Introducere
Marcel nu mai are de mult nevoie de introducere pe blogul electromobiliștilor, unde și-a clădit o faimă locală zgândărind electro-scepticii cu aventurile sale alături de Dacia Spring prin țară, dar mai ales cu călătoria de pomină în Germania.
După rocada Spring – Megane, parcursul lunar a crescut, timpul petrecut la încărcări publice a scăzut și costurile pentru fiecare sută de kilometri au crescut. In plus, Mihai (Dacia Spring, Fălticeni) a preluat rolul de paratrăsnet pentru comunitatea springarilor români și duce răbdător munca de informare cu cei interesați, pe baza experienței personale la volanul celor două Springuri ale familiei.
Pasiunea pentru mobilitatea electrică a rămas constantă la Marcel, doar numărul articolelor s-a redus, fiindcă așa se întâmplă cu majoritatea proprietarilor, după al doilea an. Deplasarea cu electrica devine noua normalitate și cu toate că entuziasmul pentru economiile realizabile rămâne constant, se instalează probabil pentru totdeauna tăcerea, alunecarea lină și fără fum la eșapament.
115.000 km electrici cu Dacia Spring și Renault Megane
In urmă cu câțiva ani, aflasem de existența mașinilor electrice și povesteam cu fratele meu Tavi, inginer de mașini termice, cam cât de aiurea pot fi ele în exploatare.
Absolut, dar absolut totul la bordul unei mașini electrice are nevoie de energie electrică pentru a funcționa, începând de la lumini și motorașele electrice ale ștergătoarelor de parbriz sau ale ventilatorului de la climatizare, până la pompa de apă, compresorul pentru aerul condiționat, a servofrânei dar și a direcției asistate, toate acestea reducând autonomia mașinii.
Pe vremea aceea, habar n-aveam cu ce se „mănâncă” o mașină electrică și râdeam în sinea noastră de ele și de posesorii lor, mai ales că nu cunoșteam nici măcar unde, cum, cât timp se așteaptă până se încarcă o baterie.
Toate astea până când a venit Dan la Deva cu o Tesla, într-o etapă din seria de test drive-uri oferite în cadrul proiectului Electromobilitate. La a treia revenire la Deva cu Ionică (Hyundai Ioniq model 2018) am fost și eu prezent. Prima impresie: se aude ca tramvaiul. Normal, dacă are motor electric, nu ?
Și a venit a patra oară la Deva, tot cu Ioniq, dar de data asta l-am condus și eu, curiozitatea cea mai mare fiind urcarea în pantă. Am mai povestit despre asta.
Ei bine, „virusul” a fost inoculat, din acele momente cochetam cu trecerea la o mașină electrică. Cercetam cam tot ce prindeam despre mașinile electrice. Știam deja de autonomiile diferite între mașinile electrice, în funcție de capacitățile bateriilor, a puterii electrice a motoarelor, dar și a stilului de conducere. Știam și de faptul că funcționarea climatizării habitaclului, mai ales pe vreme friguroasă, este un mare dușman al autonomiei unei mașini electrice.
Cu toate acestea, „virusul” fiind inoculat și sătul de ITP-uri cu emoții, am hotărît definitiv trecerea la o mașină 100% electrică, deși Solenza pe care o aveam încă o ducea bine, motorul de 1,4 benzină fiind unul foarte lăudat, eu, cel puțin, neavând necazuri cu el. Caroseria în schimb necesita investiții serioase.
Cochetam cu Peugeot e-208, dar și cu Renault Zoe. Condițiile de achiziționare din timpul pandemiei m-au făcut să aștept vremuri mai bune.
Și apare Dacia Spring într-o prezentare virtuală, o imagine care mi-a plăcut foarte mult și forfoteam de nerăbdare în așteptarea detaliilor: preț, autonomie, termene de livrare. Apăruseră și primele comentarii despre datele tehnice, comparative cu Skoda Citigo. Tot ce-mi amintesc era că Skoda avea un preț de 22.000 euro, iar Spring se estima undeva la 17.000 euro.
Autonomia m-a dezamăgit, fiind doar 170 km în regim WLTP. Vedeam un drum de la Deva la Oradea ca imposibil de realizat, din cauza lipsei stațiilor de încărcare pe toată lungimea DN76.
Deva – Cluj însă, cu autonomie de 170 km estimată, părea realizabil cu opriri la Sebeș sau Alba Iulia. Încă nu înțelegeam pe deplin influența nefastă a frigului asupra autonomiei. Cu toate acestea, am reușit achiziționarea Daciei Spring, o mașină îndrăgită din primele momente. Vineri l-am luat, sâmbătă l-am pus pe primul drum lung, peste autonomia estimată, spre Timișoara pentru un test paralel cu Skoda Citigo și Peugeot e-208.
Dacia Spring, o mașinuță electrică destinată navetelor și drumurilor scurte sau de oraș prin proiectare, dar care, cu o planificare corectă se pot realiza trasee lungi, frumoase, relaxante, dar eficiente, cu costuri destul de reduse. Dacia Spring cu precădere este destinată celor temerari ce au făcut drumuri în Bulgaria, Turcia, Grecia, mai recent Suedia, iar împreună cu Mihai am ajuns în Germania, fiecare cu mașina și destinația lui, Mihai ajungând și la Gdansk, în Polonia! Dacia Spring nu este destinată scepticilor.
Bilanțul utilizării Daciei Spring, de la achiziționare, 15 octombrie 2021 și pînă la înstrăinare, 17 mai 2023 este de luat în seamă, dar nu de cârcotașii care vor face calculele până la trei zecimale, ca să găsească o eroare cât de mică, ca apoi să ne „convingă” ce mare greșeală am făcut noi, cei ce am ales și cumpărat mașini electrice pe buzunarul nostru, cu o serioasă mână de ajutor de la programul rabla plus.
Mă încântă faptul că, în afară de zgomotul anvelopelor pe asfalt, nu mai aud nimic altceva. Doar muzica din sistemul audio al mașinii. Apropo, chiar nu mi-e teamă că se descarcă bateria dacă ascult muzică în mașină.
Nu mă mai doare capul că se rupe o curea, că trece anul și trebuie să schimb filtre și uleiuri, că trebuie să-mi fac griji de bujii, să fiu atent să nu bag motorină în loc de benzină sau, mai rău să fie apă în carburant. In schimb, mă simt relaxat iarna, când cobor la mașina încălzită și cu geamurile dezghețate.
Așa um scriam în urmă cu un an, bilanțul utilizării Daciei Spring este foarte satisfăcător, cel puțin pentru mine, cheltuielile cu întreținerea fiind minime, respectiv 200 de lei prima revizie la 30.000 km, iar a doua revizie, la 60.000 km, a fost 300 de lei fiindcă s-a schimbat filtrul de aer pentru cabină.
Costurile cu energia electrică au fost, în total: 5.533,16 lei pentru 76.453 km, rezultând 8,37 lei/100km.
Prețul integral al Springului meu a fost 18.550 euro, pentru care am plătit 8.026 euro prin programul Rabla plus, iar la vânzare am „pierdut” de 26 euro!
In schimb am câștigat satisfacția parcurgerii a 76.453 km, care includ pe lângă călătoria de Germania, două pe Transalpina și Transfăgărășan, un drum la Vatra Dornei și altele la Timișoara. Cluj Napoca fără număr, Reșița, Băile Herculane, Reghin și Sibiu… Și cu marea satisfacție de a conduce relaxat, economic, fără fum după mine, doar stârnind praful de pe șosea.
Și cam asta ar fi cu Dacia Spring, prima mea mașină electrică !
Pentru că a urmat a doua…
Renault Megane e-tech Equilibre cu baterie de 60 kWh
Nu ar fi prea multe de spus acum ce anume m-a făcut să aleg acest model, am scris anul trecut despre asta. Poate ar fi mai interesant bilanțul pe anul 2023.
Din 4 aprilie până în 31 decembrie 2023 am parcurs cu brio și foarte satisfăcut 38.977km, 5,501,48 kWh încărcați în baterie pentru care am plătit 5.956,61 lei adică 15,28 lei/100km.
Pentru 2023 situația e cam așa:
- 287 încărcări din care
- 227 încărcări sub 99% (79%);
- 60 încărcări 100% (21%);
- 88 încărcări lente, 7kW c.a. (31%);
- 199 încărcări rapide, 130 kW c.c. (69%);
- 6.349,53 kWh încărcați din care:
- 1.219,99 kWh c.a. (19%);
- 5.129,55 kWh c.c. (81%).
Raportările cu privire la consumul de energie electrică le-am făcut întotdeauna prin notarea consumului în momentul cînd făceam o încărcare a bateriei. Pentru 2023 am o medie a consumului de 15,2 kWh/100km, cea mai mică valoare notată a fost de 10,5 kWh/100 km în data de 20 iunie, iar cea mai mare valoare a fost de 22,6 kWh/100km, imediat cum am ridicat mașina din reprezentanță, dar și după fiecare resetare a calculatorului de bord.
Pe 26 decembrie am urcat la 18,8 kWh/100 aici intervenind cu brio consumul pentru încălzirea habitaclului care a fost reglat, mai tot timpul, la „valoarea” confortabil… Stilul de mers ? Modul „ECO” dezactivat doar la nevoie !
Bilanț după 115.000 km
Dacă fac bilanțul ambelor mașini electrice deținute ar arăta cam așa, pe scurt și doar ce interesează cel mai mult:
- total kilometri parcurși: 76.453 km Spring + 38.977 km Megane = 115.430 km;
- total energie electrică: 10.501,49 kWh Spring + 5.501,48 kWh Megane = 16.002,97 kWh;
- cost energie electrică: 5.533,16 lei Spring + 5.956,61 lei Megane = 11.489,77 lei;
- cost pe suta de kilometri: (11.489,77 lei : 115.430 km) x 100 = 9,95 lei/100km.
Costurile cu întreținerea celor două mașini electrice, așa cum am scris, au fost de doar 500 lei pentru Dacia Spring, iar Meganul are reviziile obligatorii incluse în prețul de achiziție pentru primii cinci ani. Restul costurilor, asigurări, taxe de drum, parcări, anvelope sunt ca la oricare mașină cu motor termic.
Concluziile, cu siguranță vor fi împărțite și, cum e practica la noi, mulți sceptici încearcă să ne convingă pe noi, cei cu electrice, ce alegere proastă am făcut. Este o alegere asumată și în deplină cunoștință de cauză, cel puțin la a doua mașină.
Am studiat atât avantajele, cât și dezavantajele, le-am „întors” pe față și pe dos, apoi ne-am decis. La fel ca numeroși alți colegi electromobiliști, am luat a doua ”electrică”. Oare de ce?
Pentru mine cel puțin, dezavantajul și uneori frustrarea ce am trăit-o cu Dacia Spring a fost autonomia destul de redusă, dar și așa, am preferat un mers fără vibrații, stres sau fum și miros de benzină. Cert este că prin cheltuiala făcută pentru achiziție scoatem poluarea din orașe, de sub nasul și plămânii tuturor. Viitorul ne va spune dacă am ajutat sau nu.
În rest, să auzim numai de bine, vorba unui reporter radio de pe vremuri…
Bună ziua.
Ce preț pentru kwh ați luat in calcule?
Mulțumesc
În afară de gratuități prețurile au fost de la un leu/kWh la stațiile primăriei Sibiu, 1,10 lei/kWh la stațiile primăriei Timișoara pînă la 2,49 lei/kWh la stațiile e-charge Renovatio. Am avut și mai am abonament la Enel x way 170 lei / 120 kWh lunar, prețul actual. Aici ar fi 1,42 lei/kWh. În articol nu sînt incluse încărcările de la 1 ianuarie 2024 unde am prins 1,24 lei/kWh la stațiile primăriei Cluj Napoca.