Kona Electric vs. Hybrid – costuri comparative

După încă o lună de exploatare paralelă a celor două modele Hyundai Kona, unul electric, iar celălalt hibrid, am mai adunat câteva informații despre costurile comparative de rulare și întreținere.

Episoadele precedente:

🔍


În primul episod al seriei de articole dedicate comparației dintre cele două modele cu sisteme de propulsie cât se poate de diferite, scriam că modelul hibrid pornește la drum cu un avantaj de 10.100€ datorat prețului de achiziție mai scăzut. Această diferență semnificativă ne-a motivat să studiem mai în detaliu de ce avantajul financiar este atât de mare în cazul achiziției modelului hibrid.

La momentul achiziției Konei electrice, singura variantă de echipare disponibilă era cea Luxury+ care bifează toate dotările posibile din catalogul de opțiuni al producătorului. De cealaltă parte, modelul hibrid se comercializează într-o singură variantă de echipare, cea Highway. Dacă am fi comparat aceeași versiune de echipare în cazul ambelor motorizări, diferența de preț ar fi fost la jumătate, de aproximativ 5.300€.

Costuri de rulare și întreținere

În luna Octombrie, Kona electric a parcurs 1811 km pentru care s-au cheltuit 60€ (sau 3,3€/100 km) pentru încărcări la priza de acasă sau la încărcătoarele fast-charge în cazul deplasărilor mai lungi de la Cluj sau Păltiniș pentru ElectRoMania III.

Varianta hibrid a lui Mircea a acumulat aproximativ 589 km cu drumurile din împrejurimile Timișoarei și a consumat benzină în valoare de 4,96€/100 km, obținând un consum de 5,3 l/100 km.

Mircea s-a răzgândit în privința roților de iarna, achiziționând doar anvelopele Michelin care au costat 283€. În curând urmează și rândul modelului electric la încălțări noi și mai aderente, adecvate sezonului rece.

În ceea ce privește asigurarea casco, Kona electric are un avantaj, prima rată din cele 4 fiind mai ieftină cu 26€.

Vom ține în continuare evidența costurilor comparative între modelul electric și cel hibrid și vom reveni cu actualizări lunare. Ne așteptăm ca în sezonul rece diferența dintre costurile de rulare crească în favoarea modelului electric și suntem curioși în cât timp, Kona electric va deveni mai „profitabilă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.