Spațiu din belșug – Tesla Model Y la drum lung (episodul 6)

Am pornit împreună să explorăm călătoriile electrice din afara orașelor pas cu pas în funcție de capacitatea crescândă a acumulatorilor, ceea ce permite parcurgerea unor distanțe tot mai lungi între doua re-încărcări.

În primul episod am aflat cum un Peugeot e-208 achiziționat de Laura pentru drumurile zilnice în oraș a ajuns pe crestele Carpaților și a traversat România într-o zi de la Suceava la Timișoara.

Al doilea episod ne-a purtat alături de Radu și Márton cu Renault ZOE fără încărcare rapidă în Croația, Grecia, la Budapesta și din nou pe Transfăgărășan.

In al treilea episod ne-am întâlnit cu #konașii maratoniști, Paul, Dan și Andrei, care au trecut de 175.000 km parcurși începând din 2020, și cu colegii lor din echipa Kona. Împreună cu proprietarii de VW ID.3 și Renault Megane formează grupa compactelor din proiectul nostru, care a acumulat peste un milion de kilometri electrici, majoritatea parcurși în România.

Indiferent dacă i-am găsit pe drumuri europene cu destinații pitorești din Grecia, Croația, Elveția, țările vecine sau pe traseele din România, cu toții se bucură de călătoriile lungi de vacanță și de navetele zilnice alături de ”electricele” lor.

In episodul patru am urmărit proprietarii de Tesla Model 3 SR (standard range) navigând din Supercharger în Supercharger spre destinații din Elveția, Italia, Austria, Grecia și Turcia, cu liniștea că mașina va găsi singură o stație rapidă, liberă și funcțională în rețeaua Tesla Supercharger, unde încărcarea pornește fără aplicații sau telefoane la help desk.

Episodul #5 ne-a prezentat campioana distanțelor lungi din cadrul proiectului nostru, Tesla Model 3 LR (long range) în călătorii spre Italia, pe traseul Finlanda – România și retur, călătorii de la Atlantic la Pacific și de la Marile Lacuri până în sudul Floridei. Tot aici am amintit de călătoria din 2018-2019 pe două continente, din Motor City, Michigan, până la Timișoara, Sibiu și Castelul Bran, care avea să dovedească că așa zisele limitări ale electricelor la trasee din aglomerațiile urbane sunt doar un mit.

Ce ar mai fi de zis, după ce Model 3 LR a demonstrat că tehnologia din urmă cu un deceniu, când a fost proiectată sau șase ani de când a fost lansată în producție, permite parcurgerea unor distanțe mai lungi decât este confortabil, sau sănătos, pentru o familie cu copii sau animale de companie?

La drum lung cu Model Y

Să ne orientăm acum atenția spre Model Y, care îndeplinește o altă nevoie a familiilor pornite în călătorii lungi: cea de spațiu pentru bagaje, jucării, accesorii și tot ce poate fi desprins ușor din casă și mutat în portbagaj, că… nu se știe, poate va fi nevoie!

Pe lângă secțiunea frontală mai mare, care duce la creșterea rezistenței aerodinamice, consumul mai mare raportat de colegii cu Model Y este și o consecință a greutății, mai ales în varianta de concediu ”cu cățel și purcel” la bord.

Pentru urcatul munților și accelerarea acestui pachet consistent, format din pasageri bine dispuși la bord și calabalâcul înghesuit în spatiile generoase de depozitare din față, spate și dedesubt, este nevoie de energie, de multă energie, din care o parte se recuperează la coborâre și prin frânare regenerativă pe serpentine.

Probabil o imagine este mai bună decât multe cuvinte. Vom folosi graficul consumului mediu săptămânal pentru echipa Model Y, la care am adăugat pentru comparație valorile celui mai economic model Tesla și anume Model 3 SR (linia punctată).

Chiar dacă rezultatul acestui consum mediu mai ridicat pentru Model Y înseamnă o autonomie mai mică între două încărcări, colegii noștri au realizat unele dintre cele mai spectaculoase trasee internaționale în acele aproape 12 luni de când monitorizăm cinci Model Y în România.

In ordinea înrolării în proiect, o scurtă recapitulare a călătoriilor lungi întreprinse de participanții la proiectul Electromobilitate cu Model Y.

Ovidiu – București

Cristi – Brașov

Octavian – Sibiu

Andu – București

Cele mai bune concluzii sunt cuvintele lui Andu la întoarcerea din maratonul spre Nordkapp și retur:

Ne-am întors acasă cu bine, după aproape 9.500 kilometri electrici. Costul total pentru transport a fost de 2167 lei, însemnând un cost mediu de 22.81 lei/100km.

Dar cel mai important aspect a fost experiența de neuitat, o călătorie pe care mulți ar considera-o nebună, indiferent cu ce fel de transport. Pentru mine a simbolizat o deschidere de orizonturi, o schimbare de cultură de la o zi la alta, un preview pentru fiecare țară în parte, astfel încât să știu unde ne vom întoarce pentru mai multe zile.

Aș mai face drumuri lungi cu o mașină electrică? Oricând!

Andu – Model Y LR, București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.