Deși am așteptat cu nerăbdare primele date lunare pentru noul Model Y, parcat de Ovidiu în garajul nostru virtual, probabil vă mai amintiți un detaliu din bilanțul lunii februarie, când am semnalat că aproape un sfert (23%) din mașinile participante la proiectul Electromobilitate au depășit 100.000 km:
Importanța acestui aspect este legată de cel puțin două puncte de interes comun:
- Primul, apetitul tot mai mare pentru ”electricele” second hand;
- Al doilea, documentarea minuțioasă a problemelor ce apar dincolo de perioada de garanție, modul de rezolvare și costul… sau poate absența acestor probleme și costuri?
Invitația la colaborare pentru electromobiliștii cu mai mult de 100.000 km la bord a rămas fără ecou, ceea ce este ușor de înțeles. După câțiva ani la volan, condusul lin, tăcut, economic și mai curat nu mai este o noutate, ci devine normalitatea secolului XXI.
Cu atât mai valoroase sunt contribuțiile colegilor ce continuă să transmită date cu mult după încheierea stagiului de 12 luni convenit cu fiecare participant la proiect. Anul acesta vom sărbători mai multe exemplare trecute de cinci ani de monitorizare, dar ne vom și desparți de câteva ajunse la vârste și kilometraje respectabile.
Aniversare 5 ani
Începem noul serial al aniversărilor de 5 ani, cu articolul dedicat achiziției unui Peugeot e-208 pentru Laura (Timișoara) în martie 2020, cu puțin timp înainte ca acest model să câștige titlul Mașina anului 2020. Știind că electro-leul își face în continuare datoria fără probleme prin Timișoara și ocazional scapă în câte o escapadă mai lungă, să-i dam cuvântul lui Tudor (IONIQ 5, TM):
Căutând în arhivă articolul despre achiziția Peugeot-ului am regăsit câteva titluri, care vorbesc volume despre cât de rapidă a fost evoluția mobilității electrice după anul pandemiei. Câteva recomandări:
- Tesla a livrat in februarie o treime din automobilele electrice din China
- Tesla a demarat livrarile pentru noul Model Y in SUA
- O privire electromobilistica dincolo de vremurile grele actuale
- Inmatriculari februarie in China -„globul de cristal” in care se poate citi viitorul?

Să ne scuturăm de praful amintirilor și să revenim la bilanțul lunii martie 2025, care consemnează sosirea primului Model Y ”juniper” în garajul nostru virtual. La volan, un veteran al proiectului prezent cu al patrulea electromobil al familiei, după Peugeot e-2008, Tesla Model 3 LR și Model Y Performance.
Bun venit Ovidiu cu noul Model Y și pe această cale!
Echipa și parcursul total
Cu cel mai mic parcurs raportat de colegi în luna martie din ultimii trei ani, totalul monitorizat în cadrul proiectului a fost în primul trimestru 230.762 km, rezultând un total de peste 4.18 milioane km.
Gama de modele participante
Comparând clasamentul înmatriculărilor din România publicat de RO e-Mobility index cu lista modelelor participante în luna martie la proiectul Electromobilitate, rezultă o bună acoperire pentru primele 10 clasate în parcul EV (imaginea din stânga).
In același timp, apariția unor noi modele în clasamentul primului trimestru din 2025, ne determină să relansăm invitația pentru proprietarii de:
- Renault Kangoo
- Leapmotor T03
- Mercedes EQE
Vă așteptăm cu drag pentru următoarele 12 luni alături de echipa noastra!


Gama de modele a rămas aceeași ca în luna februarie, dar numărul participanților s-a redus, pe măsură ce colegii au încheiat stagiul de 12 luni dedicate voluntariatului, în timp ce alții sunt în așteptarea lansării programului Rabla 2025.
Tuturor un călduros MULȚUMIM pentru contribuția substanțială adusă la o mai bună înțelegere a mobilității electrice în România.
- Hyundai Kona – 9 participanți din Sibiu, Cluj, Câmpina, Dej, Târgu Mureș, Târgoviște, Arad, Cisnădie (SB) și Bragadiru (IF) (în ordinea înscrierii în proiect);
- VW ID.3 – 5, București (1), Cluj (3) și Timișoara;
- Dacia Spring – 5, Fălticeni (2), Pitești, Iași și Aiud;
- Tesla Model 3 SR – 4, Câmpina, Săbăreni, Timișoara și Fălticeni;
- Tesla Model Y – 3, Brașov, Sibiu, București (noul Model Y);
- IONIQ 5 – 3, Timișoara (2) și București;
- Renault Megane – 2, Arad și Gura Humorului;
- Tesla Model 3 LR – 2, Motor City (SUA), Timișoara;
- Peugeot 208 – 2, Timișoara și București;
- Renault ZOE – 2, Crivina (jud. PH) și Târgu Mureș;
- Skoda Enyaq – 2, București și Oradea;
- Skoda Citigo – Timișoara
- MG 4 – Pitești;
- Nissan Leaf – București.
Parcursul, consumul și costul cu încărcarea din luna martie



Alături de parcursul total din luna martie (63.348 km), care ridică totalul monitorizat la 4.181.714 km, este bine de știut că 57% din mașinile participante au mai puțin de 50.000 km la bord, reprezentând o bună oglindire a parcului auto electric nou din țară.
In același timp, mulțumită ”alergătorilor de cursă lungă”, 10 din cele 42 raportări ale odometrelor din luna martie au trecut de 100.000 km, iar trei #konițe (fără raportări) își continuă călătoria dincolo de 200.000 km.

Vom reveni în detaliu, pentru a înțelege mai bine în cât timp se pot parcurge cu electrica peste 100.000 km, ținând cont de impedimentele percepute de cei ce NU utilizează zilnic ”electrice”.
Legat de acest subiect, prea puțin înțeles de ne-utilizatorii unor modele electrice, am publicat recent rezultatele ediției a VI-a a sondajului anual Cum Încărcăm?

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.