Luna Martie o dedicăm în fiecare an colegelor noastre, doamnelor și domnișoarelor ce își aduc contribuția la proiectul Electromobilitate fie prin activitatea directă, publicare de articole și comunicarea informațiilor săptămânale, sau ca participante la evenimentele organizate de echipa noastră.
De multe ori am descoperit că pasiunea pentru ecologie și protecția mediului, din care face parte și mobilitatea electrică, depășește cu mult limitele autoimpuse ale proiectului nostru și sunt parte integrantă din profesie, atitudine sau vocație.
Probabil că în rare ocazii influența poate fi atât de mare ca cea transmisă de Klara și Violeta copiilor de la grădinița din Timișoara sau celor din primii ani de școală de la Băilești.
Klara – Smart Forfour și Hyundai Kona, Timișoara
Articolele scrise cu multă pasiune de Klara, sunt o oglindă a ceea ce simte față în față cu preșcolarii (și părinții) de la grădinița căreia îi dedică zilnic energia și fantezia. După patru ani alături de Smart Forfour are multe experiențe de împărtășit cu colegele electromobiliste sau cele în curs de devenire.


Violeta – Dacia Spring, Băilești
De la soțul Paul (Kona cu peste 140.000 km) am aflat că Violeta nu a fost vreodată interesată de mașinile familiei, până a apărut Springul în bătătură. Doar atunci a făcut școala de șoferi, și-a luat carnetul și a pornit la drumul curat și liniștit alături de Dacia Spring. De atunci… așteptăm o poveste de suflet, plină de învățăminte, așa cum doar dascălii știu să o scrie.
Roxana – Sibiu
Când a demarat proiectul nostru Roxana era studentă. La primul test drive cu Ionică (Hyundai Ioniq, model 2018) a fost entuziasmată de ușurința cu care se conduce, dar și de faptul că mașina avea încărcător wireless pentru telefon. Ne-a ajutat mult cu informații din perspectiva unei utilizatoare, mama ei, pentru care mașina este o necesitate zilnică pentru naveta de la Turnișor la Cisnădie.
De la prima călătorie electrică, ceva mai lungă, cu familia, pe un ger năprasnic la 1 decembrie 2018, de la Sibiu la Brașov, când stația de încărcare marcată pe Plugshare la cetatea Făgăraș s-a dovedit a fi o biată priză de 220 V, am moștenit expresia: „Cum te simți când kilometri de autonomie afișați la bord sunt mai puțini decât cei de pe google până la destinație?”
Intre timp Roxana s-a căsătorit cu Cătălin, un „dieselist convins, crescut între camioane și autobuze” după cum ne-a mărturisit la prima întâlnire. L-a introdus pe alesul inimii în universul electric la prima ediție ElectRoMania din Parcul Național Semenic și la prima întâlnire națională a proprietarilor de mașini electrice de la Bran, acolo unde s-a pus temelia asociației AERO.
După o participare la salonul auto de la Brașov cu Ionică alături de TM 3, Roxana și Cătălin au parcurs mai mulți km electrici în test drive-uri cu Renault Zoe, Skoda Enyaq și Tesla Model 3, în căutarea modelului potrivit pentru tânăra familie.





Roxana – Tesla Model 3 și Model Y, Las Vegas
Cu patru articole scrise cu entuziasm în primele luni după trecerea de la bătrâna Mazda 3 la Tesla Model 3 (amândouă concepute de designerul Franz von Holzhausen), Roxana a acumulat peste 80.000 km cu Model 3, din martie 2019 până în luna decembrie 2022, când a decis să treacă la sora mai mare, Model Y.


Laura – Peugeot e-208, Timișoara
Cu un an mai târziu, în primul lock down din pandemie, Laura a luat în primire electro-leul. Peugeot e-208 a acumulat între timp cea mai îndelungată contribuție la informațiile săptămânale și a participat la aproape toate evenimentele organizate în cadrul proiectului:
- ElectRoMania – 4 ediții;
- Transcarpatica – prima ediție;
- Mulțumim Reșița;
- Electro-sezătoarea de la Ciugud, Păuca și Alba Iulia.





Doina – Skoda Citigo, Timișoara
Deși Citigo a decis să o lase pe Doina în drum în primul an exact de 8 martie 2021, de atunci funcționează impecabil. O analiză exactă a costurilor, comparativ cu a doua mașină a familiei, Skoda Karoq, reprezintă punctul de vedere al economistei de meserie, asupra mobilității electrice.





Andra – Renault Zoe, Timișoara
Împărțind timpul la volan cu Darius, Andra ne-a ajutat cu testele pentru Ozone și ZOE și a avut o contribuție substanțială la cele două călătorii lungi cu ZOE în Grecia.




Timi – Timișoara
Timi a fost alături de Mircea dinainte ca ideea unui blog dedicat proprietarilor de automobile electrice să prindă contur. Ne-a însoțit la numeroase evenimente dedicate promovării mobilității electrice și a adus calm și bună dispoziție cu ea oriunde ne-am întâlnit.
Între timp s-au căsătorit și au pornit împreună în frumoase călătorii prin țară și Europa la bordul unei Kona hibrid.

Lala – Baia Mare
Lala este „mama buburuzelor” electrice de la Baia Mare. Ne-am cunoscut la Salonul Auto de la București în standul dedicat mașinilor electrice în 2018 și ne-am revăzut ultima dată la Baia Mare, în penultima etapă a raidului montan Transcarpatica. In imaginea din stânga, pregătește două modele electrice pentru întâlnirea cu publicul la SIAB. In imaginea din dreapta este la volanul veteranei TM 3, în timpul unei excursii de neuitat în Maramureș.


Simina – Timișoara
Simina a fost gazda noastră primitoare la pensiunea EnduRoMania din Brebu (CS) pentru primele două ediții ale evenimentului ElectRoMania. Imaginea din stânga este surprinsă în timpul unui test drive cu TM 3 pe conturul Parcului Național Semenic, zona Trei Ape.


Gabriela – Nissan Leaf și Tesla Model 3 Dual Motor, București
Încântarea Gabrielei la volanul Leaf-ului este ușor de descifrat din cele trei articole publicate pe blog. Ne-am cunoscut în 2019 la Timișoara, unde era în vacanță cu familia și au dorit să vadă Tesla Model 3. După o scurtă plimbare pe centura orașului împreună cu Marcel și cei doi băieți, ne-am luat rămas bun și ne-am revăzut la Păltiniș în 2021, unde întreaga familie a participat la a cincea ediție ElectRoMania cu propriul Model 3 Dual Motor.
- O excursie de toamna cu Nissan Leaf de la Bucuresti la Cisnadioara
- Evy – Nissan Leaf după 4800 km
- Primii 1000 de kilometri cu Nissan Leaf (aka Evy)
Georgiana – Skoda Citigo, Sibiu
Colegă de serviciu cu Marius Bârsan, colaboratorul nostru din Sibiu și organizatorul unor ample test drive-uri cu TM 3 și Ionică la Sibiu, Georgiana a scris cea mai elocventă declarație de dragoste pentru mobilitatea electrică publicată până în prezent pe blog.
Ștefania – Toyota bZx4, Călărași și Ioana – Renault Megane, Iași
Deocamdată ne „cunoaștem” doar de pe platformele de socializare, dar sperăm ca într-un viitor nu prea îndepărtat să avem plăcerea unui dialog și schimb de experiențe electromobilistice în persoană.





My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.