După cum ați aflat din seria de articole dedicate evenimentului Mulțumim Reșița desfășurat săptămâna trecută, VW ID.3 a fost modelul cu cea mai bună participare la întâlnirea proprietarilor, implicați în proiectul Electromobilitate, cu autoritățile locale și colegii din județul Caraș.
Pe lângă Alex venit din București, Dan și Daniel din Timișoara și Adrian din Craiova, un echipaj lektri.co, tot din Timișoara, a completat echipa VW ID.3 prezentă în 5 martie în fața primăriei de la Reșița. Mașinile lor au trezit interesul publicului, ID.3 fiind un automobil electric bine promovat de grupul VW în Europa și România.






Călin nu a ajuns la acest eveniment, dar gândurile noastre se îndreaptă recunoscătoare la contribuția personală adusă la proiectul Electromobilitate după primul an de colaborare, prin articolele publicate și informațiile săptămânale transmise.
Primul articol reflectă îngrijorarea mai multor proprietari de ID.3 atunci când la început softul bătea câmpii. Cu câteva rețineri iarna, când consumul o poate lua ușor razna, din cauza energiei consumate pentru încălzirea acumulatorului, satisfacția lui Călin cu modelul ales a crescut pe parcursul anului, când a pornit în călătorii mai lungi prin țară.
- FOTOREPORTAJ – cu ID.3 în vacanță prin țară
- FOTOREPORTAJ – cu ID.3 în vacanță prin țară (partea a doua)
Însoțite de frumoase imagini, cele două articole exprimă bucuria călătoriilor electrice în zone pitorești, dar și grija pentru găsirea celor mai potrivite puncte de încărcare, atunci când traseul depășește autonomia estimată la bord.
După 6.683 km monitorizați în cadrul proiectului Electromobilitate, cu un consum mediu de 20.4 kWh/100 km, este ușor de observat că grija încărcărilor pentru drumuri lungi este pentru foarte mulți utilizatori o exagerare. Parcursul săptămânal comunicat de Călin indică doar OPT săptămâni în primul an, când ID.3-ul său ar fi avut nevoie de o reîncărcare, atunci când a parcurs mai mult de 250 km.
O lectură interesantă și amuzantă este cu siguranță cel de al patrulea articol publicat de Călin pe blogul electromobiliștilor:
În articol, cel mai tânăr participant la proiectul nostru își pune o întrebare sinceră, după ce s-a întâlnit cu bucuria condusului electric la nici 25 de ani.

Asa cum reiese din valorile consumului mediu raportat de Călin (curba albastră), comparativ cu valorile maxime și minime transmise de colegii de echipă, în prima jumătate a anului s-a încadrat în zona valorilor mijlocii. În a doua parte, pe măsură ce încrederea în ID.3 a crescut, un stil mai sportiv de condus a devenit caracteristic și consumul a crescut proporțional cu apăsarea pedalei de accelerație.

Chiar dacă valorile WLTP, determinate în condiții standard foarte greu realizabile în traficul de zi cu zi, nu pot fi luate în serios de orice electromobilist experimentat, cele compilate de EVdatabase oferă în general o bună orientare.
O excepție este în mod curios VW ID.3, pentru care nici unul din colegii noștri nu a atins o valoare medie de consum pentru 12 luni de 16.6 kWh/100 km, cât indică EVdatabase pentru modelul cu acumulator de 58 kWh.
În cazul lui Călin, media realizată pe parcursul primelor 12 luni (20.4 kWh/100 km) este cu aproape 23% mai mare decât cea indicată de EVdatabase.
Un posibil factor ce contribuie la această diferență este preferința lui Călin pentru condusul în modul D, în care mașina rulează liber la ridicarea accelerației, dar se comportă ca și un ACC (adaptive cruise control), adaptându-se la viteza de deplasare a mașinii din față.
Utilizarea frecventă a frânei de picior pare să fi dus la o uzură prematură a plăcuțelor de frână, necaracteristică electricelor după doar 15.000 km Vom afla cu siguranță mai multe detalii după intervenția programată la service-ul VW din Cluj.
Cu ajutorul lui Alex, am aflat că în modul de condus B, ID.3 regenerează aproximativ 50% la ridicarea accelerației și regenerează până la 100% când acționăm și frâna.
Așa cum am precizat în repetate rânduri, proiectul Electromobilitate nu este o competiție de consum, de distanță sau de orice alți parametri urmăriți individual. Rugămintea pentru fiecare participant a fost să utilizeze mașina personală absolut normal, în funcție de nevoile și preferințele șoferului și pasagerilor.
Comparațiile cele mai precise ale eficienței diferitelor modele utilizate de colegii noștri se derulează prin teste paralele. În aceste ocazii parcurgem un traseu în coloană, pentru a fi siguri că viteza de deplasare și condițiile atmosferice sunt cât se poate de apropiate.
MULȚUMIM CĂLIN!
Mulțumim Călin, în numele întregii comunități pasionate de subiecte legate de mobilitatea electrică, pentru participarea din primul an la proiectul Electromobilitate și pentru experiențele acumulate alături de ID.3 împărtășite cu generozitate.
Să ne vedem cu bine la viitoarele evenimente organizate pentru promovarea electromobilității!

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.