Silviu este unul din veteranii proiectului Electromobilitate, autor pe blog și „recidivist”, în cel mai pozitiv sens al cuvântului, după trecerea de la Peugeot e-2008 la Tesla Model 3.
Am primit primele informații despre Peugeot e-2008, începand din 13 iulie 2020 pentru 70 săptămâni! După ultimul set de date transmise în 13 noiembrie 2021, a început așteptarea de o lună pentru cel de al doilea electromobil, un Model 3 SR+.
Prompt, în 13 decembrie 2021, Silviu avea să ne comunice noutățile despre începutul călătoriei cu Model 3, iar din 13 iunie 2022 a trecut la raportarea lunară a parcursului și consumului, adăugând uneori câteva cuvinte despre drumețiile cu Model 3.
Nu știm dacă 13 este o cifră norocoasă pentru Silviu, dar pentru noi toți colegii lui din proiect, cu siguranță este, după ce a marcat atâtea momente de care ne-am bucurat împreună.
Ce ne destăinuie cifrele?
Comparând parcursul cu cele două modele electrice rezultă un kilometraj mai mare cu Peugeot-ul în perioada decembrie 2021 – noiembrie 2022.
In schimb, cu doar trei excepții, din care prima lună nu o punem la socoteala, fiindcă este momentul în care toate cunoștințele vor să vadă dacă Tesla chiar accelerează așa cum circulă zvonurile în media socială și nu numai, consumul mediu realizat cu Model 3 este mai bun decât cel al Peugeot-ului.
Câtă vreme energia pentru încărcările la Supercharger este achitată de Tesla, nu are rost să facem o comparație a costurilor cu încărcarea, fiind mult mai mici pentru toți colegii din echipa Tesla (vom reveni la acest subiect).
Comparație lunară cu alt veteran recidivist
Nici Marius (Câmpina), VW e-Up și Tesla Model 3, nu are nevoie de introducere, experiențele sale fiind cuprinse în 53 articole publicate pe blog. Ne-a încântat cu trăirile alături de buburuza lui îndrăgită (e-Up!), după care s-a îndrăgostit lulea de EVA, un Model 3 SR+ livrat în septembrie 2021.
Pe lângă cele două luni de vacanță, când Marius ne-a purtat în călătoriile din Alpii elvețieni, Dolomiti, apoi în tandem cu Alex în Grecia și mai recent la Viena, parcursul lunar a fost ceva mai ridicat, decât cel comunicat de Silviu.
Consumul mediu lunar a fost consistent mai mic pentru Marius, care venind de la e-Up! pune mare accent pe eficiență, în timp ce pentru Silviu, dinamica și accelerația Teslei sunt la mare preț.
Așa cum scriam mai sus, costul încărcărilor pentru proprietarii Tesla sunt dintre cele mai mici, raportat la întreaga echipă a proiectului. Silviu a atins costul maxim 25.5 lei/100km după o călătorie la Chișinău, în timp ce Marius se menține cu 15.55 lei/100km foarte aproape de Ovidiu și Alex. George (SB) este excepția, care după 13 săptămâni de încărcări la Supercharger în Sibiu avea cheltuieli zero, dar o excursie în Polonia cu ocazia mini-vacanței de 1 decembrie, avea să schimbe bilanțul personal.
MULȚUMIM SILVIU!
Este dificil de exprimat în cuvinte imensa gratitudine pentru contribuțiile voluntarilor ce-și investesc timpul personal pentru colectarea și difuzarea unor informații foarte de utile, care ajută la înțelegerea bucuriilor și dificultăților întâmpinate în viața de zi de zi alături de orice model electric.
Cu atât mai adânc ne înclinăm în fața celor ce, după un prim an de colaborare, au continuat alături de noi. Trecerea de la un model la altul a mai adus o nuanță cu totul specială, prin abilitatea proprietarilor de a compara pe termen lung, experiențele la volan, costurile și problemele întâmpinate.
Mulțumim Silviu pentru tot ce am învățat de la tine despre Peugeot e-2008 și Tesla Model 3 pe parcursul a doi ani și jumătate!
- Primele experiențe cu Model 3 după un an cu Peugeot e-2008
- Peugeot E-2008 – Sumarul experiențelor din peste 1 an electrizant (episodul II)
- Peugeot e-2008 – Sumarul experiențelor din peste 1 an electrizat (primul episod)
- Peugeot e-2008: experiențe electrice de munte – Transalpina și Transfăgărășan
- Peugeot e-2008: electrip de 1100 kilometri cu mulți km de autostrada și costuri ZERO RON
- Peugeot e-2008: excursie de iarnă, 2400 kilometri cu 238 RON
My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.