Februarie în garajul #konițelor și o întrebare despre tranziție

Bilanțul lunar pentru #konițe l-am asortat cu mici picături de cunoștințe din zone ca mediul înconjurător, criza climatică sau chiar informații despre cum putem să ne direcționăm atenția în activități cu sens pentru viața noastră.

Își mai amintește cineva de Copșa Mică? De cenușa groasă de pe acoperișurile caselor? De „flacăra Olimpică” de la Dej? Și exemplele pot continua. Industria energofagă de final al epocii de aur a fost în mare privatizată sau închisă. Au dispărut odată cu marile combinate și emisiile, iar cele care au rezistat s-au modernizat. Un articol recent mi-a atras atenția și cred că e important să ne aplecăm puțin pe astfel de date.

Trăim într-o lume în care nu căutăm adevărul, ci încercăm să ne impunem propriul adevăr. O poveste ca cea din articolul The Guardian pare ceva atât de îndepărtat pentru generația mea. Poate chiar ireală.

La mijlocul secolului al XIX-lea, înainte ca activitatea umană să încălzească planeta, Marin Mehedințeanu și-a îndreptat atenția către „aurul negru” de sub un câmp pe care l-a arendat lângă Ploiești, la aproximativ 60 km nord de București. Proprietarul cofetăriei și-a dat seama că poate profita de pe urma exploatării petrolului la o scară mai mare decât țăranii locali și, împreună cu fratele său Teodor, a construit prima rafinărie de petrol din lume în 1857. În acel an, aprovizionarea lor a transformat Bucureștiul în primul oraș din lume iluminat în întregime cu țiței distilat – o performanță care a falimentat industria lumânărilor – în timp ce România a devenit prima țară inclusă în statisticile internaționale privind producția de petrol.

Atât de ireală încât am studiat și alte surse. Ca o completare, vorbim de o distilerie a țițeiului, nu de o rafinărie în sensul arhicunoscut astăzi. Din altă sursă, revista Historia, mai aflăm:

Până la 1900, la Ploiești mai apar alte șase rafinării deținute de proprietari români și denumite după aceștia: rafinăriile Matache Nicolau (1866), Costache Manole (1870), Matache Gogulescu (1872), Nicolescu Bazar (1880), Parsskeva și Dobrescu (1884) și Th. Tucăreanu și Socolescu (1894).

O fi tranziția ireversibilă?

Putem spune că românii au aprins scânteia crizei climatice? O glumă, desigur. Mai ales privind la graficul publicat în articolul de la care am pornit.

Nu e de mirare că suntem așa dedicați mașinilor pe combustie după istoria relatată mai sus. Aurul negru este probabil în ADN-ul nostru și ne vom lăsa greu convinși de alte tehnologii. Cu toate acestea pare că România a luat o opțiune importantă în tranziția spre energie regenerabilă. Chiar dacă în mixul de energie național avem o pondere de peste 50% din surse regenerabile, sunt anunțate proiecte importante de producție și ajutor din partea Comisiei Europene pe zona de stocare.

Optimiști? Nu prea? 😊 E un exercițiu dificil, dar e nevoie de noi toți să împingem România în direcția pe care ne-o dorim.

Februarie 2026, capricioasă

Consumul puțin mai mare, în creștere de la 17 kWh/100 km în 2025. Am pune în cârca iernii mai pregnante din acest an, dar din statisticile meteoblue nu pare să putem extrage o concluzie în favoarea acestei ipoteze evidente.

Mihai (Orăștie/HD) ne spune în rapoartele săptămânale că soția folosește zilnic autostrada pe traseul Orăștie-Sibiu. Aceeași mașină utilizată de Gabriel (MS), cu mai puțini kilometri parcurși pe autostradă avea un consum simțitor mai mic în februarie 2025:

• 16.1 kWh/100 km pentru Gabi în februarie 2025
• 18.7 kWh/100 km pentru Anca si Mihai în februarie 2026. Fiind cea mai mare distanță parcursă (4043 km) a cea mai mare „greutate” în media ponderată.

Așa că, încă o dată, nevoile participanților dictează valorile de distanță și consum. Explicația e ca de fiecare dată printre cifre, trebuie doar scoasă lupa potrivită. Bilanțul de acum un an e de găsit aici.

Precum distanța și consumul, nici costul nu e ferit de modul personal de utilizare. Surse de încărcare precum cea solară sau cea de la locul de muncă sunt beneficii nete pentru mobilitate. Posibile doar pentru cazul mobilității electrice, pentru că nu am văzut pe nimeni încă cu vreun puț de aur negru (și o rafinărie) prin curte.

Titus (Sibiu/SB)

Adrian (Câmpina/PH)

Dana & George (Tâgoviște/DB)

Chiar în ultima zi din februarie am depășit borna de 50.000 km. Din păcate, nu am fost pe fază pentru a prinde numărul rotund dar esența rămâne: 50.000 km în 2 ani și jumătate cu tigaia electrică. Fără fum, fără zgomot, fără probleme.

În valori minimale, costul combustibilului pentru acești 50.000 km, la un consum mediu de 5% motorină/100km și un preț de 7 lei ar fi fost de 17.500 lei. Pentru tigaia electrică încărcările au totalizat 7112 kWh, cu un cost general de 5890 lei. Costul general este o medie a încărcărilor la stațiile publice și a celor de acasă, de la sistemul fotovoltaic.

Reviziile obligatorii, 3 la număr până acum, au costat aproximativ 1500 lei.

Singura problemă avută cu mașina a fost defectarea bateriei de accesorii cam după 1 an de la cumpărare, dar aceasta a fost schimbată pe garanție.

În luna februarie am parcurs 1277 km, în oraș și pe DN-uri.

Am încărcat 170 kWh, exclusiv la job, cu cost 0.

Edith & Alex (Cisnădie/SB)

Am avut parte de un februarie capricios. Așa aș categorisi luna trecută, din pricina faptului că vremea a fost mult prea schimbătoare. Am avut zile cu temperaturi de primăvară, dar și zile cu ninsoare; nopți cu temperaturi negative, dar și unele ușor prea calde pentru această perioadă. Cu toate acestea consumul mediu al deplasărilor s-a stabilizat în jurul valorii de 17 kWh/100 km.

În afară de problema semnalată în săptămâna #7, cea cu display-ul din spatele volanului care se stingea în mers, nu am mai avut nici o altă neplăcere sau problemă cu maşina.

Aşadar iată datele pe scurt:

Simona & Cristian (Suceava/SV)

Diana & Dani (Bran/BV)

A fost o lună în care frigul a afectat consumul și panourile nu au produs prea mult, motiv pentru care toate încărcările au fost din rețea.

Consumul a fost destul de bunicel, zic eu, dat fiind condițiile de vreme. Tot în luna februarie, am început să studiez ideea de hypermiling. Incă adun idei și observații pentru un viitor articol.

Nu am avut nicio problemă cu mașina. Cred că singura nemulțumire e legată de viteza de încărcare la DC, dar încep să-mi dau seama de unde vine problema (care, de fapt, se pare că nu e o problemă, ci mai degrabă o specificație a mașinii pe care trebuie să o înțeleg).

Andreea și Ionuț (Ploiești)

Iulia & Cosmin (Jucu/CJ)

Puțin peste 2000 km în februarie 2026 cumulat cu cele 2 electrice din curtea noastră. Nu au fost drumuri lungi, dar parcă avem un dor de ele 🙂

Pentru BLUE avem următoarele informații:

Noua aplicație de la Hyundai nu mai afișează mediile de viteză, din păcate. Lucru care este puțin enervant, dar este deja un lucru obișnuit pentru minunata echipă “BlueLink” …

În schimb mașina merge excelent, nu au fost probleme si cere doar electroni și filtre de habitaclu din când în când.

Consumul era puțin sub 16 kWh/100 km, dar am pus și eu talpa pe accelerație, ceea ce a dus consumul peste 16.

Pentru RED avem următoarele informații:

Spre deosebire de BLUE pentru RED preiau datele săptămânal, ceea ce-mi oferă și timpul de a prelua vitezele zilnice, de făcut medii și așa mai departe. Complicat de făcut pentru două mașini.

RED se comportă bine, un consum ceva mai mare față de generația precedentă, lucru care se observă la fiecare raportare.