Sistemul fotovoltaic – bilanțul primului an ca prosumator

Intrarea în 2025 mi-a reamintit că am de făcut un bilanț. Sistemul fotovoltaic și-a făcut datoria din plin în acest an după cum veți vedea în articol. Rămâne întrebarea: Cum e viața ca prosumator?

Avem o serie de articole publicate despre sisteme fotovoltaice care se pot revedea:

Mai adăugăm aici și alte experiențe relatate de colegii prosumatori din proiect:

În cel de-al treilea episod am relatat experiența personală, iar în concluzii mă gândeam la un bilanț în noiembrie (momentul de când am început să injectez în rețea). Am amânat puțin pentru că mi se pare importantă și componenta de prosumator, care a apărut prima dată pe factura din ianuarie 2024.

Statistici și aport la mobilitate

Voi intra direct în date și mă voi baza în prima parte pe informațiile livrate de invertor. Conform acestuia în 2024 am consumat 7.03 MWh și am produs 6.63 MWh. Din producție 3.24 MWh (48.9%) i-am consumat (autoconsum), iar 3.39 MWh (51.1%) au plecat în rețea (export).

E important pentru mine să știu cum am utilizat energia produsă, așa că mă ajut de date și grafice. Alăturat vedem cum s-a distribuit această energie.

Un consum destul de mic pentru casă, având în vedere că am muncit de acasă tot anul. Mă așteptam la un autoconsum mai mare.

Un sfert din energia produsă am utilizat-o pentru deplasarea cu mașina electrică, mai exact 1.66 MWh. A stat mult conectată în priză pe parcursul perioadei în care s-a produs cea mai mare cantitate de energie.

Procentul energiei încărcate acasă se menține în jurul valorii de 70% după cum se poate observa.

2024 a fost primul an, din cei mai bine de trei de când dețin mașina electrică, în care am avut costuri 0 două luni la rând, încărcând exclusiv de la soare. Episodul V din seria despre fotovoltaice conține și experiența celor mai bine de două luni în care am folosit doar energie solară.

Nu voi intra în discuții legate de costuri acum, pentru că nu am toate datele venite de la furnizorul de energie electrică, voi reveni la acest subiect în bilanțul anual al #koniței unde vom avea și un bilanț economic.

Voi mai spune că în 2022 am consumat din rețea 6.34 MWh, în 2023 6.04 MWh, iar în 2024 pare că am redus acest consum din rețea. Incert momentan, dar pare că acest consum va fi sub 4.5 MWh.

Ce se întâmplă cu energia livrată în rețea?

O discuție dureroasă, care se transformă pe alocuri într-o luptă de care pe care. Prosumatori vs. Autorități este astăzi un meci aflat în prelungiri. Imposibilitatea de a fi tranșat la finele lui 2024 poate fi pus doar pe umerii politicienilor, desigur. Nu voi intra mai mult în zona aceasta, au scris deja aici cei de la Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie.

Suntem supuși continuu la „complicații” gândite parcă în laboratoare. Cum ne spunea și Mihai în articolul său recent prosumatorul primește un preț pentru ceea ce a injectat, iar în perioada iernii compensarea se face kWh la kWh, dar calculat la prețul de achiziție. Prețurile la care furnizorul meu a achiziționat energia injectată pe parcursul lui 2024 sunt:

perioadakWhpret/unitpret
01.12.23-31.12.2350.000.27213.6
01.01.24-31.01.24109.000.27229.65
01.02.24-29.02.24180.000.27248.96
01.03.24-31.03.24217.000.27259.02
01.04.24-30.04.24319.000.27286.77
01.05.24-31.05.24267.000.51431137.32
01.06.24-30.06.24331.000.51446170.29
01.07.24-31.07.24533.000.72041383.98
01.08.24-31.08.24330.000.63538209.68
01.09.24-30.09.2428.000.5143114.4
01.10.24-31.10.24211.000.27257.39
01.11.24-30.11.2496.000.27226.11

Datele sunt extrase din facturi și vom avea tot timpul diferențe, iar cei nemulțumiți vor fi evident minoritatea mai slab reprezentată, prosumatorul. Iar facturarea energiei injectate cu plata la 24 de luni există într-o singură țară din UE, România. O linie de credit fără dobândă acordată câtorva …

Optimist pentru un viitor mai verde

Vedem de la an la an mai multă energie regenerabilă în statisticile de pe facturi. Tot mai mulți prosumatori și parcuri fotovoltaice. De ce nu am fi optimiști? Toată această energie trimite la pensie producția poluantă. Personal îl văd ca pe un lucru bun.

Știm cu toții că energia injectată de prosumatori e consumată în proximitatea respectivului prosumator. Vecinii din jur se bucură de energie curată, dar care e facturată la un preț mai mare decât ce vedem în tabelul de mai sus, iar furnizorul și distribuitorul nu au depus prea mari eforturi. Așa e legislația în acest moment, ni se spune!

Implicare!

Tocmai, legislația ar trebui să fie echilibrată! Pentru toți!

Chiar și așa, cu multe piedici pe parcurs, chiar dacă ne încărcăm pe alocuri de frustrări, e bine să încercăm să punem umărul la un obiectiv comun. Că individual avem un obiectiv pur economic, că vine pe baza unor principii sau că vorbim de un mix între mai multe obiective trebuie să ne gândim la implicare! Doar împreună putem face ca obiectivele comune să devină vizibile.

Asociațiile care luptă pentru drepturile prosumatorilor sau a comunităților mici din energie, cum sunt APCE sau AMPEER, ar trebui ajutate în acest proces. Dacă știți și altele menționați în comentarii, vă rog. Și prin simpla plată a unei taxe de membru ajutăm o echipă bine coordonată să pună presiune pentru o lege sau o dezbatere în domeniul energetic sau pe anumite obiective sau negocieri. Autoritățile sunt presate de cealaltă parte de lobby-ul susținut cu resurse financiare enorme a companiilor interesate de profit cu orice preț și prea puțin interesate de frustrările unei comunități în creștere.

Cu cât suntem mai mulți cei implicați cu atât vocea noastră va fi auzită mai puternic, iar șmecheriile vor trece mai greu sau vor fi blocate!

Investiții?

Greu de răspuns la întrebarea Cum e viața ca prosumator? de la început. Un sistem fotovoltaic îți aduce un plus valoare gospodăriei și, cu siguranță, facturi mai mici la electricitate. Dacă nu ești tipul care despică firu’n patru precum o fac eu sau colegii prosumatori din proiect sunt sigur că viața ca prosumator va fi extraordinară. Întrebările apar când îți dorești să maximizezi obiective. 🙃

Sistemul fotovoltaic pe care l-am instalat nu e perfect. Acestea au fost condițiile la acel moment, dar a fost doar un prim pas. Acest pas și-a făcut treaba în 2024. Orientarea spre V și înclinația mică îl face mai puțin eficient. Cam așa arată un grafic cu datele preluate de pe invertor, valori zilnice:

Chiar și așa, mai puțin eficient, a produs doar cu 400 kWh mai puțin decât am consumat pe parcursul lui 2024. Ceea ce mă duce iar cu gândul la acel procent de 51%. Prea multă energie a ajuns în rețea, se observă nevoia de stocare.

Și probabil aceasta va fi direcția pentru mulți colegi prosumatori. Poate va ajuta și programul RePowerEU prin care statul va finanța soluții de stocare. Eu nu am aplicat din cauza unei situații generate tot de către autorități, dar și aici povestea e lungă. O vom lăsăm pentru o întâlnire față în față.

Mă întreb de câteva luni dacă suntem într-un un moment bun de investiții. Mulți spun că ar fi pentru că prețurile sunt jos. Alții spun că ar fi bine să economisim pentru că economia merge cu viteză spre zid de beton. O structură metalică cu orientare sudică, un invertor, 6-8 panouri, și o soluție de stocare ar fi investiția la care mă gândesc.

Rămâne întrebarea: E un moment bun pentru astfel de investiții?

2 Responses

  1. Kolf spune:

    Cu o baterie la sistemul fotovoltaic, procentul de autosuficienta (acoperirea cu prioritate a consumului propriu) va creste la valori de ordinul 75% pe an, dar va fi peste 90% in perioada Martie – Octombrie.
    Nu va ganditi la o baterie foarte mare ci ceva de ordinul a 10 – 15 kWh, pentru ca vara se consuma mult direct din panouri, fiind multe ore de lumina, iar iarna oricum productia e mica si nu ai ce stoca in baterie.

    PS: Eu am sa fiu avocatul diavolului in discutia cu compensarea.
    Eu pe rezidential n-as acorda nici un fel de compensari financiare ci as cauta sa incurajez consumul propriu si electrificarea celorlalte domenii unde inca se folosesc combustibili fosili (incalzirea casei si mobilitatea). As permite ca energia injectata vara sa poata fi folosita numai pentru compensarea consumului de energie electrica, dar as permite sa se compenseze toate componentele de pe factura, nu doar componenta de energie activa.

    Pune omul in retea 5000 kWh intr-o vara si cu banii primiti isi plateste factura la gaz iarna. Eu cred ca aceasta varianta trebuie descurajata. Omul ar trebui incurajat sa-si puna pompa de caldura ca sa se foloseasca de cei 5000 kWh livrati in retea, cu niste costuri anuale de sa-i faca invidiosi pe cei cu centrale pe gaz.

    PS: Da, stiu ca acum iti primesti banii abia peste 2 ani, dar sunt optimist si cred ca pana la urma se va ajunge la varianta cu plata integrala in luna in care energia a fost livrata in retea.

    • Cosmin Matei spune:

      Nici nu mă gândeam la o compensare financiară pe combustibil fosil. Personal mă gândeam exclusiv la energie electrica. Sunt perfect de acord că ar trebui descurajat consumul combustibililor.

      Doar că observăm cât de greu se mișcă autoritățile în a concepe programe de încurajare pe zona de încălzire în special. Iar pe mobilitate … s-a făcut un pas în lateral. Măcar de-l făceau în spate și să lase importatorii si rețelele de vânzare să se zbată cu vânzările.

      Mulțumim pentru această intervenție, este excelent să avem mai multe viziuni despre un subiect sau despre obiective 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.