După absolvirea unui an de contribuții la proiectul Electromobilitate, Attila ne-a promis că va rămâne în legătură cu echipa și ne va comunica experiențele cele mai speciale alături de Kona.
Zis și făcut, cu un rezumat foarte bun al celor patru călătorii între Timișoara și Vlăhița din luna iulie, în care a acumulat peste 3700 km.
Concluzii după 3744 km parcurși între Timisoara și Vlăhița cu Brotacul (Kona)
Toți ceilalți șase colegi din echipa #konașilor își continuă fără probleme tehnice sau de soft călătoriile electrice și împărtășesc experiențele acumulate cu toți cei interesați de mobilitatea electrică.
Cu toate că echipa s-a redus ca număr, kilometrajul de vacanță a crescut cu 55% față de luna trecută, atingănd un foarte respectabil total de 38.651 km.
Dorul de ducă cu Kona nu este un virus cu care s-a contaminat doar Attila, după cum ușor putem observa din parcursul celor șase membrii actuali ai echipei #konașilor.
Andrei a depasit 50.000 km
Paul a atins 80.000 km
Indiferent dacă este pentru activități profesionale, așa cum acumulează kilometri Andrei, sau vacanțe în Grecia pentru Paul și Tudor, sau pe trasee alpine, unde au savurat alunecarea lină Cristian și Dan, proprietarii de Kona au multă încredere în consumul rezonabil, autonomia bună și viteza de încărcare a acestui model, care face parte alături de Kia Niro, din cea de a doua generație de electrice produse de concernul coreean Hyundai-Kia.
Mai în glumă mai în serios, Titus ne scria într-un raport săptămânal, că a parcurs mai mulți kilometri cu bicicleta decât cu Kona, o activitate ECO care nu lasă oportunități de comentarii despre proveniența curentului utilizat de jucăriile noastre electrice și care aduce un plus de sănătate practicanților.

Valoarea medie a consumului de 14.2 kWh/100 km realizată de echipa Kona, după 38.651 km parcurși în iulie, este elementul principal, alături de încărcarea rapidă, care încurajează călătoriile lungi cu acest model.
Spațiul interior, ceva mai mic ca la Niro, mai ales în zona portbagajului, este un punct de critică pentru cei aflați pe punctul de a alege un model electric, dar a devenit în luna iulie un avantaj pentru Kona, fiindcă energia necesară climatizarii este mai redusă.
Andrei ne va delecta în curând cu alt episod al raportului #konașilor pentru săptămâna ce s-a încheiat, așa că mă voi opri aici, cu gândul la cea de a treia generație de modele produse de grupul coreean, care excelează la capitolul spațiu și viteză de încărcare.
IONIQ 5 și Kia EV 6 vă așteptăm cu nerăbdare în echipa proiectului Electromobilitate!
Articole despre experiențe alături de Kona în luna iulie:
- Echipa Kona – La revedere Brotacului!
- Kona Electric vs. Hybrid – episodul 10 (special)
- Călătorie paralelă cu Kona hybrid și electric la morile de apă de la Rudăria
- Kona EV (Porto) după un an și 19.000 km
- #konaşii: de ce ne-am luat noi electrică
- Excursie de 2100 km cu Hyundai Kona – pentru prima oară în Grecia
- #konaşii: Căldură mare mon cher, da’ coafura rezistă!
- #konaşii: experienţe în mijloc de vară
- Concluzii după 3744 km parcurși între Timisoara și Vlăhița cu Brotacul (Kona)
- #konaşii: o săptămână plină de evenimente și călătorii
- Hyundai Kona Highway – 8 luni, 50.557 km.
- Cu Hyundai Kona de două ori în jurul pământului în 473 de zile

My lifelong automotive career started with design and testing of ICEs, continued with service and sales, followed by 20 years of global seat design, requirements and knowledge management.
My recent passion for electric vehicles found its home at 24auto.ro and electromobilitate.