Ce economii se pot obține cu un hibrid plug-in încărcat zilnic?

În Ianuarie 2019, tatăl meu a fost cel care a dat tonul electromobilității în familia noastră, prin achiziția unui vehicul plug-in hybrid BMW X5 xDrive40e.

Decizia am luat-o după culegerea informațiilor despre diferite modele hibride cu încărcare la priză, de la variante sedan până la SUV, unde ne-am și oprit.

„The X” la 1400m altitudine (Nauders, Austria)

Alegerea unui SUV este justificată în cazul nostru de călătoriile la munte în sezonul rece (fiind iubitori ai sporturilor de iarnă) și drumurile frecvente între Timișoara și Cluj, în ambele situații garda la sol și tracțiunea integrală reprezentând un atuu.

Pe de altă parte, „naveta” zilnică a tatălui meu este de maxim 20 km parcurși în oraș, unde intr-adevăr, un SUV de peste 2 tone nu se justifica, atât din cauza dimensiunilor mari, cât și a consumului de combustibil crescut. Având în vedere cele două nevoi de deplasare diametral opuse, achiziția făcută a fost cel mai bun compromis.

Datele oferite de producător promit peste 30 km autonomie in regim full electric, dar experiența acumulată în cei 26.000 km, ne-a demonstrat că autonomia reală este în jurul valorii de 20 km în sezonul cald și poate scădea chiar sub 10 km iarna, când o bună parte a energiei din acumulatorul de 9 kWh este consumată pentru încălzirea habitaclului.

În urma unei discuții despre mașinile plug-in hybrid și despre utilitatea lor, ATUNCI CÂND SUNT ÎNCĂRCATE ZILNIC, am hotărât să prezint datele obținute cu ajutorul portalului și aplicației BMW Connected pusă la dispoziție de BMW clienților mărcii bavareze.

După 26.000 km parcurși de când avem mașina, aproape 6.000 km au fost parcurși în modul full electric (23%), fără a consuma niciun gram de benzină. Dacă ne raportăm la cei 670 litri de combustibil economisiți pe care îi raportează aplicația, rezultă o economie de 3.600 RON (preț mediu benzină 5.4 RON).

Trebuie într-adevăr să ținem cont și de consumul de energie electrică pentru un calcul cât mai corect. Nu am păstrat un raport al consumului de curent, dar pe baza capacității acumulatorului și a autonomiei declarate, putem considera un consum de 30 kWh/100km. Astfel, costul energiei electrice se ridică la 1.140 RON (preț mediu 0.64 RON/kWh), rezultând o economie de aproape 2500 RON.

Un beneficiu major al utilizării unui vehicul plug-in hybrid pentru deplasarea în oraș este lipsa emisiilor de CO2 degajate în atmosferă. Pentru cei 6.000 km parcurși ar fi ajuns în aer aproximativ 1.5 tone de CO2 degajați prin arderea celor 670 litri de benzină.

Screenshot din portalul BMW Connected

Așadar, în funcție de nevoia de utilizare a fiecăruia, un model plug-in hybrid poate fi un compromis pentru a reduce poluarea din interiorul orașelor și pentru economia de bani, cu condiția încărcării zilnice!

Încărcare în „vârful muntelui”

Experiența electrificării transportului personal, prin intermediul unui BMW X5 xDrive40e, a fost un început de drum pentru familia noastră. La 6 luni dupa această achiziție, a urmat prima experiență full electrică alături de Hyundai Ioniq Electric, iar acum, după aproape un an și jumătate așteptăm cu mare interes livrarea Peugeot-ului e-208.

2 Responses

  1. Bebe spune:

    Tudor,
    Foarte utile informațiile furnizate, mai ales că și pe mine mă bate un gând. Sau două.
    Astept cu interes impresiile de la full electric.

    • Marchis Tudor spune:

      Salut Bebe,
      Ma bucur sa aud ca te gandesti la electrice.
      Avem multe articole scrise pe tema asta pe electromobilitate.com
      Ne putem auzi si la telefon ca sa povestim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.