#konașii: jurnal de Transcarpatica – ziua 5

Jurnal ziua 1 și ziua 3;

Jurnal ziua 4

A 5-a și ultima zi de Transcarpatica ne regăsește într-o formație destul de restrânsă: Dan cu al său Ioniq, Marius cu Tesla M3 și eu cu a mea koniță.

Ziua a început puțin mai greu pentru noi. Deși ne-am propus ca la 8 ”să se învârtă roata”, bineînțeles că lucrurile nu au decurs chiar așa….

După un mic dejun copios, maramureșean, am zis să oferim și mașinilor doza necesară de energie pentru parcurgerea ultimei etape – și cea mai lungă de până acum. Așa că ne-am dus la Lidl să încărcăm.

Din păcate, pare că autoritățile și patronatul din Baia Mare încă nu au o strategie în privința electrificării, stațiile de încărcare rapidă lipsind cu desăvârșire, cea de la Romeptrol fiind limitată la 22 KW iar cea de la Skoda…. ca de obicei, inaccesibilă, din motive de barieră și paznici neinstruiți. Așa că dacă vă aflați în tranzit prin Baia Mare, planificați-vă mai atent traseele.

După ce am terminat de încărcat Konița (eu am încărcat până la 70%) și Ioniq-ul, odată ajunsă și Tesla la punctul de întâlnire (după atâta drum, diminețile au fost mai… dure cu noi), am stabilit cum desfășurăm ziua. Eu trebuia să ajung numaidecât la ora 18:00 în Brașov, unde aveam programare pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin Covid. Dan, oricum avea planificat în traseul său traversarea apusenilor de la nord la sud, iar Marius s-a hotărât să-l însoțească până la Deva.

Numai bine ne uităm la ceas, era 10:20. Zic că am suficientă baterie cât să îi dau talpă până la Târgu Mureș, mai fac un popas acolo după care, talpă până acasă…. Zis și… hop! Ne pornim la drum. Ieșirea din Baia Mare a fost un dezastru adevărat…. 7 km făcuți în 25 min… multe girații cu 3-4 drumuri de o bandă pe sens, toate generatoare de trafic… un fiasco, ce să mai….

Pomenirea sfinților, arhanghelilor, a celor trecute la veșnice și a celor ce vor trece la cele veșnice a produs un efect benefic, după Lăpușel traficul revenindu-și la o stare mai digerabilă. Mă uit la ce traseu sugerează mașina, verific cu GMaps, Waze, toate mă băgau prin Dej / Centura de sud a Clujului… am zis că tre să fi trăit în peșteră în ultimii 10 ani ca să te bagi la amiază pe acolo, așa că după Mesteacăn virez dreapta spre Jibou, sperând că ruta nu va fi așa de aglomerată.

Vremea închisă, drumul îngust, virajat, sate cu căruțe, camioane care n-aveau niciun Dumnezeu a făcut ca drumul până la Zimbor să fie un ”deliciu”. La moldoveni, lista de sfinți și arhangheli e inepuizabilă așa că a fost un prilej bun să-mi extind orizontul cunoașterii în materie teologică.

De la Zimbor am mai fost furat de peisajul construcției autostrăzii (progres pe care îl puteți urmări și aici) și imediat am ajuns la Nădășelu unde m-am urcat pe autostradă și i-am dat talpă până la Câmpia Turzii. De acolo, iar coloană, iar mers de melc, tehnici de apărare împotriva kamikaze-ilor, iar sfinți, neamuri, arhangheli…

În apropiere de Chețani începeam să primesc tot felul de semnale de la sacul de carne cum că e urgentă nevoie de o pauză tehnică, altfel…. nu știam în ce stare sunt spațiile de servicii de pe A3, așa că am zis să merg la locuri știute și verificate și am purces în continuare pe DN până în Luduș.

La Luduș, am oprit rapid la Mol, am rezolvat ”treaba”, și înapoi la drum, că mă grăbeam…. imediat după Luduș reintru pe autostradă și na… mă las pe mâna navigației să intru în Târgu Mureș prin Ungheni și nu prin Corunca… Mare greșeală. Fatală.

Normal că fix atunci când trebuiau să funcționeze semafoarele s-a instaurat și defecțiunea tehnică. De la Metro și până la Triaj am făcut 40 de minute… să fie maxim 3 km. Dar ce ocazie mai bună să ai pentru a-ți aprofunda cunoașterea teologică? Mai ales când ai oportunitatea să o combini și cu anatomia…

Într-un final, la 14:45 ajung la Shopping City, las mașina la încărcat, merg să mănânc ceva (că doar 120kg nu se întrețin cu lacrimi de pui de Panda), stau cam 45 de minute cu tot cu încărcare și îi dau talpă spre casă. Aici, stația celor de la EnelX și-a făcut ca de obicei datoria, servind cuminte și conștiincioasă electroni Koniței.

Ah… poate nu v-am spus. Eu folosesc abonamentul BasicX de la EnelX. Costă 75 lei/lună și am incluși 60 KWh în el, ceea ce îmi permite să cumpăr energie la 1.25 RON/KWh, indiferent că încarc DC sau AC. Iar atunci când ai abonament poți să îți rezervi stația pentru 15 minute, astfel încât să nu te trezești cu surprize atunci când ajungi la ea. Bravo EnelX!

Rușine Renovațio, E.ON, MOL și celorlalți colegi de Next-E care vă comportați ca niște șmenari. Sper ca dezvoltarea concurenței să vă bage într-un ilustru faliment și să uităm repede de voi!

Numai bine trec de Țigmandru și începe neică o ploaie de zici că era iulie… asfalt lucios, bălți prin casiurile formate de camioane, faruri care băteau prin toți copacii numai pe drum nu, mulți idioți cu led-uri în loc de halogene…. o plăcere… Însă recunosc că asta a fost o ocazie numai bună pentru a analiza raporturile sociale ale șoferilor din România.

După pădurea Bogății, am mai avut un hop de 15 minute că se chinuia unul să ia cu o macara epava unui accident și se circula dirijat la paletă. Nu mai văzusem de 3 săptămâni un accident pe Brașov-Târgu Mureș…

La 17:55 ajung la centrul de vaccinare din cartierul Noua, Brașov. În 5 minute rezolv și cu adminitrarea booster-ului, misiune îndeplinită la bordul Koniței. 480 Km cu un consum de 15,6 KWh/100 Km.

Încercăm să planificăm pentru primăvara viitoare ceva asemănător cu #transcarpatica. Fiți cu ochii pe articolele noastre pentru a fi la curent cu anunțurile și noutățile următoarelor acțiuni electromobilistice!

Concluzia zilei: Frumoase drumuri avem, păcat că geniile de le-au proiectat și făcut nu s-au gândit că o să și circule careva pe ele!

2 Responses

  1. Cioaba Cristian spune:

    Oferta de la EnelX e din ce in ce mai tentanta, mai ales dupa ultimele cresteri de preturi la curentul electric. Am apelat si eu de cateva ori la ei, dar nu am facut abonament pana acum.

    • Dumbrava Andrei spune:

      Eu am inceput cu cel de 75 de lei, de doua luni am sarit la cel de 140 lei.
      Abia astept sa-si extinda reteaua si mai mult…. Din pacate acoperirea geografica nu e cine stie ce….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.