După o pauză de doi și jumătate, prima ediție de toamnă a salonului auto din Motor City și-a deschis ieri porțile cu un mult trâmbițat „concept nou”… un fel de Parc Auto de distracție pentru adulți și copii.




Ceea ce organizatorii denumesc „new customer experience”, au fost câteva trasee indoor cu rampe abrupte, demne de un roller coaster, pe care modele din categoria SUV și pickup urmau să-și demonstreze abilitățile… în general inutile în viața de zi cu zi, când o singură persoană conduce monștri de 2-3 tone la serviciu, cumpărături și acasă.

Nu poate fi o surpriză ca pickup truck-urile si SUV-urile domină salonul din Motor City, chiar dacă anul acesta au apărut primele variante electrificate (F150 Lightning și Hummer) de marii producători americani, în timp ce Rivian R1T poate fi deja întâlnit în trafic, dovedind odată în plus că startup-urile se mișcă mult mai repede în actuala tranziție epocală a industriei auto.



Rivian R1T în parcare la Greenfield Village, Dearbon
Industria auto și politica
Fiindcă actuala administrație de la Casa Albă are o agendă favorabilă protecției mediului, toți producătorii prezenți s-au grăbit să prezinte modele electrice. Din păcate, multe sunt rupte de realitatea nevoilor zilnice, dar devin obiecte de prestigiu cu care o anumită categorie de persoane, cu venituri foarte mari, își declară intențiile de a proteja planeta de încălzirea globală.
Apropos de Casa Albă, timp de trei ore tot spațiul expozițional a fost evacuat pentru o vizită a președintelui Biden, care a anunțat cu această ocazie alocarea a 900 milioane dolari pentru extinderea rețelei de încărcare. Ziariștii și majoritatea personalului din standuri au așteptat cuminți și plictisiți pe oriunde și-au găsit un loc de șezut sau de privit prin geam, la acțiunea din interior.


Chiar dacă în sfera prețurilor peste 100.000 $, acolo unde a poziționat Lucid Motors primul model Lucid Air, concurența electrică este mai mare decât s-ar putea bănui – Mercedes EQS și EQS SUV (made in USA), Porsche Taycan (cu toate derivatele, inclusiv Audi e-tron GT), Tesla Model S, Tesla Model X – zona cu profituri maxime este țintită și de GM cu o reîncarnare electrică a defunctului Hummer.






Pe lângă Hummer (comenzi închise din lipsă de capacitate de producție și acumulatori) și Chevrolet Blazer, GM a prezentat modelul Cadillac Lyriq. Comenzile închise, după 45 minute de la lansarea online, sunt încă o dovadă a mecanismului ruginit de decizii, supus preferințelor personale ale executivilor din Motor City, de a înțelege că cererea este cu mult mai mare decât estimările specialiștilor în marketing, care încearcă să răstălmăcească această realitate tristă ca fiind o dovadă a succesului înregistrat de Lyriq la public.




Oferta mult mai mică decât cererea a generat o speculă de proporții, unde un Ford F150 Lightning (100% electric) se vinde la preț dublu, iar un Mustang Mach-e cu câteva zeci de mii bune peste prețul de listă. Abuzurile dealerilor si sabotarea modelelor electrice au devenit atât de strigătoare la cer, încât Ford a amenințat cu vânzarea online, iar GM a oferit dealerilor Cadillac, care nu vor să vândă modele electrice, răscumpărarea afacerii.
Concept Cars
Printre puținele concept-uri de la această ediție, Buick a venit cu cel mai curajos studiu de design.




Buick Wildcat – concept NAIAS 2022 (foto credit Helmut Theil)
Modele electrice accesibile pentru noi, muritorii de rând
Ca să revenim cu picioarele pe pământ, aici unde un automobil electric poate fi un mijloc de transport zilnic confortabil, economic și silențios, singurele modele la prețuri rezonabile de la acest salon sunt Bolt (cunoscut în Europa ca Opel Ampera-e) și fratele Bolt EUV (articol test drive), modele ce au trecut recent prin purgatoriul recall-urilor cauzate de acumulatori, dar au devenit mai atractive după actualizarea interiorului.





Car, SUV, Truck of the Year
În spațiul rezervat candidaților pentru trofeul CAR, SUV și TRUCK of the Year 2023, numărul modelelor electrice a fost pentru prima oară mai mare în acest an decât cel al variantelor cu motoare termice. Să fie această nouă realitate o recunoaștere târzie a vremurilor în tranziție? Sau doar un efect al faptului ca investițiile în dezvoltarea unor modele noi cu motoare termice au încetinit?
Pentru automobilul anului am remarcat trei modele Genesis, intre care GV60 100% electric (platforma E-GMP) și Kia EV6.





La categoria SUV, BMW iX rânjea cu dinții cu castor (articol test drive), iar Volvo C40, care ocupa un loc de parcare în linia din spate a exponatelor, afișa partea cea mai nefericită a caroseriei (articol test drive XC40), dar gusturile nu se discută… mai ales cele ale design-erilor din industria auto.


In categoria pickup truck doi concurenți 100% electrici, de care vom mai auzi cu siguranță, sunt F150 Lightning și Endurance, produs de startup-ul Lordstown Motors într-o fostă fabrică GM din Ohio.



Ford – F150 Lightning


Lordstown Motors – Endurace
Imagini la final
Între exponatele preferate de la această ediție NAIAS – North American International Autoshow, câteva modele de curse admirate, ca în fiecare an, împreună cu Caius și un El-Camino electrificat (credit foto Helmut Theil).



În loc de concluzii
La fel ca la prima ediție IAA după pandemie, derulată în premieră la München în septembrie 2021, cel mai utilizat și abuzat cuvânt a fost MOBILITATE. Acest concept, mult mai larg decât lumea auto, a expus vizitatorii la nenumărate alternative de deplasare individuală în spațiul aglomerațiilor urbane.
Dacă la München bicicletele (electrice) au ocupat o hală întreagă, în Motor City și-au găsit locul mai multe concepte zburătoare, care încearcă să ne ducă cu gândul la ziua când vom scăpa de oroarea timpului risipit în blocajele din trafic.
Din păcate, nici în capitala bavareză și cu atât mai puțin în Motor City nu s-a abordat subiectul transportului în comun modern și civilizat, ca alternativă la automobilele aducătoare de profit și bunăstare în ambele mari orașe, simboluri ale unei industrii ce domină fantezia și libertatea deplasărilor individuale de mai bine de 100 de ani.
Va fi oare salonul auto strămutat, după patru ediții anulate de autoritățile locale, din Geneva în Qatar pentru 2023, punctul de turnură în care vom vedea o reală orientare spre mobilitate ecologică cu soluții inedite? Sau scena plasată într-o țară cu venituri exorbitante provenite din petrol va deveni doar un loc de joaca pentru miliardarii lumii în căutarea celor mai performante hypercar-uri?

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.