Poate fi doar o coincidență că la 10 ani după ce Tesla prezenta publicului primul Model S la NAIAS ediția 2010 (North American International Auto Show din Detroit), Rivian și Lucid Motors au atras din nou atenția asupra startup-urilor dedicate proiectării și producției de automobile electrice?
Dacă Tesla a fost primită în Motor City cu multă neîncredere în modelul de afaceri (integrare pe verticală, vânzare directă și rețea proprie de încărcare), primul deceniu de la începerea livrărilor renumitului Model S, în iunie 2012, a transformat radical întreaga industrie auto, a plasat Tesla în vârful piramidei valorilor pe bursa și a atras atenția asupra startup-urilor.
Între Tesla și noile firme americane, ce încearcă să acapareze o felie cât mai mare din enorma piață în formare pentru vehicule electrice, s-au strecurat numeroase firme cu sediul în China, care sunt analizate cu atenție de cei ce înțeleg că ascensiunea Tesla nu a fost o întâmplare și că viitorul electric va vedea multe nume noi în universul auto, în timp ce altele de tradiție vor dispărea precum dinozaurii.
Așa cum atrăgea atenția în urmă cu o lună liderul grupului VW, Herbert Diess: „Tranziția va fi încheiată în zece ani – cu sau fără Volkswagen”
De ce va fi 2022 marcat de startup-uri?
Chiar dacă Tesla nu mai poate fi încadrată în categoria startup, rămâne cea mai tânără firmă auto, care a reușit să se impună pe plan global, pășind într-un domeniu necunoscut, în care a stabilit regulile și a înălțat continuu ștacheta pentru competitori.
Cu două fabrici care au atins o productivitate de invidiat la Fremont, California Shanghai și alte două foarte aproape de începerea producției de serie în Austin, Texas și Grünheide, Germania, Tesla va domina și mai copios înmatriculările globale de automobile 100% electrice în 2022.
Rivian



Rivian a reușit să strecoare primele livrări în 2021 și a realizat o premieră de invidiat pe piața nord americană lansând R1T, primul pickup electric. Un volum mai consistent al celor două modele R1T și R1S (SUV) vor ajunge la cumpărători în 2022. Tot în anul ce a început vor fi livrate și primele mii de exemplare ale furgonetei electrice pentru distribuția pachetelor Amazon.
Cererea din partea clienților este suficient de încurajatoare pentru ca Rivian să anunțe construcția celei de a doua fabrici în SUA, care va produce în paralel cu cea din Normal, Illinois.
Lucid Motors



Cu o echipă formată în jurul unui nucleu de foști colaboratori Tesla, Lucid Motors a livrat în ultimul trimestru din 2021 primele exemplare ale modelului de debut denumit Lucid Air. Extinderea fabricii din Casa Grande, Arizona și zvonurile lansate despre o unitate de producție în Arabia Saudită (principalul acționar), certifică suficiente semnale primite din partea clienților, care să justifice extinderea rapidă a capacitaților de producție.
NIO
Cât de flămânde și grăbite sunt „startup-urile electrice” din China, cotate pe bursele americane, o dovedesc cel mai bine publicarea rezultatelor din 2021 în prima zi a anului, când Europa și America de Nord de abia se dezmeticeau din sărbătorile trecerii dintre ani.
Livrările NIO au eclipsat concurența, cu creșteri spectaculoase față de 2020:
- Livrări decembrie: 10.489, +49.7% față de aceeași lună din 2020;
- Livrări trimestrul IV (oct-dec): 25.034, +44.3% față de trim IV 2020;
- livrări totale 2021: 91.429, +109% față de 2020;
- livrări cumulate al celor trei modele ES8, ES6 so EC6: 167.070.





Poate vă amintiți de recentul studiu de caz (Hyundai și NIO pe căi diferite spre mobilitatea electrică) prin care am încercat să înțelegem cum poate fi valoarea pe bursă a unei firme înființate în 2014, care a livrat primele automobile în martie 2019, mai mare decât cea a grupului Hyundai-Kia?
Coreenii au ajuns la treia generație de automobile electrice și livrează în prezent șase modele sub mărcile Hyundai, Kia și IONIQ, urmând să lanseze în 2022 primele modele 100% electrice Genesis, dar producția este în continuare prea mică, comparativ cu cererea. Din păcate cifrele preluate din interviul cu Jay Chang, CEO Hyundai, indicau livrări de 80.940 unități 100% electrice pana în noiembrie 2021, care știm acuma că sunt MAI MICI decât livrările NIO din 2021.
Aparent paradoxal, NIO nu deține propriile fabrici, cele trei modele livrate până în prezent fiind asamblate de firma JAC din Hefei. Creșterea capacitații de producție la 600.000 de unități, care includ și noul sedan eT7, explică de ce 2022 va fi sub semnul startup-urilor.
XPeng
Un alt startup chinez care a pătruns în Top 20 al înmatriculărilor globale cu sedanul P7 (în centrul imaginii), cu mari ambiții în transportul aerian pentru viitorul apropiat este Xpeng. Valoarea pe bursă la începutul anului 2022 plasează tânăra firmă pe poziția 16, înaintea grupului coreean Hyundai Kia.
La fel ca NIO și echipa Xpeng a publicat rezultatele anului trecut în prima zi din 2022:
- Livrări decembrie: 16.000, +181% față de aceeași lună din 2020 (cu 6000 mai mult ca NIO);
- Livrări trimestrul IV (oct-dec): 41751, +222% față de trim IV 2020 (cu 16717 mai mult ca NIO);
- livrări totale 2021: 98155, 263% față de 2020 (cu 6726 mai mult ca NIO);
- livrări cumulate al celor trei modele P7, P5 si G3: 137.953, cu 29.117 mai puțin ca NIO, dar rata de creștere în 2021 a fost cu mult mai bună.
Startup-urile sunt în competiție cu producătorii tradiționali, nu cu Tesla
Cererea este suficient de mare pentru Tesla și a permis noi scumpiri în decembrie pentru mașinile livrate pe piețele majore internaționale. Această realitate este confirmarea pentru startup-uri că oferta actuală este insuficientă față de cerere, generând entuziasm pentru noi învestiții în acest domeniu, în timp ce lideri ai unor concerne tradiționale afirmă că industria auto nu poate acoperi costurile tranziției.
Ford și dealerii
În plus, modelul de afaceri clasic, care se bazează pe vânzarea producției en-gros către dealeri, urmată de negocieri individuale en-detail între dealeri și clienții finali, au generat întotdeauna situații aberante. Cel mai recent caz este semnalat de clienții pentru Ford F150 Lightning. Imediat după anunțul Ford că nu mai preia comenzi, producția planificată fiind vândută pentru următorii trei ani (Șușoteli electrice din Motor City – Ford și Rivian (episodul I), unii dealeri au majorat prețul cu până la 30.000 (trei zeci mii) USD, pe baza principiului cererii și ofertei.
BMW
De patru ani, practic de la lansarea proiectului Electromobilitate, afirmăm că oferta producătorilor tradiționali este intenționat mai mică decât cererea (De ce nu sunt un fan al statisticilor EV), bazându-ne pe listele interminabile de așteptare și veșniciile scuze că cererea a depășit prognozele. Ultimul caz, este reprezentat de bâlbâielile BMW, care după estimări prea optimiste pentru i3, s-a retras în carapace și a pierdut o mulțime de specialiști, care au plecat la startup-uri. Revenirea în forță cu iX și i4 s-a făcut inițial cu planuri de producție mai mici decât cererea reală a pieței.
Cuvintele meșteșugit alese de Oliver Zipse, CEO BMW, în interviuri de final de an încearcă să prezinte situația creată, cu așteptări de peste nouă luni pentru livrare, ca un succes al noilor modele 100% electrice. În realitate este doar un nou eșec de a recunoaște încotro se îndreaptă preferințele clienților, de proporții asemănătoare cu afirmațiile din urmă cu doi ani despre lipsa de apetit a clienților europeni pentru automobile electrice (BMW isi sapa oare groapa dand vina pe clientii europeni ?)
Ar putea fi aproape hazliu, dacă nu ar fi vorba de locuri de muncă. După ani de amenințării a executivelor din industria auto că electrificarea va duce la eliminarea unui mare număr de poziții, adăugarea celor 6000 de job-uri la BMW este atribuită tocmai cererii pentru automobile electrice.
Ceea ce nu este foarte clar din titlul interviului, preluat de o mulțime de publicații prestigioase, este faptul că pozițiile pierdute sunt în domeniile tradiționale, legate de tot ce ține de motoare termice, iar cele noi în IT și electronică. Concurența pentru talent în domeniile de interes pentru transportul electric, autonom și conectat, accentuează criza de personal în Germania prin efortul de recrutare paralel pentru grupul VW, BMW și Mercedes și se ridică în prezent la zeci de mii de oferte de angajare.
Rezultatul nepriceperii firmelor tradiționale în aceste domenii este materializat în modul cel mai brutal de fiascoul înregistrat de grupul VW cu softul pentru platforma MEB, de care primii clienți continuă să se plângă după mai mult de un an de la achiziție.
În concluzie, startup-urile dedicate automobilelor electrice și inteligente, cum își prezintă echipa NIO noile modele, vor acapara rapid un segment major lăsat descoperit de producătorii tradiționali, având capacitatea sa livreze peste un milion de automobile 100% electrice în 2022.
Câte firme vor atinge sau depăși succesul înregistrat în prezent de Tesla, vom vedea peste alți zece ani, dar cu certitudine putem afirma că 2022 reprezintă SFĂRȘITUL ÎNCEPUTULUI lansat de Tesla, alături de care numeroase startup-uri vor ataca coloșii globali în punctele cele mai slabe:
- electronică și soft;
- viteza de reacție la schimbări majore pe piață;
- modelul de vânzare prin dealeri;
- rețele proprii de încărcare sau schimbare a acumulatorilor.

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.