Într-un articol recent despre înmatriculările din Germania, aminteam că soarta a fost favorabilă pentru e-Up! și producția continuă. De atunci am aflat cu bucurie că îndrăgitul model poate fi comandat din nou în România.
Din speculațiile pe tema de ce a revenit VW la decizia de a stopa producția la finele anului 2020, putem enumera câteva idei:
- ID.3 nu se vinde conform așteptărilor (după lansarea cu soft-ul nefinalizat) și grupul VW riscă să plătească din nou amenzi pentru depășirea cotei de emisii CO2 în Europa, cum s-a întâmplat în 2020;
- Amenzile plătite anul trecut, cu toată asocierea VW cu firme care au vândut câteva sute de modele electrice (e.GO Mobile, etc.), costă mai mult decât pierderile cu e-Up, care au fost invocate anul trecut pentru stoparea producției;
- …
Existând precedentul cu e-Golf, a cărui producție trebuia să se încheie în vara anului 2020, dar a continuat până în decembrie, tocmai fiindcă livrările de ID.3 au întârziat mult, înclin să cred că revenirea e-Up nu este cauzată de trezirea bruscă a unui spirit ecologic la VW.
Evitarea amenzilor pentru neîndeplinirea cotei NEV în China, a fost rezolvată de grupul VW cu achiziții de credite de la Tesla, aceeași strategie a ales și grupul FCA în Europa în 2020. Decât să continue aceasta practică anti-PR, prelungirea producției unui model atât de îndrăgit de public, încât domină înmatriculările pe cea mai mare piață europeană, este binevenită.
Modelele mini sunt agreate din multe motive, începând cu prețul mai rezonabil de achiziție. Dacă în urmă cu cinci ani, țapul ispășitor pentru prețul exagerat de vânzare era „costul acumulatorilor”, în prezent ieftinirea acumulatorilor nu mai justifică faptul că producătorii exploatează subvențiile crescute anul trecut în unele țări europene.
Al doilea motiv este economicitatea remarcabilă a majorității modelelor mini.

Cu mențiunea că valorile de „consum” pentru Smart includ și pierderile de încărcare, cele trei automobile electrice mini, urmărite pe parcursul ultimului an în cadrul proiectului Electromobilitate, au fost foarte grijulii cu buzunarul proprietarilor.
Dacă mai adăugăm ușurința manevrării și a parcării în orașele aglomerate, este destul de ușor de ghicit de ce e-Up! va continua să se vândă foarte bine în 2021, câtă vreme livrările continuă.
Cred că cei mai puțini cumpărători se gândesc că pentru un automobil mic, consumul de materie primă și energie în procesul de producție și distribuție este mai redus, contribuind la o utilizare mai rațională a tuturor resurselor disponibile, dar efectul achiziției individuale este favorabil în bilanțul energetic general.
Câtă vreme însă executivii din industria auto sunt recompensați după profitul realizat, nu și după impactul ecologic al produselor, decizia inițiala de a stopa producția tripletei mini a grupului VW nu poate surprinde. În schimb dacă buturuga mică (e-Up) salvează carul mare (grupul VW) de amenzi europene în 2021, o nouă pagină de istorie elecromobilistică, la care asistăm în direct, va fi scrisă cât de curând.
Alte articole despre mini automobile electrice de oraș:
- Automobile electrice de oras – facem primul pas impreuna ?
- „Lingura și furculița” – o analogie utilă pentru achiziția unei compacte electrice de oraș ?
- Din nou despre micro-automobile electrice de oraș
- Skoda Citigo – „cum m-am îndrăgostit de mașina mea de oraș”
- Invitație la dialog pe tema mini automobilelor electrice
- Electricele mini în direct cu comunitatea Electromobilitate (episodul II)
- Consum de toamnă pentru 16 modele electrice
- Concluzii după 115.000 km electrici parcurși în sezonul rece

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.