Un munte greu de urcat pentru industria franceză pe calea mobilității electrice

Un articol publicat în 19 mai 2020, când încă nici nu ne trezisem din coșmarul primului lock-down cauzat de pandemie, informa despre planurile de subvenționare promise de prim ministrul francez pentru industria auto, aflată în cădere liberă în Franța, la fel ca în țările vecine.

După modelul francez, alte guverne din țările cu industrie auto puternică, au utilizat banii contribuabililor pentru subvenții majorate, care din păcate au ajuns în întregime în buzunarul marilor corporații, după ce au profitat de ocazie pentru a majora prețurile… !?

De la COVID la război

A urmat o perioadă de degringoladă, în care lanțurile bine unse ale relațiilor cu furnizorii au fost date peste cap, ba de lipsa unor piese, ba de lipsa componentelor electronice, iar începând din februarie 2022 de întreruperile producției din Ucraina.

In toată această perioadă, oferta mai mică decât cererea a dus la eliminarea modelelor celor mai puțin profitabile și livrarea doar a celor mai mari și grele, unde câștigul era maxim.

După doar cinci luni scriam:

iar la sfârșitul anului 2022, părea că industria auto franceză și-a găsit ritmul pe calea mobilității electrice:

Bilanț provizoriu 2023

O privire la statisticile franceze după primele șapte luni din 2023, pe baza informațiilor publicate de Jose Pontes pentru Clean Technica, indică creșterea continuă a înmatriculărilor ”mașinilor echipate cu prize” (BEV+PHEV), doar că de aceasta dată industria franceză nu mai este principalul beneficiar.

Primele două clasate made in France, Peugeot e-208 și Renault Megane, au cedat locurile pe podium unor modele venite din Germania, China și Italia, și sunt urmate de Tesla Model 3 și MG 4 produse în China. Clasamentul continuă cu o amestecătură cu hibrizi plug-in și doar pe pozițiile 11 și 12 sunt poziționate alte două modele Renault 100% electrice: Zoe, în cădere liberă, și Twingo, asamblat la Novo Mesto în Slovenia.

In concluzie, între planurile mărețe din 2020 și realitatea de astăzi, care dezvăluie alocarea banilor contribuabililor francezi pentru produse de import, este o mare discrepanță. Teama de valul importurilor made in China este publică și personalități din industria auto fac apel la inițiative politice și comerciale, pentru a le proteja interesele economice pe piața franceză.

Sursa: CleanTechnica

Modele franceze în proiectul Electromobilitate

Începând din 2020 am avut ocazia să monitorizăm săptămânal datele transmise de colegii noștri cu Renault ZOE, Peugeot 208, Peugeot 2008 și începând de anul acesta Renault Megane.

Experiențele au fost mixte, Radu (PH) ajungând cu ZOE fără probleme la aproape 120.000 km. Nici Darius (TM), Șerban (SV) și Márton (MS) nu au relatat probleme cu mașinile lor, în schimb exemplarul lui Ciprian (Gura Humorului) a stat în service cât pentru toată echipa ZOE.

Foarte asemănătoare și experiența cu cele două modele Peugeot, pe care le-am cunoscut mai îndeaproape. Laura (TM) și Bogdan (B) fără probleme cu 208 (ce-i drept cu puțini km la bord deocamdată), în timp ce Silviu și Ovidiu au ajuns de multe ori în service cu fratele mai mare, e-2008.

Pe aceeași platformă mixtă cu Peugeot este asamblat și Opel Corsa, despre care Răzvan (B) și Dan (B) au avut doar cuvinte de laudă, în timp ce Claudiu (AB) a ajuns pe termen lung în service cu exemplarul sau.

Să fie această inconsistență a calității?… sau performanțele limitate ale unor modele lansate sub amenințarea amenzilor europene?… cauza principală pentru care alte modele au ajuns să domine înmatriculările din Franța anului 2023?

Cert este că dintre colegii noștri enumerați mai sus, trei au trecut la… Tesla!

Bogdan – Peugeot e-208, București

In prezent Laura si Radu au trecut la forma de transmitere lunară a informațiilor, Bogdan fiind ”ultimul mohican” cu raportări săptămânale pentru electro-leul său.

Utilizat în general pentru drumuri în București, sau abandonat în favoarea motocicletei, Peugeot-ul lui Bogdan a acumulat 12.202 km la bord.

Chiar dacă săptămâna trecută Bogdan a revenit la rutina zilnică de bătălii rutiere bucureștene cu medie orară de 19 km/h, în urmă cu două săptămâni e-208 a zburdat pe un frumos traseu din Țara Hațegului. Este ușor de observat din imaginile de la bord, unde s-a simțit mai bine electro-leul.

Consum mai mic cu 23% la o viteza medie mai mare de 2.6 ORI!

In săptămâna 14-20 august am fost cu e208 într-un mini-concediu prin Țara Hațegului. Am încărcat la Pitești și Petroșani la dus, Novaci și Pitești la întors.

Am stat în satul Peșteana, unde am găsit două prize Type 2 de 11 kW la o fermă, gratuit. După ce la prima încărcare am rugat portarul să mute mașina ce bloca unul din locuri, celălalt fiind blocat de mașina unei angajate, probabil s-au supărat pe mine și le-au închis, pentru că n-am mai găsit priza pornită în zilele următoare. C’est la vie!

Totul a fost perfect cu micul leuț, nimic de comentat.

Drumuri bune tuturor!

Bogdan – Peugeot e-208, București

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.