#electrip: Croația ’23 – ziua #1

De la bun început Croația ’23 a fost gândită ca o excursie electrică în care să vedem și alte locuri decât cele obișnuite. Am planificat o vizită suplimentară cu 200 km mai la sud de destinație, iar pe drumul de întoarcere o vizită la grădina zoologică de la Nyiregyhaza.

Adriatica e ca un magnet pentru familia noastră. În 2009 am mers prima dată cu VW Golf Plus 1.6 benzină și cu hărți fizice sau traseu printat din aplicațiile web ale momentului. Până și pentru amintiri aveam aparat foto dedicat 🙂

Vremurile au trecut, iar astăzi avem unelte care ne ajută să ajungem din punctul A în punctul B. Ba chiar avem posibilitatea de a planifica tot traseul cu încărcări cu tot. M-am ajutat de ABRP, deși știam că e de obicei pesimist.

Pentru că am descoperit în primăvară autostrăzile spre sud-vest ne-am propus să le folosim.

Încărcați cu energie am pornit într-o nouă aventură!

Ziua #1: Jucu – Varaždinske Toplice, Croația

Destinația noastră era la scurt timp după trecerea graniței dintre Ungaria și Croația. Am știut că va trebui să ocolim punctele de trecerea a frontierei de la Nădlac, urmărind traficul cu 2-3 zile înainte.

Traseul a fost cel de mai jos.

🇹🇩 (RO)

Am plecat de acasă cu 100% SoC. Vântul ne-a forțat să ne reorganizăm puțin încărcările după ce consumul ne arăta 19, 20, 21 kWh/100km. Astfel în România am făcut un top-up cu 8 kWh la MOL A1 Susani. Am stat doar 7 minute, cât să ne ajungă energia până la e-Charge Giarmata unde ne-am încărcat cu energie și noi, dar și mașina. Ajunși cu 9% am stat aproape 53 de minute pentru a încărca 48.7 kWh. Am plecat cu 81% SoC.

Trecerea pe la PTF Turnu ne-a forțat la aproximativ 100km pe drumuri de rang inferior. Vama a fost liberă, în 15 minute eram în Ungaria.

🇭🇺 (HU)

De obicei utilizăm CC setat la 124-125 km/h, ceea ce se traduce cu 120km/h pe GPS. Totuși ieșirile pe autostradă, dar și limitările la 100km/h au avut impact asupra vitezei medii, după cum se va vedea în sinteza acestei zile. După graniță mai aveam nevoie de o încărcare până în zona Budapestei. Am ales o locație Mobiliti, preferând comoditatea RFID-ului ce-l aveam în această rețea. Ajunși cu 11% SoC am încărcat 33.63 kWh ajungând la 61% SoC. Durata încărcării a fost de aproape 47 de minute.

La această locație stațiile acceptau si plata cu cardul bancar, după cum se vede în poza de mai sus.

Un accident pe M5 în Ungaria ne-a forțat la o altă ieșire de pe autostradă, iar în zona Budapesta Waze a ales să ocolească aglomerația de seară de pe M0. Următoarea țintă de încărcare era Ionity Kajászó M7. Din păcate aici intervine prima situație în care nu reușim să încărcăm. În aplicația Elli mi-a rămas o sesiune pornită pe care nu au reușit să o oprească nici cei de la support. Într-un final am plecat de acolo cu promisiunea că vor rezolva în următoarea oră.

Reorientare

Ne-am reorientat spre următoarea stație, tot un Mobiliti în zona Velence. Am pornit încărcarea tot cu RFID, este un lucru tare comod. Mobiliti si TEA din Ungaria au trimis RFID fără probleme în România. Am ajuns aici cu 23% SoC. În 44 de minute am încărcat 35.66 kWh ajungând la un SoC de 72%.

Prețul per kWh la această stație va fi în final cel mai mare din această călătorie. Puțin și peste Ionity.

Și această stație avea opțiunea de plată cu cardul, o stație care a livrat energie ceva mai bine comparativ cu precedenta.

Eram deja nerăbdători să ajungem în Croația, așa că nu am pierdut timpul și am pornit la drum. Până în acest punct nu am așteptat după mașină, ne-am sincronizat foarte bine. Evident au mai fost opriri pe traseu și fără încărcare, doar suntem 4 în mașină.

Coborârea pe lângă Balaton a mers fără probleme până în zona lucrărilor din partea sudică. Limitări de viteză și trecerea traficului pe o bandă cu dublu sens, pentru a se reface suprafața celeilalte benzi. Au fost 2 porțiuni dintre 3 locații de servicii. Ne întrebam dacă nu cumva va fi închisă ultima locație la care ne doream să încărcăm.

Dar nu, Ionity Balatonkeresztur M7 era deschis. Elli s-au ținut de cuvânt și au rezolvat problema, iar aici am beneficiat de serviciile aplicației.

Am ajuns cu 36% SoC, am încărcat 18.4 kWh în 16 minute. Am plecat cu 60% SoC. Chiar cu încărcarea limitată a platformei pe care e construită Kona 16 minute nu sunt suficiente pentru a mișca 4 persoane de la mașină la toaletă sau pentru a ronțăi ceva.

🇭🇷 (HR)

Copii au ratat trecerea graniței HU-HR pe la Goričan, graniță Schenghen de la începutul lui 2023. Obișnuita gazdă, de la Apartments Dajčić, ne aștepta. Am încheiat ziua cu un SoC de 25% undeva în jurul orei 22. Ne-am retras repede la odihnă, dimineața următoare ne doream să plecăm devreme.

Rezumat ziua #1

Tricoul 2.000.000 km m-a însoțit în prima zi al acestei aventuri, după cum s-a văzut în imaginile captate la stațiile de încărcare.

Un traseu de aproape 900 km. Cu aproape 200 km mai lung ca cel de anul trecut, când am decis să ieșim din țară pe la Oradea. Am zis din start, Croația ’23 trebuia să fie altceva. 🙂

Informațiile complete în tabelul de mai jos. Observație importantă pentru hateri. 🙃 Timpul în care mașina e ON nu e echivalent cu timpul de condus. Mașina înregistrează și timpul cât stă, dar produce A/C pentru confortul ulterior.

După aproape 900 km în prima zi pot spune că am fost puțin surprins de consum după ce anul am sărit doar o dată peste psihologicul 20 kWh/100km. De această dată am avut segmente și de peste 21.

Pentru încărcări din Ungaria am folosit aplicațiile pentru Android Elli și Mobiliti (RFID în acest caz). Să reținem că sunt stații Mobiliti la care se poate efectua plata cu cardul. În Croația am folosit ELEN: după cum se vede în articolele precedente.

Taxa de drum din Ungaria am plătit-o pe site-ul oficial E-vignette National Toll Payment Services Plc.. Nu mergeți pe fente la vamă sau prin benzinării. Contul se face ușor, plata la fel. În Croația am ales tot timpul plata cu cardul. Lucrurile merg mai ușor la acele ghișee.

În toate e o lecție de învățat, evident. Pentru că am amintit călătoriile precedente voi lăsa link-urile mai jos.

Vom vedea că fiecare experiență e diferită și ne educă!

Urmează relatarea celorlalte zile de călătorie. Am accelerat această primă zi pentru că au fost întrebări din comunitate legate de stații, prețuri, aplicații. În acest articol răspund inclusiv acelor întrebări. Drumuri bune tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.