ANIVERSARE – Tibi și Kia Niro, trei ani de colaborare la proiectul Electromobilitate

La intrarea în grupul select al colegilor care au contribuit săptămânal pentru mai mult de trei ani la proiectul Electromobilitate, MULȚUMIM Tibi pentru anduranță, pentru informațiile utile despre viața de zi cu zi alături de Kia Niro și pentru colegialitatea și profesionalismul discret de care ai dat permanent dovadă.

Pe lângă informații și experiențe de la volan în țară și Bulgaria, Tibi a fost cronicarul echipei Niro și unul din puținii colegi care s-a încumetat la o călătorie de iarnă cu Niro în Austria, cu schiurile pe acoperiș, despre care a relatat la întoarcere.

Dincolo de activitatea alături de echipa noastră, apreciem mult și pe cea investită în alt proiect apropiat de inima noastră: Autocritica.

Valori medii de consum comunicate de Tibi pe parcursul a 160 săptămâni

”Veterani” după trei ani?

Tibi (Kia Niro, București) nu este singurul coleg care a dat dovadă timp de trei ani de răbdare și dedicație: Laura (Peugeot e-208, Timisoara), Radu (Renault ZOE, Crivina PH), alături de Doina și Wiwi (Skoda Citigo, Timisoara), Marius (Citigo și Model 3, Câmpina), Titus (Hyundai Kona, Sibiu), Ovidiu (Peugeot e2008, Tesla Model 3 LR si Model Y Performance) și Tudor (Hyundai Ioniq, Kona și IONIQ 5) au depășit de asemenea trei ani de raportări săptămânale în cadrul proiectului.

În ritmul amețitor cu care se dezvoltă gama de modele 100% electrice, Niro, e-208 și Zoe par deja o specie din altă eră. Și totuși, toate cele cinci exemplare participante la proiectul Electromobilitate au doar trei ani sau chiar mai puțin de activitate pe șosele.

Vedeta europeană, înainte de debarcarea Tesla în Europa, Renault ZOE părăsește linia de asamblare cu capul sus în luna martie 2024, pentru a fi înlocuită de mult așteptata reîncarnare a îndrăgitului Renault 5, de această dată, în pas cu timpul, într-o variantă electrică. Cu siguranță nu ne vom despărți în luna martie de flota ZOE de pe șoselele europene și în special cele din România, unde o așteaptă o viață lungă pe piața second hand.

Deși micuța chinezoaică, botezată Dacia Spring, a continuat să fie cea mai bine înmatriculată ”electrică” din România, ajungând să reprezinte aproape 40% din parcul electric autohton, ZOE și-a menținut poziția a 2-a cu 2325 exemplare înmatriculate în decursul timpului.

2023 este probabil ultimul an când o găsim pe ZOE în aceasta poziție, Tesla Model Y și 3 fiind în imediata apropiere, cu livrări bune și reduceri de prețuri atractive la final de an.

Veteranii echipei

Colegii din echipa mașinilor veterane au început colaborarea la proiectul Electromobilitate în:

  • iunie 2020 – Laura (Peugeot e208, Timișoara)
  • septembrie 2020 – Radu (Renault ZOE, Crivina, Prahova)
  • noiembrie 2020 – Tibi (Kia Niro, București)
  • mai 2021 – Márton (Renault ZOE, Târgu Mureș)
  • iunie 2022 – Bogdan (Peugeot e208, București), singurul care mai continuă raportările săptămânale

Bilanțul pentru luna noiembrie

Laura – Peugeot 208, Timișoara

Deși în primii trei ani și jumătate alături de electro-leu Laura a acumulat ”doar” 26.347 km, lungimea navetei zilnice a crescut considerabil după mutarea într-o casă nouă, mai departe de Timișoara. Echipată cu o instalație fotovoltaică, noua sursă de încărcare va alimenta două electrice și ocazional IONIQ-ul lui Tudor, în timpul vizitelor la părinți.

Radu – Renault ZOE, Crivina, Prahova

La polul opus al utilizării zilnice a mașinii este Radu, care se apropie cu ZOE de 130.000 km fără probleme, așa cum ne-a scris în cronica lunii noiembrie.

Bilanț noiembrie

In luna anterioară, aplicațiile MyRenault/ TRONITY cu care monitorizez mașina, arată ca am parcurs 1746 km și că am încărcat/utilizat 307/255 kWh:

Astfel, rezultă că am consumat în medie 14.4 kWh/100 km:

Din aplicația CarManager, cheltuielile de alimentare (luând in considerare și aportul panourilor foto-voltaice), sunt: 0 lei

Aplicația FotoSolar dedicată monitorizării activității sistemului propriu fotovoltaic, sintetizează pentru luna anterioară că am produs/consumat casnic: 893.49/747.14 kWh

Tibi – Kia Niro, București

Aflat după trei ani undeva pe la mijlocul parcursului între Laura și Radu, pe sărbătoritul nostru Tibi, l-am cunoscut cărând veșnic ceva pe acoperiș: schiuri iarna și biciclete vara, de unde rezultă un consum mediu mai ridicat decât la Hyundai Kona, cu care Kia Niro împarte platforma și tehnologia.

Márton – Renault ZOE, Târgu Mureș

Cu numeroase contribuții originale și utile electromobiliștilor, Márton a scris o pagină de istorie proprie a proiectului începând cu ”factura de energie pe minus”, călătorii de iarnă unde a împins ZOE la limită și drumuri la București și Budapesta cu o mașină ce nu dispune de încărcare rapidă, la fel ca în cazul lui Radu.

Suntem convinși că Márton va reuși să transmită pasiunea pentru natură și ecologie, inclusiv mobilitate electrică, celor trei copii ai tinerei familii.

Bilanț noiembrie

2500 km parcurși în noiembrie cu Zoe și drumul Târgu Mureș – București – Cluj

Luna noiembrie a fost cea în care am circulat cel mai mult din acest an cu Zoe. Consumul este pe măsură, dar sunt și surprize. 


După cum se poate deduce și din poza din bord, am parcurs 2494 km, cu un consum mediu de 15.1 kWh/100km și cu consum total de 376 kWh. 

De reținut și surpriza: am reușit regenerare cât un plin, adică 40kWh

Hai să reflectam la cifre și după contor, de unde se pot deduce și pierderile de încărcare.

Consum total376 kWhTotal incarcat424 kWh
Pierderi de incarcare48 kWhIn procent11.5%
Consum din bord15.1 kWhConsum cu pierderi17.00

Luna noiembrie nu a fost plină pentru sisteme fotovoltaice, dar și așa am avut un aport de notat. 

Din solar102 kWh
Costuri 1000 km122 ron
Cost 2500 km305 ronConsum calc termica 7L1240 ron

Bogdan – Peugeot e-208, București

Pentru luna Noiembrie:

  • Distanța totală: 340 km
  • Consum mediu: 18.4 kWh/100km
  • Viteza medie: 18 km/h
  • Costuri încărcări: 55.42 Ron – 77 kWh – încărcări acasă.

Din păcate n-am mai avut timp de plecări, drumuri scurte prin oraș sau vizite la ai mei lângă București. Mașina se comportă în continuare impecabil, este o plăcere să pornesc încălzirea în habitaclu înainte să plec de la birou de când a venit iarna. 

Pentru săptămâna 4-10 dec, datele au fost:

  • Distanța totală: 551 km
  • Consum mediu: 18.8 kWh/100km
  • Viteza medie: 110 km/h
  • Costuri incarcare: 117.01 Ron pentru 551 km
  • – 53.3 Ron – CCS
  • – 22.9 Ron – CCS
  • – 18.46 Ron – 230V
  • – 15.54 Ron – 230V
  • – 6.81 Ron – 230V

Am avut în weekend un teambuilding la cramele Avincis și Bauer de lângă Drăgășani și m-am bucurat că am mai scos ”Pugul” din traficul bară la bară.

Pe autostradă, iarna merg cu ACC setat pe 110-115 km/h cu reprize de depășiri, temperatura interioară 22 grade, încălzire scaune la început. Plecat de acasă încărcat 100% de la priza de 230V din garaj, ajuns la stația de încărcare cu 44%.

Singura încărcare la Enel X Pitești, a fost fara evenimente, stație de 50 kW, a tras în medie cu 35-40 de la 44-80%.

M-a abordat un domn cu o Dacia Spring ca să-l ajut să își facă cont și să încarce. Avea mașina de o lună, încărca numai acasă de la panouri solare și voia să ajungă la București. Din păcate avea Huawei și nu îi mergea nici o aplicație instalată și s-a decis să încarce la reprezentanța Dacia din apropiere. 

Pe durata încărcării, am admirat un EV 6.


La destinație m-au lăsat să o încarc peste noapte la o priză de 230 V și n-am avut stres pe drumul de întoarcere.

Am mai avut o sesiune rapidă de încărcare la Pitești, tot CCS-ul de la EnelX l-am găsit liber, însă de data aceasta nu a sărit puterea de 20-22 kW la stația de 50 kW. Mă gândesc ce fericiți sunt cei cu Megane, care pot încărca AC 22 kW în aceste situații. 

Ultima porțiune de drum a fost până la părinții mei lângă București, 135 km făcuți cu 60% din baterie, unde am „furat” puțin curent cât am stat la masa de prânz. 

In cele mai rele condiții (0-1 grade și autostradă), autonomia scade considerabil (200-230 km), văd că puterea de încărcare scade și ea la stații, însă e208 îmi demonstrează din nou că e o mașinuța destul de echilibrată pentru stilul meu de condus și drumurile pe care le parcurg. 

Drumuri bune tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.