Dorințe de la încărcarea în tranzitul Europei de sud-est

Săptămâna trecută am făcut o mică escapadă până la Istanbul. Ne-am hotărât târziu, am rezervat hotel pe ultima sută de metri. Biletele de avion probabil că erau la promoție cu ceva daruri în aur, așa că opțiunea de a merge cu mașina până acolo, a devenit evidentă.

Despre drum, nu o să dau prea multe detalii. E un drum „floare la ureche” pentru Kona. Tot ce pot să spun e că mașina ne-a așteptat mai tot timpul la încărcare, multe sesiuni de încărcare trecând chiar și de 90% (m-am asigurat că nu blochez aiurea o stație așa că nu vă agitați inutil pe tema asta). O singură sesiune la dus a fost cumva neprogramată și am așteptat noi konita să-și termine încărcarea, dar asta pentru că nu eram sigur pe încărcarea la hotel. Altfel, vezica umană și vârsta instalată în articulații nu pot bate autonomia mașinii.

Așa că pentru oprirea neprogramată am preferat să încarc cu aproximativ 80km înainte de destinație, pentru a evita eventuale probleme. Mai aveam suficientă baterie să ajung la destinație, dar am zis să scap de o grijă de la bun început. Nu cunosc Istanbulul chiar așa de bine și nici nu e un oraș mic… Sesiunea de încărcare de la Silvri a fost suficientă și pentru drumul de întoarcere, nemaifiind necesară o altă încărcare pe timpul șederii în Istanbul.

Cu excepția Bulgariei, concediul a fost super, cu siguranță revin la Istanbul când am ocazia. Numai că o să fie cu avionul. Abia am zgâriat istoria orașului, mai am mult de explorat (da, sunt din ăla cu buchiile de istorie). Și mai am apoi muzeele de arta…

În galeria de mai jos găsiți date despre segmentele de traseu și sesiunile de încărcare. Drumul e unul ușor pentru o electrică, emoțiile au fost legate de vămi și taxe de autostradă.

La dus am făcut o pauză peste noapte în București, din motive profesionale iar marți, pe 4 am plecat spre Istanbul. În vămi am stat în total spre 4 ore. Și asta din cauza bulgarilor. Povestea vămilor o găsiți detaliată aici.

Tranzitul Bulgariei însă m-a făcut să am un moment de reflecție asupra rețelelor de încărcare din diverse tări prin care am fost în ultima perioadă. Și totuși – cum lucrurile nu se întâmplă atât de habotnic la noi, chiar dacă încă suntem într-un scenariu de creștere organică. Adică pe cale naturală, într-un echilibru cerere-ofertă bazată pe nevoi de mobilitate personală, nu comercială.

Comodități: baie, apă și mâncare

În România, Moldova, Turcia și Grecia, pe rutele de tranzit, rar găsești o stație care să nu fie pe lângă un magazin, benzinărie sau o locație la care să ai acces comodități de bază cum ar fi WC, o apă potabilă și eventual ceva mâncare. Fie că sunt montate în centrele comerciale, restaurante sau benzinării, comoditățile sunt oferite accesibile chiar si la o distanta de 2-3 minute de mers pe jos.

La tranzitul Bulgariei în schimb, situația este destul de sumbră… cu excepția autostrăzilor unde distanța între stații este considerabilă (și ori ajungi cu SoC prea mare, ori nu-ți mai trebuie), rar găsești o locație unde să ai acces la comodități. Dacă tranzitezi spre Thassos/Turcia, singura stație cu comodități de la care să nu capeți o hepatită sau o dezinterie e stația Fines de la McDonald’s-ul din Veliko Târnovo. Sincer să fiu, și cu mașina termică dacă mergi, ăsta e cam singurul loc din BG unde poți lua o masă în condiții de siguranță, că restul popasurilor sunt de Doamne ferește… cam cum erau crâșmele (barurile) din satele noastre, prin anii 90…. și asta în cazurile fericite.

Spre Grecia, până la Sofia, situația e la fel de tristă, că la Obnova singura soluție e să manânci la pachet de acasă, restaurantul de peste drum e jale, iar la Yablanița nu știi dacă prinzi tura în care gamelele sunt spălate. Sau nu… După Sofia, pe autostradă mai prinzi stații prin benzinării, dar sub același auspiciu al distanței.

În Republica Moldova nu sunt chiar așa de multe stații, dar măcar sunt prin benzinării curate și bine întreținute, deci nu duci grija comodităților.

Deviere minimă de la traseu

Aici România chiar este un caz fericit la ora actuală. Devierea de la traseu pentru a încărca mașina scade considerabil de la an. Chiar aș putea spune că în 2023 nu am fost nevoit să deviez de la traseu pentru a încărca. Pe mai toate rutele de tranzit ai stații „pe marginea drumului”.

Anul trecut, când am fost în Grecia, cât am fost în tranzit am avut stațiile pe autostradă, motiv pentru care nu a trebuit sa deviez de la traseu. Ca să nu mai zic că stațiile erau în spațiile de servicii, adică cu acces la comodități.

În Turcia în schimb, cât am tranzitat-o pe partea europeană, stațiile din spațiile de servicii de pe autostrada Edirne-Istanbul lipsesc cu desăvârșire. Însă accesul la cele din suburbii și orașe este destul de facil, având drum expres (da, din ăla de mergi cu 110, cu sensuri separate, numai că ai 2 benzi pe sens în loc de 3) până în proximitatea lor.

Dar poate n-ar fi o idee rea ca toate stațiile de combustibil de pe culoarele de tranzit, la fiecare 3 pompe de combustibil să aibă și una de încărcare a vehiculelor electrice. Poate era o abordare mai eficentă decât simulacrul de electric up din România.

În Bulgaria, cu excepția autostrăzilor și a stației de la Obnova, singura posibilitate e să deviezi de la traseu. Macar 2-3 km.

În Republica Moldova, distanța e oricum mică între Chișinău și granița cu România, așa că șansele de deviere sunt minime pentru că oricum nu ai nevoie de încărcare.

Viteză de încărcare. Și porturi. Și autocharge…

Da, încă sunt multe stații de 50kW pe trasee de tranzit, prin mai toate țările menționate. Dar Bulgaria și Turcia de departe conduc la disponibilitatea stațiilor de peste 100 kW, acestea fiind majoritare. La noi încep să se miște lucrurile spre aceeași direcție, în ultimul an având pe mai toate rutele opțiuni de încărcare la viteze de 100 kW.

Grecia în schimb… încă insistă pe stații de 50kW. La fel si Republica Moldova.

Acum, să ne înțelegem… chiar n-avem nevoie pentru următorii 5 ani de stații de 350kW. Avem nevoie de stații care să furnizeze pe bune 500A la 400V si atunci asiguri capacitatea de încărcare a 99% din vehiculele de piață. Cele capabile de viteze susținute peste 200kW (adică măcar 30% din încărcare să tragă peste 200kW) fiind destul de puține și oricum nu au mare impact de timp dacă ar trece la stații cu putere mai mare de atât.

Ah… și porturi de încărcare multe… În periplul spre Turcia, atât prin Bulgaria cât și prin Turcia erau minim 2 CCS-uri disponibile per locație, fapt ce a contribuit major la comfortul psihologic că nu o să găsesc stația ocupată.

Și ceva la care Bulgarii sunt campioni… experiența de utilizator. Folosesc ElDrive strict pentru faptul că au autocharge. Adică bagi mufa în mașină și pornește încărcarea automat! Fără să deschid aplicația, fără să pierd timp cu selectatul portului… Simplu și eficient! În Bulgaria am activat autocharge și la Fines, așa că la tranzitul țării doar am bagat mufa în mașină și a pornit încărcarea. Adică am avut aceeași experiență cum au cei de la Tesla la Superchargere.

Nu înțeleg de ce și operatorii de la noi nu activează această funcție, din moment ce pare că ElDrive a eliminat barierele tehnice, fără să facă upgrade la vreo mașină.

Iar cel mai frumos ar fi să plătești cu cardul, direct la stație. Fără aplicație, fără să te înregistrezi pe undeva.

Dacă am ține cont de factorii de mai sus în dezvoltarea rețelei de încărcare, experiența de utilizare a unui autovehicul electric la tranzit printr-o zonă necunoscută, ar fi atât de mult îmbunătățită…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.