Cu riscul să fiu acuzat de un titlu click-bite, am preluat o parte din anunțul colegului nostru Paul Vădeanu, trimis astăzi colegilor de echipă, la împlinirea frumoasei cifre de 80.000 km parcurși 100% electric cu Hyundai Kona, începând din 16 aprilie 2020.

Cu talent de povestitor și vocație de dascăl, Paul a împărtășit experiențe și sfaturi pentru electromobiliștii dispuși să calce pe urmele sale, care acoperă orice colțișor din țară, dar și Europa de vest, pe traseul Băilești – Amsterdam în repetate rânduri și două călătorii în Grecia.



Pe lângă ghidul electromobilistului pentru rețele de încărcare în Europa de Vest, alcătuit pe parcursul călătoriilor spre Amsterdam, Paul a înfruntat sărăcia de oportunități din Grecia anului 2020, remarcând după un an progresul realizat în țara frumoaselor vacanțe.





Cu o curiozitate fără de margini și spirit de observație șlefuit de meseria de dascăl, Paul a surprins în 2020 un VW ID.3 din preserie la încărcat, a înregistrat și publicat curba de încărcare, cu mult timp înainte de livrarea primelor exemplare către clienții europeni.





Dacă doriți să aflați cum au reușit Violeta și Paul să acopere o distanță echivalentă cu de două ori lungimea ecuatorului, începând din aprilie 2020 și pana astazi, am listat mai jos poveștile aventurii lor electrice.
La mulți kilometri și ani cu sănătate pe drumuri europene dragii noștri!
Colecția de articole semnate Violeta și Paul Vădeanu:
- Automobilul electric și angoasele montane
- Alternative cu curent alternativ
- Cum te poti pregati pentru convietuirea cu o mașină electrică?
- Volkswagen ID3 1ST – curba de încărcare
- Cu Hyundai Kona electric prin Europa
- Electron e un cuvânt cu origine greacă. Și totuși…
- Dunărea electrică
- Iarnă electrică în Bucovina
- Maraton european cu Hyundai Kona Electric
- Din nou cu mașina electrică în Peloponez

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.