Ozone 3 – un proiect încheiat cu happy end

Pe parcursul ultimilor patru ani, de când am publicat mai mult de 1500 de articole în cadrul proiectului Electromobilitate, nu cred că a rămas loc de îndoiala că sunt un susținător convins al mobilității electrice, pornind din marile aglomerații urbane, unde poluarea fonică și cu emisii de tot felul este cea mai acută.

În continuare sunt convins că tranziția spre transportul în comun civilizat și electrificat, transportul electric de persoane (autonom?) și livrarea de produse cu furgonete electrice, alături de înlocuirea treptată a parcului auto învechit cu modele electrice moderne, va duce în timp la orașe mai curate și liniștite.

Pentru a dovedi utilitatea micilor automobile electrice pentru rezolvarea nevoilor de transport în oraș am depus în iunie 2018 un avans pentru un e-GO Life, apoi în octombrie pentru Sion, prototipuri ale unor startup-uri germane, văzute și testate la Aachen și München în 2018. Din păcate, așa cum se întâmplă deseori, de la idei bune până la industrializare este o cale foarte lungă și dificilă, care în industria auto înghite sume gigantice pentru lansarea producției.

După repetate întârzieri – e-Go Mobile a dat faliment, iar Sono Motors a tot amânat lansarea producției și a scumpit mașina în ultimii trei ani – am decis să retrag sumele depuse ca avans și să mă alătur echipei de entuziaști de la Baia Mare și Cluj, care îndrăzneau să se gândească la asamblarea unor micro-automobile electrice în România.

Test drive la Cluj

Colaborarea a început cu o vizită la Cluj și două plimbări cu primele prototipuri.

In vizita la cei ce indraznesc sa asambleze automobile electrice de oras in Romania

Scriam atunci:

Pe cât de mică este echipa coagulată în jurul celor trei inimoși ce formează nucleul GTG, Lala și Gheorghe Mureșan și Andi Ostroveanu, pe atât de mari sunt visele și îndrăzneala. Andi mi-a oferit la Cluj primele test drive-uri cu prototipurile Oxigen și Ozon, cele două modele propuse pentru comercializare în prezent.

Obiectivul de a lansa pe piața din România un micro-automobil electric sub 10.000 euro, într-o perioadă când cele mai accesibile oferte din țară începeau de la 20.000 euro (după subvenții) era desigur foarte atractiv, dar implică câteva compromisuri.

Pentru încadrarea în legislația europeană, categoria L7, regulamentele prevăd o greutate maximă de 400 kg fără acumulatori pentru transportul de persoane și 550 kg pentru transportul de marfă, cu o putere maximă continuă de 15 kW.

Pe lângă limitele legislative, obiectivul proiectului este atingerea unui cost de producție care să asigure vânzarea la prețuri accesibile pentru un public mai numeros decât permite actuala ofertă de automobile electrice pe piața din România.

Salonul Auto București ediția 2018

În octombrie 2018 am avut ocazia să petrecem, împreună cu Eugen, câteva zile alături de Lala și Gherghe Mureșan în spațiul de expunere dedicat în premieră automobilelor electrice la SAB.

Incepe Salonul Auto Bucuresti si Accesorii 2018!

În cadrul salonului va exista un spațiu destinat exclusiv mobilității electrice, în cadrul căruia vor fi expuse cele mai recente modele de automobile electrice și hibrid aparținând mărcilor BMW, E-TWOW, Hyundai, Kia, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Smart, Gotech iar consultanții de la stand vor oferi informații referitoare la noile tehnologii.

Autovehicule electrice la SAB 2018

După ce ne-am cunoscut mai bine și am creionat cateva posibilități de colaborare, am decis să achiziționăm un Ozone (varianta cu patru uși) pe care să-l folosim pentru test drive în cadrul proiectului Electromobilitate, alături de Hyundai Ioniq și Tesla Model 3. Proiectul nu era fără riscuri, dimpotrivă, barierele financiare și cele administrative erau uriașe.

Mini-automobile electrice de oras asamblate la Baia Mare, un exemplu demn de urmat

Schimbarea locației de producție din Cluj în Baia Mare a rezultat într-o nouă serie de aprobări și o întârziere estimată la câteva luni. Angajarea, pregătirea și reținerea echipei de asamblare, în condițiile lipsei de forță de muncă din aproape toate marile orașe din țară, va fi în curând o altă provocare.  Asigurarea fluxului de piese necesar producției, organizarea logisticii și asigurarea livrărilor la timp a tuturor subansamblelor, decurge  în paralel cu căutarea unor furnizori interni și este o temă de casă majoră în sine.

Vizită la Baia Mare

A urmat o vizită la Baia Mare cu TM 3 și încă o plimbare cu Ozone, înainte de achitarea mașinii ce urma să fie importată din Italia în august 2019.

„Oxigen” în peisajul electromobilistic românesc

Sunt multe lecții de învățat de la echipa GTG, antreprenori seriali, care au înregistrat succese majore și eșecuri dure în timpul crizei financiare din 2008. Poate că una din cele mai importante este să crezi în visele proprii, să iți unești forțele cu oameni care gândesc la fel și să faci tot ce iți stă în putință, ca să transpui visul în realitate.

Garanția succesului nu există, dar cu motivația și convingerea că mini-automobilele de oraș vor face parte din viitorul peisaj urban din România, echipa GTG înaintează pas cu pas pe calea asamblării și comercializării modelului Oxigen,

Întârzierea livrărilor, afectată serios de declanșarea pandemiei și primul lock down din Italia, a făcut ca micul partener de test drive pentru Ionică și TM 3 să ajungă la Sibiu doar în 13 martie 2020, în plin început de pandemie.

Ozone 3 in drum spre Romania

Ozone 3 a sosit in Romania 3 martie 2020

FOTOREPORTAJ: Intalnirea cu Ozone 3 6 martie 2020

Bine ai venit Ozone 3! 13 martie 2020

Prezentare Ozone 3 in detaliu 14 martie 2020

Ozone 3 – test drive cu buburuza electrica 16 martie 2020

Mirrorism – imagini cu Ozone 3 la Sibiu 26 martie 2020

Experiențe cu Ozone

Ca de obicei, primele drumuri electrice cu Ozone în zona Sibiului au fost parcurse împreună cu echipa de la Porsib și pe drumul spre Păltiniș.

Despre prima experienta mai indelungata la volanul lui Ozone 3 11 iunie 2020 – urcare Paltiniș

Apoi au urmat câteva articole despre experiența la volan scrise de Darius, Marius și Tudor.

Ozone 3 review: primele impresii după o scurtă plimbare test drive Darius

Cu buburuza (Ozone 3) in oras – primii kilometri test drive Marius

Ozone 3 – o mașină compactă de oraș test drive Tudor

După începerea școlii, Marius a utilizat Ozone-ul pentru câteva săptămâni ca mașina de dus copii la scoală, naveta la serviciu și de aprovizionare, totul descris amănunțit în mai multe episoade ale unui jurnal de bord sibian.

Cum se poate calatori cu 7 RON o săptămână în oraș?

Ozone 3 – test drive cu buburuza electrica

„Buburuza” confirmă costuri minime cu energia electrică în oraș

Mașini de distribuție care se plătesc singure?

Ozone 3, jurnal de bord sibian: săptămâna 14-18 septembrie 2020

Ozone 3, jurnal de bord sibian: săptămâna 21-25 septembrie 2020

Diversificare ofertă mini automobile electrice

În tot acest timp, oferta de mini-automobile electrice în țară s-a diversificat (Skoda Citigo și VW e-Up!) iar problemele în colaborarea cu partenerul italian s-au înmulțit și se îndreptau spre un final litigios.

În vara anului 2021, echipa de la Baia Mare era pregătită sa renunțe la proiectul Ozone, dar nu și la cel de a importa, și ulterior de a asambla, mini vehicule electrice de transport marfă.

Cu ajutorul lui Doina și Wiwi am urmărit timp de doi ani utilitatea și frugalitatea unui Citigo, care circulă în zona Timișoara. pe Marius (PH) l-am însoțit 13 luni în toată țara alături de buburuza lui (e-Up), iar după ce Marius a trecut în tabăra Tesla, Laszlo a preluat ștafeta și ne ține la curent cu evoluția celui de al doilea e-Up! al familiei, utilizat zilnic în zona Clujului. În principiu aveam continuitate și suficiente informații despre această categorie de automobile electrice și fără Ozone.

Începând din luna octombrie 2021, livrările și nenumăratele relatări despre Dacia Spring au adus argumentele decisive, în favoarea convingerii exprimate încă de la început, că automobilele electrice cu preț accesibil vor ajuta la înlocuirea parcului auto învechit. De atunci, Spring a fost cel mai bine vândut automobil electric în Romania în fiecare lună!

Un nou început, o nouă colaborare – Santinela ASSOC

Ajunși în acest punct, am decis ca suma investită inițial în Ozone să fie re-utilizată pentru o cauză mai urgentă și de omenie.

Așa cum în 2020, pandemia ne-a luat prin surprindere și primul lock-down a generat un șoc economic, care se resimte și în prezent, 24 februarie 2022 ne-a pus în fața altor provocări, generate de fluxul de refugiați din Ucraina.

Prin intermediul lui Ciprian, care a organizat ajutoare constând în mese calde și adăpost pentru refugiați, am încercat, împreună cu familia, să adăugăm o picătură la oceanul de ajutoare necesare pentru depășirea acestei crize umanitare.

În același context am aflat că familia Mureșan, părinții proiectului Ozone, au adăpostit familii de refugiați și susțin organizația ASSOC pentru cauza refugiaților din Ucraina. Ca urmare, am decis ca suma achitată în 19 august 2019 pentru Ozone 3 să fie donată ASSOC.

Din convorbirile purtate cu dl. Florian Sălăjeanu și imaginile transmise din Ucraina sunt convins că acest pas este doar un început și că mulți alți oameni de suflet se vor alătura cauzei, pentru a ușura suferințele celor nevinovați de conflictul care le-a dat viața peste cap.

Respect Gheorghe Mureșan pentru o promisiune ținută și multă putere Florian Sălăjeanu pentru munca necesară cu santinela ASSOC și toate proiectele de suflet în care sunteți implicat cu echipa ASSOC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.