Despre creșterea rapidă a echipei Tesla în cadrul proiectului Electromobilitate am scris în repetate rânduri in ultima perioadă, mai ales de când Marius, Darius, Silviu și Ovidiu au decis să vândă mașinile cu care au început aventura electrică în 2020 (e-Up, Zoe și două e-2008), pentru a o continua cu una din variantele de Model 3, care se livrează în prezent în țară.
Extrapolând efectul din mica noastră comunitate, unde tranziția spre Model 3 a lansat pe piața second hand patru automobile electrice cu doar un an vechime, care în plus au fost tratate de bolile copilăriei, este evident impactul indirect al livrărilor Tesla în România pentru o categorie de bugete mai restrânse.
La scară europeană, piața second hand pentru modele 100% electrice este în creștere rapidă, iar lansarea producției pentru Model Y la Berlin, va accelera înlocuirea unor modele relativ noi, dar mai puțin performante sau eficiente, cu diferitele variante oferite de Tesla în Europa.
Chiar dacă la achiziția primului automobil electric încărcarea este încă o necunoscută, după un an sau doi de utilizare a zeci de aplicații, ecusoane RFID și cartele, atracția SuperCharger-elor este irezistibilă.
Cu excepția lui Marius, care a scris mai multe articole (găsiți lista la final) despre noua experiență alături de EVA, coechipierii lui par a fi încă prinși de euforia primilor kilometri cu Tesla și ne lasă să așteptam în continuare cu nerăbdare primele relatări, imagini și filmări.
Consumul mediu săptămânal

Cu sublinierea că varianta lui Andrei (imaginea din dreapta) este dual motor (long range în Europa), la fel cu cea achiziționata în primăvară de Tudor (AR), iar celelalte două exemplare sunt cu tracțiune spate, valorile de consum mediu săptămânal sunt obișnuite pentru acest sezon și ceva mai reduse decât la colegii din alte echipe.


Darius ne-a trimis și o imagine din aplicația Tronity, care deocamdată adaugă puțină confuzie, valorile raportate de mașină și cele din aplicație nefiind identice în perioada 8 -14 noiembrie.
Marius acumulează rapid kilometri, depășind de curând 8000, și o va face probabil tot mai accelerat cu naveta Câmpina – Brașov, de când a devenit bunic pentru a doua oară. Felicitări Ionuț și familia din partea întregii echipe!
Statisticile minuțioase trimise de Marius, subliniază pe lângă eficiența deplasărilor cu Model 3 și costurile reduse pe care le are în prezent, știind că se bazează exclusiv pe rețeaua de încărcare publică.
EVA a parcurs săptămâna asta 1060 km, a consumat 150 kWh, având un consum mediu de 14,2 kWh/100 km. Temperatura medie a deplasărilor a fost de 8 grade Celsius, iar viteza medie de 57,2 km/h. Tocmai am depășit borna primilor 8000 km și asta în prima lună și jumătate!
Sâmbătă am trecut la anvelopele de iarnă, Michelin Pilot Alpin 5, XL, 98V, 235/45 R18.
De curiozitate, m-am uitat pe cifrele E-up-ului de anul trecut. Comparativ, pe aceeași perioadă, 1-15 noiembrie:
– E-up 400 km, consum mediu 12,9 kWh/100km
– M3 SR+ 2500 km, consum mediu 13,2 kWh/100 km.
Comparația asta spune multe despre eficiența mașinii, care este cu aproximativ 700 kg mai grea decât E-up!
Alte articole scrise de Marius despre experiențele acumulate cu Model 3:
- EVA – Un nou capitol electromobilistic
- Tesla Model 3 – Love Opera EVA (episodul 2)
- Toamnă electromobilistică – Tesla Model 3 SR+
- Trans Carpatica – EVA în cea mai frumoasă experiență electromobilistică (primul episod)
- Maramureșul și Munții Apuseni văzuți de la volanul unei Tesla Model 3

We are a team of electric car owners sharing our experiences with those who are interested. Starting in 2018, we collected information from 73 owners, documenting over 2 million km, mostly in Romania and Europe, with some input from our colleagues in USA and Switzerland.