europene, americanii de la Chrysler pot oferi doar un PHEV pe baza minivan-ului Pacifica.

Noul Fiat 500e

Strategia pentru Europa a fost cea de achiziție a creditelor de carbon necesare de la Tesla și lansarea noului model Fiat 500e, asamblat la Torino.

Ca urmare a acestei zestre modeste, noua organizație Stellantis va avea de recuperat rămânerea în urmă pe cale electrificării, față de grupul VW și de alianța Renault Nissan.

Afirmația lui Carlos Tavares în cadrul interviului din SUA, că până în 2025 aproximativ 30% din vânzări vor fi modele electrice, este foarte promițătoare, dar cea despre lansarea a zece modele noi în 2021 pare mai degrabă un artificiu promoțional.

Arhitectura electrică dedicată eVMP

Cu ocazia raportului financiar pentru prima jumătate a anului 2020, Carlos Tavares a dezvăluit primele detalii despre noua platformă dedicată denumita eVMP – Electric Vehicle Modular Platform, planificată pentru lansare în producție în 2023.

Echipa tehnică țintește o autonomie de 400 – 650 km, instalarea unor acumulatori între 60 și 100 kWh și motoare cu maxim 250 kW putere.

Până în 2025, 100% din gama de modele va avea variante electrice sau electrificate bazate fie pe eVMP sau pe viitoarea eCMP, pentru gama compactă.

In momentul prezentării acestui plan, contopirea cu FCA nu era finalizată, prin urmare Carlos Tavares a declarat că extinderea platformei pentru gama de modele „a noii părți a familiei” va fi discutată la momentul potrivit.

Noua platformă electrică a fostului grup PSA are potențial pentru gama de modele Fiat și Alfa Romeo în Europa, dar mărcile americane Chrysler, Dodge și bijuteria coroanei, Jeep, se vor baza probabil încă ani buni pe creditele de carbon achiziționate de la Tesla, din lipsa oricărui model electric propriu.

In loc de concluzii

Va fi interesant de urmărit dacă lipsa de apetit pentru electrificare, manifestată de conducerile ambelor firme, se va schimba după cifrele mult mai consistente de înmatriculări din 2020.

Riscul ca piața să fie repede ocupată de startup-uri flămânde, curajoase și foarte inovative, după șablonul Tesla, este în prezent conștientizat cu mult mai bine, decât în 2019.

Rămâne de analizat dacă Stellantis va avea viziunea, resursele și specialiștii (mai ales în soft) cu care să poată țină pasul în domeniul electric, în primul rând cu Renault, apoi cu concurenții din vecini și în final cu tinere firme dedicate automobilelor electrice, după chipul și asemănarea Tesla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.