Echipa mini după primul an: e-Up, Citigo și 2 x Smart

Din categoria celor mai mici modele electrice participante la proiectul Electromobilitate fac parte un Smart Fortwo, care tocmai ce a ieșit dintr-o prelungă carantina la Roma, Smart-ul Forfour al Klarei la Timișoara și două reprezentante ale mini-tripletei electrice VW, Citigo-ul lui Doina tot la Timișoara și buburuza (e-Up) lui Marius la Câmpina.

Cu excepția Smart-ului Forfour cu care circula Klara începând din 2019, celelalte trei modele au fost cumpărate în 2020 și doua din ele au împlinit un an alături de proprietari.

In timp ce Marius a decis să înmâneze buburuza altui proprietar, care o va îndrăgi cu siguranță la fel de mult, Doina și Wiwi par să fie atât de bine împrieteniți cu GO-e, chiar daca a refuzat de 8 Martie să pornească, încât călătoria lor în comun va continua.

Poate vă întrebați cum se despart participanții la proiectul Electromobilitate de echipă după un an? La fel de simplu ca și înrolarea în proiect, despărțirea constă într-un mesaj de sincere mulțumiri din partea tuturor celor ce au beneficiat de informațiile transmise săptămânal pentru 12 luni.

Dar dacă cineva este interesat să continue furnizarea de informații despre prietenul electric în fiecare lună, cum este cazul lui Edi cu Hyundai Ioniq, am fost bucuroși să păstrăm contactul, să aflam de evoluția pe termen lung a modelelor din garajul nostru virtual, de care ne-am atașat călătorind împreună în toată țara și uneori în străinătate.

Consum mediu săptămânal echipa mini

Marius a coborât de două săptămâni sub limita de 10 kWh/100 km, o stachetă importantă, rezervată celor mai mici și eficiente modele electrice, consum care se traduce în 7.50 RON/100 km, plus pierderile de încărcare acasă.

O valoare a costurilor totale de încărcare obținem de la Klara, unde valoarea „consumului” de 16.4 kWh/100 km pentru Smart Forfour include pierderile de încărcare și este citită la contorul dedicat stației, instalat de Attila în ograda familiei, de unde se adapă cu electroni și Kona.

O valoare de consum mediu asemănătoare citește și Adi la bordul Smart-ului Fortwo, care după 849 km parcurși în zona Roma, cu medie orară de 23 km/h, a realizat un consum mediu de 16.8 kWh/100 km pe parcursul sezonului rece.

Dar cum la Roma sezonul cald este mai lung și funcționarea AC-ului este de cel mai mare interes, Adi trimite câteva imagini de la bord, din care reiese ca fără AC cuplat autonomia estimată este de 138 km (imaginea din stânga), în timp ce cu AC la maxim, autonomia scade cu 30% . Valorile se vor ajusta în timp, după ce media consumului va fi calculată pe baza condițiilor din sezonul cald.

Regenerare vs. climatizare

Dacă vă mai amintiți, pe baza valorilor comunicate de Marius și Wiwi am arătat că în sezonul rece, când recuperarea de energie prin frânare regenerativă este redusă și consumul pentru siguranța și confortul pasagerilor este mare, consumul a crescut brusc.

De cum s-a încălzit vremea, energia recuperată la frânare este mai mare decât cea consumată pentru nevoile minime de climatizare în acest sezon, de unde provine și consumul scăzut, respectiv autonomia mai mare. Acest aspect este important de înțeles pentru exploatarea cât mai eficientă a rezervelor de energie din acumulator la un drum mai lung și vom reveni la subiect cu detalii și grafice.

Rubrica în direct cu proprietarii este dedicată astăzi micului Citigo la aniversarea primului an și este scrisă de Wiwi.

Când a trecut un an?

Un an cu bucurii și neliniști electrizante (7289km).

19.05.2020 inițierea și preluarea
ACASĂ! Întâlnirea cu Bolovanul (Karoq) și păzitoarea casei, Aki, ușor nedumerită că nu se aude nimic

Să recapitulăm. După ce am comandat Citigo-e IV la Compexit Cluj, au început dilemele: e mic, cum îl încarc, cum se conduce…?

Chiar înainte de a veni mașinuța, m-am reîntâlnit cu vechiul meu prieten din copilărie Dan, și am făcut cunoștință cu prima mașină electrică „IONICĂ”. Acomodarea a fost foarte rapidă și senzația: WOW!

Dupa ce a sosit GO-e (cum îl alintăm noi) a urmat o hoinăreală în tandem cu Ionică la Herneacova. De atunci toate drumurile au fost la cumpărături și aprovizionarea părinților la Timișoara, în medie 30 km pe zi. Au mai fost câteva ieșiri cu Electrocurioși (Drive-Test) și escapade mai lungi, una la Festivalul lavandei la Mailat în județul Arad și un drum mai lung Timișoara-Ramna-Bocșa-Vasiova și retur.

Asta a fost partea frumoasă. La un moment dat GO-e nu mai voia să stea locului în „P”. Până să mă hotărăsc eu să sun la service, am fost înștiințat de Compexit că trebuie să vin în service să verifice poziționarea unei cuple de pe cablul între selector și unitatea centrală, care nu era indexat corect.

A urmat o chemare pentru update de soft, iar în 8 Martie a venit și cea mai neagră surpriză: GO-e a hotărât că nu mai vrea să pornească. După o lungă așteptare de 47 zile a revenit în familie, pus pe șotii.

47 zile cât a fost GO-e la reanimare, Bolovanul (Karoq 2,0TDI) a halit motorină de 300 lei pe aceleași drumuri zilnice, care le făceam electric. Apoi a început sa protesteze că vrea și el atenție, adică inspecție service. Bineee! Schimbat câteva lichide: Frână, Ulei Haldex, aerisit sistem ambreiaj și curățat/gresat ghidajele trapei culisante. Total ~900 lei.

Pentru că încă nu am posibilitatea să măsor cât încarcă GO-e, am mai făcut un experiment:

  • Am citit contorul casei înainte și după încărcare 15h de la 10% la 100% = 31 kWh, apoi în altă zi doar cu consumul uzual al casei: becuri, frigider, congelator și două TV = 3,125 kW. Înseamnă ca piticul a păpat 27,875 kWh? Sa-i fie de bine! Cu 20 lei (0.75 lei/kWh acasă) vom călători peste 200 km.

Din toamnă am început să mergem în modul Eco. Cum am mai scris, pe „Clătita bănățeană” care e ca-palmă și la vitezele cu care circulăm noi e OK.

Și climatizarea a făcut față cu brio în iarna noastră, care a fost într-o joi și o jumătate de luni. Iarna căutam să parchez mașina la soare să nu se răcească. Acum caut umbră, sau o parchez cu spatele spre soare, să nu se încălzească prea tare în interior. Mai vedem la vară. Un lucru este sigur insa, zicala „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese” nu se potrivește la electrice iarna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.