Pe drumuri de munte cu VW ID.3

Introducere

După o călătorie de o zi destul de tensionată pe litoral săptămâna trecută, Cosmin a luat drumul munților, combinând două din cele mai frumoase trasee din Carpați: Transalpina și Transfăgărășanul.

Fiind încă în perioada de acomodare și explorare a limitelor mașinii, Cosmin relatează cu deschidere despre câteva estimări eronate, pe care alți electromobiliști le-ar putea evita, dacă vor utiliza lecțiile învățate din călătoriile cu ID.3.

În general, recomandăm pornirea la un drum lung cu 100% încărcare și re-încărcarea pe traseu după nevoi, între 20% și 80%, când viteza de încărcare este maximă și timpul petrecut la stații minim.

Transalpina și Transfăgărășan

În intervalul 1-4 iulie am parcurs 1225 km cu un consum de 17.4 kWh/100 km, stiluri de mers diverse, preponderent în afara localității.

Punctul forte a fost călătoria de vineri pe Transalpina și întoarcerea pe Transfăgărășan. Circa 800 km, iar în total am stat la încărcat 115-120 minute; stațiile au fost în drum fără ocoliș.

Am încărcat cu max. 74.9 kW la Nurvil Rm. Vâlcea, când am plecat spre Transalpina. Am conectat mașina cu bateria la 32%, până la 80% era estimat la început că trebuie 25 minute, iar până la 100% 45 minute. În realitate am măsurat 29 minute până la 82%, dar 54 minute până la 100% și am tras în total 38.3 kWh din stație (am adăugat circa 200 – 220 km autonomie reală).

Următoarea încărcare a fost la Veștem, lângă Sibiu, la Mol, unde am încărcat pana la 90%. Am stat 55 de minute, tot 38.3 kWh, dar pură coincidență, am observat abia acum, când verificam în aplicații. Diferența la Moon a fost că acolo am început cu bateria mai sus și am stat până la 100%.

Pe Transfăgărășan am încins cauciucurile pe modul sport pe urcarea de la Cârțișoara spre Bâlea și am avut consum de 52.9 kWh/100 km în 34 km.

In schimb, la coborâre spre Vidraru am mers domol. Am plecat cu bateria la 45% de sus, am regenerat până la 49%, iar apoi am consumat încet, încet; în total am mers 37 km cu 0 kWh/100 km. Mașina a detectat coborârea și a recomandat sa folosesc modul B pentru a regenera mai mult. Am folosit pilotul automat, dar tot nu a fost cel mai eficient, așa cum zicea și Andrei, trebuie mers din inerție și evitată frânarea cât mai mult. Până la Pitești am avut media de 7.7 kWh/100 km.

Am intrat pe autostradă cu gândul să opresc pe la mijloc pentru o pauză scurtă de încărcare, așa că am mers cu 120 km/h vreo câțiva km. M-am răzgândit și am încercat să ajung acasă fără să mai încarc, am încetinit la 110 km/h.

Nu am calculat bine, probabil trebuia să merg cu 100 sau 105 km/h tot drumul ca să mă încadrez; am încărcat 1.5 kWh în 2 minute la un Renovatio de pe autostrada A1, la ieșirea spre Ciorogârla.

Am ajuns acasă cu 1% baterie și 1 km autonomie, dar puteam ajunge cu 10 km autonomie. M-am jucat puțin cu accelerația pe șoseaua de centură că să înțeleg mai bine limitele autonomiei.

București – Vâlcea și retur

Al doilea drum din sfârșitul de săptămână a fost București-Rm. Vâlcea – și retur făcut sâmbătă; circa 370 km cu pauză de încărcare de 36 minute (putea fi de 15 sau max. 20 de minute).

Am încărcat vineri peste noapte până la 80%, sâmbătă de dimineață am mai pus încă o oră și ceva la încărcat până la 100% (cu putere de 11 kW, tot acasă) și am plecat spre Rm. Vâlcea, cu gândul să mă întorc în aceeași zi fără să încarc. Conform unor calcule teoretice mă încadram, dar bateria e mai mică de 58 kWh (deși atât scrie în contract, că ar trebui să aibă!), autostrada era mai aglomerată, mașina a fost plină și nu a ieșit nici aici cum am calculat eu inițial.

Am mers cu 110 km/h pe autostradă și apoi lejer pe Dealu Negru, unde era oricum ceva trafic. După 180 km am ajuns cu 50% baterie la intrarea în oraș și a scăzut la 49% la destinație. Ca să ajung înapoi fără să încarc trebuia să merg mai încet de 110 km/h la întoarcere, așa că am mers să încarc. Aveam ceva de cumpărat, la Kaufland apărea ca fiind ocupată stația, așa că mi-am făcut drum la Shopping City, unde văzusem pe Plugshare că sunt 2 rețele: Renovatio și EnelX, atât DC, cât și puncte separate de AC.

Vâlcea mi se pare un exemplu de „așa da”! Sunt destule locuri cu stații DC pentru un oraș așa mic: EnelX, Eon, Kaufland, Moon și vreo două DC-uri de 25-30 kW pe la alți dealeri, dar pe acelea nu le-am încercat. Am încărcat până la 90%, doar pentru că m-am întors să îmi mai cumpăr ceva, altfel plecam pe la 75%. Am mers tare pe autostradă (și viteza mare și multe depășiri) și tot am ajuns cu 20% acasă.

Experiența este complet diferită față de cea de la Constanța de săptămâna trecută, unde aveam o stare de anxietate, dar nu range anxiety, ci charging-station-availability anxiety.

Alte articole cu experiențe eletrice pe Transfăgărășan și Transalpina:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.