Au trecut mai bine de cinci luni de când micuțul GO-e a intrat în familia noastră și în garajul virtual al proiectului Electromobilitate.
De atunci, ca pensionarii, facem aproape zilnic drumuri scurte de la Săcălaz la Timișoara, pentru cumpărături și vizite la părinți. In medie 27km la un drum, cu consumuri între 8,9 și 12,1 kWh/100 km.
Excepție au făcut două escapade mai lungi. Una in tandem cu Ionică la Herneacova și una la Festivalul lavandei din Mailat (județul Arad).
Primul drum la service
Daca tot sa-au plâns posesorii de electro-lei (Peugeot e-2008) că au avut probleme, trebuie să vă mărturisesc că nici cu Citigo-e nu a fost totul roz.
De pe la sfârșitul lunii iulie GO-e nu mai bloca roțile cu selectorul in poziția P, fiind nevoit să trag frâna de mână la parcare. Nefiind foarte supărător, am tot amânat să sun la Compexit Cluj, de unde am cumpărat mașina, sau la Procar Timișoara, de unde am ridicat-o.
După aproximativ o săptămână am fost sunat de Compexit pentru programare în service, în urma unei înștiințări despre o posibilă defecțiune la un cablu de la selector primită de la importator. Când le-am spus că sunt la Timișoara m-au transferat la Procar și în mai puțin de o jumătate de oră am primit telefonic programarea.
De aici a început „distracția” cu birocrația. La prima prezentare mecanicii de la Procar au făcut fotografii la compartimentul motor de sus și de dedesubt, pe care le-au transmis la București. Nu mult după ce am ajuns acasă, am primit un telefon pentru a stabili o noua programare, deoarece mai erau necesare alte poze, din alte unghiuri.
OK, am făcut-o și pe asta. A urmat încă o vizită in service pentru repoziționarea cuplei de la capătul cablului care, la montaj (eroare umana, nu boala de copilărie), nu a fost introdusă corect pe poziție și nu s-a clipsat, ieșind de pe poziție. Documentarea reparației a fost făcută cu fotografii realizate pe sus cu ajutorul unei camere cu fibră optică.
Cu ocazia asta am aflat că din patru Citigo-e sosite la Timișoara prin aceeași filieră, două au avut această problema și două nu.
Anvelope de iarnă
Între timp, cum vara se cam termină, am început să caut anvelope pentru iarnă.
Cum la Timișoara iernile nu sunt chiar ierni și drumurile sunt la șes, m-am orientat pentru all-season și am căutat cu indice de rezistență la înaintare cât mai mic, pentru economie de electroni.
Am găsit: Maxxis AP2 XL la 199 lei/bucata si m-am grăbit să le achiziționez pentru că la începutul iernii s-ar putea să nu mai găsesc cu așa indici de economie și probabil mai scumpe.
La ora la care scriu aceste rânduri tocmai se anunță la televizor că pe Transfăgărășan sunt 5 cm de zăpadă.
NOTA: Așa cum amintește Wiwi de necazurile cu Peugeot e-2008 descrise de proprietari săptămâna trecută, cu siguranță nici un model electric nou lansat, nu a scăpat fără o serie de probleme cauzate de „bolile copilăriei.
Indiferent că se numește Tesla, Volkswagen sau altfel, lansările de până acuma au fost însoțite de probleme mărunte, dar și de unele mai semnificative.
Ultimele știri, din această serie nefericită de stângacii si calitate necorespunzătoare la lansare, vin de la proprietarii de Polestar 2 din Norvegia și Suedia.
Prin intermediul paginii suedeze carup.se, aflăm ca noile lor „jucării electrice” se opresc când iți este lumea mai dragă, cu sau fără avertisment la bord, din cauze deocamdată neidentificate.
Apropo de service: la comutatorul de lumini de la Citigo, după schimbarea pe lumini de poziție și tragerea în afară, se activează normal proiectoarele de ceață din față, și se aprind martorul din panoul de bord și indicatorul corespunzător de pe comutator.
Dar la tragerea din nou în afară a comutatorului de lumini, se activează proiectoarele de ceață din spate, se aprinde martorul din panoul de bord, doar că la mine nu se mai aprinde și indicatorul corespunzător de pe comutatorul de lumini…
Așa o fi și la alții?