ANIVERSARE – un an cu ID.3 în Grupa Mijlocie și cronica S44

Mulțumim din nou, Cosmin!

Săptămâna aceasta aniversăm încheierea celui de-al doilea a stagiu de colaborare la proiectul Electromobilitate pentru Cosmin (B), cu al doilea VW ID.3, de data aceasta un facelift. Să ne amintim că prima etapă a început în ianuarie 2021 și s-a încheiat în septembrie 2022 cu 37.911 km monitorizați săptămânal și un consum mediu de 19 kWh/100km.

Cum am mai primit și în trecut feedback de la colegii care urmau să raporteze ultimele date după o perioadă (de cele mai multe ori după un an), concluzia lor, la fel și a lui Cosmin, este că după un timp mașinile electrice sunt percepute de utilizatori ca noua normalitate. Cu tot entuziasmul de la început, devin mijloace de deplasare ”convenționale”, dar ceva mai prietenoase cu mediul înconjurător și cu buzunarul proprietarului, fiind mai economice în utilizare.

In cel de-al doilea stagiu, Cosmin a transmis date despre 24.490 km, parcurși cu un consum mediu de 17.8 kWh/100km și un cost total de 4996 RON. Pentru o comparație mai simplă cu cheltuiala pentru combustibil a unui automobil cu motor termic, costul raportat de Cosmin reprezintă o medie de 20 RON/100km.

Cu al doilea ID.3 Cosmin și familia au călătorit mai des în Grecia și a scris în detaliu comparații cu a doua mașină a familiei un VW Pasat. In același timp a împins ID.3-ul la limita permisă de ”întâlnirea cu țestoasele” de la bord.

Atras din nou de aventura parcurgerii a 1000 km 100% electrici într-o zi, Cosmin a participat și cu al doilea ID.3 la #RO1000Challenge.

Cu un asemenea palmares, electro-scepticii cârcotesc probabil despre cât timp a ”pierdut” Cosmin pe la stații. Nimic mai fals. In primul rând, Cosmin a notat exact cât timp a petrecut la stații și dacă oprirea sau durata ei a fost dictată de mașină sau de pasageri. Rezultatul este prezentat mai jos, în ultimul raport.

In plus, o privire la parcursul săptămânal transmis de Cosmin, dezvăluie ceea ce zmeii șoselelor exagerează sistematic referitor la necesarul de autonomie, iar realitatea o dezminte. Am marcat cu linie punctată roșie limita de autonomie din sezonul de vacanțe a unui VW ID.3 și cu cifre roșii parcursul săptămânal pentru care Cosmin ar fi avut nevoie de una sau mai multe re-încărcări.

Toate celelalte săptămâni, Cosmin s-ar fi descurcat cu O SINGURĂ încărcare acasă sau la locul de muncă, probabil două iarna.

Mulțumim, Cosmin!
Așteptăm cu nerăbdare câte un articol despre cum îmbătrânește ID.3-ul cu numărul 2!

ID.3 în China

Citind un articol de pe CleanTehnica, link-ul aici, am rămas puțin surprins că ID.3 a fost clasat pe locul 19 în vânzările mondiale din 2024 (Ianuarie – Septembrie), cu 106.447 exemplare. E drept că cele mai multe ID.3-uri au fost vândute în China, după reducerea prețului, dar cu toate acestea, știrile din ultima vreme afișau VW într-o poziție ceva mai pesimistă, după anunțarea închiderii unor fabrici din Europa începând cu anul viitor.

Datele de la colegi

În săptămâna 44, Grupa Mijlocie, formată din VW ID.3, Renault Megane E-tech și MG 4 (LEAF-ul fiind parcat) a parcurs peste 4200 km cu un consum mediu de 14.8 kWh/100km.

Greu de spus dacă Megane-ul este o mașină mai economică, pentru că folosim mașinile așa cum avem nevoie, în locații diferite, dar e posibil și raportarea în două valori a Megane-ului să ne pună puține bețe în roate la calculul consumului real.

Colegii cu ID.3 au înregistrat un consum bun, chiar dacă vremea este de toamnă în adevăratul sens al cuvântului.

Valorile pentru Megane E-tech, din ce putem observa din graficul de mai jos, sunt foarte bune, suficiente să scoată un respectabil 400 km autonomie, chiar și pe vreme rece, nu-i rău deloc!

Ionuț (Pitești) începe să transmită valori peste 16.5 kWh/100km pentru MG4 în primul sezon rece, dar să așteptăm zile mai friguroase înainte de a ne pronunța.

Marcel – Renault Megane, Deva

Renault Megane e-tech Equilibre 60 kWh:

  • km la bord: 102.479;
  • km parcurși: 1.442;
  • energie electrică: 215,12 kWh;
  • cost energie electrică: 371,67 lei (280 lei pentru 200 kWh lunar,
    abonament la PPC Blue);
  • consum: 13,6 kWh/100km;
  • climă, adică am făcut focul, și altele: 1,2 kWh/100km.

Plimbări locale, doar pe DN-uri… Nimic deosebit !

Andreea și Silviu – Renault Megane, Arad

Pentru săptămâna 28 oct – 03 noiembrie pentru Renault Megane avem următoarele statistici:

  • Distanța: 404 km
  • Încărcări: 54.15 kWh
  • Costuri încărcare: 41.76 Ron ( Hidroelectrica)
  • Consum: 12.7 kWh/100 km
  • Clima și alte: 1.5 kWh/100 km
  • SOC la început de săptămâna: 75%
  • SOC la sfârșit de săptămână: 65%

Doar naveta zilnica și fără evenimente sau alte costuri.

Ionuț – MG4, Pitești

In S44 :

Saptamana :S44
Distanța parcursa km :237.8
consum mediu : kWh/100 km16.6
Viteza medie : Km/h50
costuri incarcari aceasta saptamana : lei0
costuri incarcari aceasta luna : lei0
costuri incarcari totale : lei201.59
Distanța totala km5176

Cosmin ID.3 – București

În perioada 28-31 octombrie am parcurs 215 km cu un consum mediu de 15.7 KWh/100km și un cost de 35 RON.

În luna octombrie am strâns 1569 km cu un consum mediu de 18.5 KWh/100km și un cost total de 274 RON, sau 17.5 RON/100km (echivalent de 2.4 l/100km).

Luna aceasta mașina a împlinit un an și nu cred că mai am multe lucruri noi de spus, așa că o să închei colaborarea cu un scurt bilanț al acestui an.

Mașina arată acum 24.490 km.

Costul total al deplasărilor în tot acest timp a fost de 4.996 RON, consum mediu de 17.8 kWh/100km sau 20 RON/100Km.

În plus față de consum și costurile încărcărilor mi s-a părut relevant să monitorizez și timpul de așteptare la încărcare.

Așadar, într-un an și aproape 25.000 km timpul total de așteptare la stații a fost de 16 ore în cazul meu; minim 3 minute în timpul unei opriri de toaletă la o benzinărie, maxim 59 de minute pentru o încărcare 4% – 100% în timpul întoarcerii din Grecia, cuplată cu pauza de masa.

Am așteptat după mașina doar în cazuri foarte izolate. Cel mai des pauzele de încărcare au fost cuplate cu pauze de masă sau pauze pe care oricum aveam de gând să le fac. A existat nevoia de efort pentru planificarea pauzelor astfel încât să rezolv problemele mele în timp ce mașina se încărca, dar efortul a fost mic.

În acest timp, 19% din energia consumată am încărcat-o la stații rapide (DC) în deplasare, 13% la stații lente (AC) în deplasare și 68% lent acasă; deci, per total raportul încărcărilor a fost 19% DC si 81% AC.

Am găsit mult mai usor statii DC la drum lung amplasate convenabil, decât am găsit stații AC aproape de destinația mea.

Drumurile cele mai lungi au fost participarea la ediția RO 1000Km din iunie 2024 și două drumuri în Grecia. În rest am mers prin țară în arealul București – Craiova – Sibiu – Brașov – Constanța.

Aplicațiile folosite cel mai des au fost Eldrive, E-charge, PPC Blue, Plugpoint. În Bulgaria Eldrive și Fines.

Marcel ID.3 – Cluj

Datele săptămânii 28/10-3/11:

  • Distanță parcursă: 1215 km,
  • Consum mediu: 16.48 kWh/100 km,
  • Încărcari: 199.8 kWh
  • 3xAC 81 kWh
  • 4xDC 118.8 kWh
  • Cost încărcare: 123 Ron

Din totalul de kilometri din această săptămâna, 28% a fost pentru naveta obișnuită, restul de 72% un tur Cluj-Timișoara-Arad-Oradea-Satu Mare-Cluj.
Astfel considerând încărcările din tranzit doar pe DC, costul celor 882 km “externi” a fost și costul săptămânal de 123 Ron, bun-rău vă las pe voi să decideți în funcție de care parte a electromobilității vă plasați.

Consumul a variat între bucățile de autostradă, Cluj-Timisoara-Arad, drumul expres la ieșirea din Oradea și DN restul traseului, clima pe 20 grade tot drumul.
Vremea rece va ridica de acum consumul mediu spre 15-16 kWh/100 km, trend pe care l-am avut și anii trecuți în perioada noiembrie – aprilie.

Delia și László ID.3 – Cluj

Nimic ieșit din comun săptămâna trecută. Ne-am plimbat doar până în oraș și înapoi de câteva ori.
Am avut încărcare combinată deja (sistemul fotovoltaic nu a reușit să facă față consumului), prin urmare putem considera costul marcat cu roșu ca fiind real.

Alex ID.3 – București

În săptămâna 28-03 noiembrie am parcurs 627 km cu un consum mediu de 15.2 kWh/100km (146 km – 28-31Oct și 481 km 1-3Noi).
Sunt în continuare cu anvelopele de vară, nu mă îndur să le schimb încă, mai ales că temperaturile au fost destul de ridicate în timpul zilei.

Veștile bune pe care le-am transmis săptămâna trecută nu mai sunt atât de vizibile, capacitatea din cifre s-a redus iar spre 52.x kWh, în urma unor încărcări la 1.8kW/2.3kW.
Momentan nu produc prea mult cu sistemul fotovoltaic, nu e nici suficientă lumină și nici nu sunt încă prosumator, dar merg în direcția bună.

Datele de final

Din datele prezentate până acum de comunitatea electromobilitate, nu mai avem niciun dubiu că deținerea unei mașini elctrice mai produce vreo emoție negativă sau vreun compromis.

Cu siguranță viitorul este electric.

Dacă totuși ar putea să mă îngrijoreze ceva, ar fi avântul pe care l-au luat producătorii din China.
În ciuda previziunilor despre BYD, cotat că va ajunge în top 3 vânzări mondiale în următorii ani, mă păstram sceptic în sinea mea. Din raportul celor de la CleanTehnica, care indică 11 modele BYD în TOP 20 mondial pentr perioada ianuarie-septembrie 2024, mi-am ajustat și eu așteptările.

Voi ce credeți? Vor pierde producătorii tradiționali lupta cu producătorii chinezi pentru producerea mașinilor electrice?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.