Acum cinci ani porneam pe calea mobilității electrice cu BLUE, o Kona OSE produsă de Hyundai în Cehia. Cu bateria de 64 kWh oferea un WLTP de 484 km. BLUE înlocuia un VW Golf Plus 1.6 benzină din 2006.

O mașină ok pentru acei ani, cumpărată din parcul de rulate (la aproape 24.000 km) care a necesitat suficiente investiții de-a lungul timpului.
Nu am toate datele de cheltuieli, dar în fuelly.com am găsit ultimele date. Din 2014 până în 2020 am parcurs 29.231 km cu un cost de 15.282 lei. Un cost de 52 lei/100km.
Benzina era atunci 4-5 lei cu un maxim de aproape 6 lei. Ce vremuri! În 2021 a plecat la casat, nu fără păreri de rău. Deh, a fost prima mașină…
Hyundai Kona OSE 2021 – un monument …

- de putere și agilitate
- de eficiență și cost
- de confort și liniște pentru viitoarele generații
Cam așa se vede astăzi BLUE, după 5 ani de utilizare. După 3 luni de la achiziție ne înhămam la primul drum lung.
Eram niște habarniști în acele vremuri. Găsiți o grămadă de articole după tag BLUE96 pe blog. Ce ar mai fi de spus după 5 ani și atâtea experiențe cu o mașină electrică? Care ar fi temerile post-garanție? Cât mai merge o astfel de mașină?
Putere și agilitate
Electricele nu-și pierd căluții! Aceeași putere ca în prima zi și aceeași agilitate cu care ne-a obișnuit. Jungla metropolitană din jurul municipiului Cluj-Napoca și traficul său urban sunt teste excelente pentru micuța #koniță. A fost promovată de Hyundai ca un mini-SUV. Toate prezentările o fixau în oraș și într-un scenariu de navetă în apropierea orașelor mari. Același lucru se întâmplă și azi cu noua Kona.
Am zâmbit de multe ori la aceste prezentări și mi-a luat 5 ani pentru a descifra subtitrarea la acest tip de promovare:
Electric. Navetă. Zero.
Scenariul perfect pentru proprietar, pentru cei din jur și pentru viitorul celor care nu au neapărat o voce puternică astăzi.
Electric – energia viitorului! Cu posibilitatea de a fi produsă și livrată aproape oriunde. Cu eficiență maximă la costuri minime.
Navetă – fuga de oraș aduce necesitatea de navetă în zonele metropolitane ale marilor orașe. Naveta electrică reduce impactul asupra vieților celor din jur.
Zero – 0️⃣ impact cu emisii direct de la țeava de eșapament. Fără CO2, fără NOx în plămâni.
Eficiență și cost
Vestită pentru eficiența ei, Kona OSE a prezentat tot timpul niște date excelente de consum, indiferent de vreme. Dacă Hyundai ne spunea că oferă o autonomie de 484 km în ciclu WLTP, ceea ce am văzut noi la bord de-a lungul timpului a fost o autonomie în general peste 500 km. Astfel arată azi, într-o imagine „la 5 ani” după o încărcare 100%.


Prima imagine este de după preluare arăta 481 km autonomie cu acumulatorul aproape plin.
Totul pare neschimbat după 5 ani, nu-i așa? Nu este, și o spun cu certitudine.
Degradarea există, cu siguranță. Am scris despre acest aspect, sunt conștient că degradarea este ascunsă în zonele tampon superioare și/sau inferioare. Pe de altă parte în condiții de vară am scos/introdus ~64 kWh din/în acumulator. Degradarea își poate arăta fața urâtă în sezonul rece.
Consumul mediu ponderat calculat după acești 5 ani e de 15.2 kWh/100km. Trendul este unul constant pentru consum, după cum vedem mai jos.

Avem de-a face cu un grafic atotcuprinzător, care poate fi o analiză completă a celor 5 ani. Doar că acest grafic reprezintă doar niște cifre anoste.
Nu prezintă poveștile din spatele barelor și a liniilor. O mică parte din ce am surprins eu veți găsi în articolele după tag BLUE96. O poveste specială de 1 iunie a fost scrisă de Carla, participantă la o mare parte din cei aproape 130.000 km.
Timp de mai bine de 4 ani am avut o cadență de aproape 2.000 km/lună. Cu câteva excepții, aceste distanțe au reprezentat naveta Jucu-Cluj-Jucu. În jur de 20.000 km pe an. Numărul de kilometri a scăzut din august, când a apărut a doua mașină electrică.
TCO la 5 ani: 1.57 lei/km
Am avut discuții interminabile legat de acest TCO, am explicat că pentru mine trebuie să fie o chestiune simplă. Nu vreau să intru în discuții contabile și să mă pierd în formule.

Am calculat tot timpul un raport costurile totale și parcursul total.
Alăturat observăm evoluția costului total (galben), a odometrului (albastru) și a costului pentru energie (verde, evident).
Roșu ne indică raportul cost total/parcurs total la fiecare bornă anuală.
Astăzi, la 5 ani de la achiziție, pot spune că am parcurs cei aproape 130.000 km cu un cost de 1.57 lei /km.
În ultimul an mașina a parcurs 18.754 km cu un cost de 3796 lei. Pentru navetă am parcurs 13.566 km cu un cost de 1.556 lei, adică 0.115 lei/km. Vorba aia, „mașina de oraș”…
Costurile anuale ale energiei din graficul de mai sus se împarte pe patru surse de încărcare. Aceste surse vin cu prețuri diferite. Conform graficului de mai jos avem peste 70% din electroni încărcați acasă. Din două surse: solar și din rețea. Celelalte surse sunt stații publice (DC sau AC) unde costul a fost mai mare și în unele cazuri bazate pe un abonament.

Confort și liniște pentru viitoarele generații
De multe ori simt cum realitatea mă sufocă la propriu. Valurile de căldură, poluarea peste măsură, defrișări, restrângerea sau dispariția habitatelor, genocid în regnul animal și cum ne zice printre rânduri Harari, business as usual la homo sapiens. Dovezile științifice sunt clare, suntem vinovați de starea jalnică în care ne aflăm astăzi cu mediul și planeta aceasta unică.
Liniștea generațiilor care vin după noi va fi greu de realizat, dar asta nu înseamnă că nu suntem datori să încercăm. Chiar din contră, cred că suntem OBLIGAȚI să facem tot ce depinde de noi în încercarea de a lăsa tinerilor și copiilor de azi o planetă funcțională.
Mi-am asigurat un confort mental? O fi suficient acest condus electric de 5 ani? Nu, nici vorbă să fie suficient. Suntem într-un proces pe un parcurs pe termen lung. Acest monument este o simplă picătură într-un ocean.
O simplă picătură care prezintă graficul de mai jos. Care arată prețul/100 km, lunar, timp de 5 ani. Diferența față de combustibilii fosili (roșu – motorină, galben – benzină) este evidentă. Albastrul electric ne oferă niște ups&downs, din nou în funcție de sursa de încărcare. Întotdeauna sursa de încărcare ne dă costul.

Rarisim ajunge o mașină electrică în apropierea costului afișat de mașinile pe combustie și le spun celor sceptici faptul că ar fi bine să ne gândim în primul rând că stăm la mâna unui preț al petrolului afectat de diverse crize identitare ale unor lideri efemeri.
Cât de dispuși suntem să plătim acest preț enorm?
Ar trebui sa ne uităm în istorie. Știm că România era într-o ceață în perioada de criză din anii ’70 și ne mai amintim cozile de la PECO din anii ’80 sau de circulația alternativă. Ar trebui să ne amintim astfel de imagini care au afectat o lume întreagă.


Cozi și discuții între proprietari. De la intrarea în Cluj-Napoca până la PECO erau 3-4 km. Vă e dor? 🙂
Raționalizare la 20 de litri/lună din anii ’80 în România sau limite de 3$/client din anii ’70 în US a adus adulților din acele vremuri o doză mare de adaptabilitate la vremurile pe care le traversau. Cred că ar trebui să privim și să ascultăm mai des pildele bunicilor și a părinților.
Bau-baul post-garanție
Nu o vinzi? O întrebare care revine insistent în ultimul an. Dar nu, nu că ar fi dorită de cei care m-au chestionat. Nu, părerea lor e că voi avea probleme post-garanție.
Și am dat exemple din comunitate în care avem Kona cu dublul parcursului realizat cu a noastră și problemele nu s-au arătat senzaționale.
Am fost în schimb la reprezentanță pentru niște verificări. Au rezolvat un „scârț” la pedala de frână, restul verificărilor au arătat că mașina e în mare formă.
De curând am schimbat bateria mică, care a dat semne încă de anul trecut. S-a arătat al treilea semn, așa că acum avem baterie nouă. După aproape 5 ani, ceea ce pare a fi o performanță.
Vom vedea, va trebui să avem și informații post-garanție, iar noi nu am vândut până acum nicio mașină. Probabil nici BLUE nu va ajunge prea repede pe piață 🙃
De dat mai departe …
Dincolo de cifre, costuri mai mici, oboseală mai puțină sau reducerea poluării, BLUE ne-a învățat să apreciem TIMPUL și DRUMUL. Nu este vorba de o destinație, e vorba de un parcurs. Unul cum diferite atracții și discuții despre cele văzute. Istorie, geografie, mediu și poate cel mai important … VIAȚĂ. Așa se generează schimbare și o mentalitate flexibilă. Semințele sădite au nevoie de picături care să le ajute să se dezvolte.
O singura picătură nu ne schimbă cu mare lucru, dar picătură cu picătură se schimbă o societate în întregul ei.
O picătură poate să fie și un simplu share pentru articolele de pe blog. Bulele, comunitățile au nevoie să fie interconectate pentru a se scurge picăturile între ele. Mulțumesc și mulțumim!

Experiențele ne definesc ca persoane, astfel consider ca o necesitate relatarea aventurilor electrice din poziția de early adopter. Aventurile au început în 2021 prin relatarea primei excursii electrice în Croația. Viața la bordul unei electrice poate lua forma multor sentimente, dar vă las să le descoperiți în cadrul articolelor de pe blog. De fel sunt inginer telecom, apreciez tehnologia de orice fel, sunt atașat de cărți și viața bună pe care am gustat-o. Am ca scop, precum orice părinte, să las copiilor o planetă locuibilă și o lume cel puțin la fel cu cea experimentată de mine. Consider că suntem obligați să acționăm pentru astfel de obiective, așa că … citim și ne electrificăm! 🙃





