Epilog – călătorii departe de casă cu Dacia Spring, Fiat 500e și VW e-Up (episodul 7)

Serialul nostru dedicat ”electricelor bune doar de oraș”, nu putea să ajungă la final, fără a trece în revistă călătoriile cu cele mai mici modele participante la proiectul Electromobilitate.

Deși dimensiunile reduse le recomandă pentru rezolvarea economică a nevoilor de deplasare din aglomerațiile urbane, avem exemple numeroase furnizate de colegii care au parcurs distanțe mari cu ele.

Epilogul va demonstra că nu există limitări de proiectare pentru parcurgerea unor distanțe lungi cu cele mai mici modele. Totul depinde de răbdarea proprietarilor, nevoiți să încarce mai des din cauza acumulatorilor cu capacități reduse, și de o doză maxi de spirit de aventură.

In ordinea înrolării în proiect, vom începe cu Buburuza lui Marius (Câmpina)

Marius – VW e-Up, Câmpina

Deși în ultimii doi ani Marius a relatat despre călătoriile lungi cu Tesla Model 3 în țară și străinătate, plus naveta zilnică la locul de muncă, ucenicia electromobilistică începută în 2020 a fost alături de îndrăgita Buburuză.

Pornind de la primul articol publicat pe blog în 4 septembrie 2020, a fost clar că e-Up! este mașina ideală pentru naveta zilnică, chiar dacă atunci nu beneficia de încărcare la locul de muncă, așa cum este posibil în prezent. Ce ne-a surprins la vremea respectivă, a fost prima escapadă când Marius și Buburuza au plecat să colinde țara iarna, când viteza de încărcare este mică și consumul mai mare.

Alte călătorii din sezonul cald i-au purtat pe Marius și Elena în toată țara.

Laszlo – VW e-Up!, Cluj

Și pentru Laszlo scopul principal pentru achiziția celui de-al doilea VW e-Up! a fost naveta zilnică cu energie de la soare, familia având la dispoziție o mașină spațioasă pentru concedii.

Cu toate acestea, curiozitatea și acel spirit de aventură de care vorbeam la început, l-au purtat pe Laszlo la volanul micului e-Up! până la Budapesta și nu doar o singură dată.

Alin – VW e-Up!, Râșnov

Chiar dacă nu se încadrează strict în subiectul ”călătoriilor lungi” – privite ca etape de acasă până la o destinație de vacanță – faptul că Alin a acumulat peste 64.000 km în mai puțin de un an de la achiziție, spune totul despre utilizarea intensă a mașinii atât în oraș cât și în afară.

In plus, într-un bilanț recent pentru șase ani și opt masini, Alin demonstrează că a realizat cel mai mic cost pe kilometru cu VW e-Up!

Raul – Fiat 500, Timișoara

In articolul introductiv, care este de altfel singura ”condiție” de participare la proiectul Electromobilitate, Raul scria:

Mașina va fi folosită strict pentru oraș (că nu s-a întâmplat așa, veți citi mai jos…).

Revizitând lista cu cerințele inițiale, am îndeplinit (și chiar depășit) următoarele:

1. Am folosit mașina în oraș dar și pe rute mai lungi (Timișoara-Sibiu, Timișoara-Alba Iulia, Timișoara-Herculane).

După 8300 km, Raul (TM) parchează noul Fiat 500e în garajul nostru virtual

Ne-am reîntâlnit cu Raul la Cobuild – Ciugud și în rapoartele săptămânale ne-a informat despre alte călătorii departe de Timișoara.

Springarii cei năzdrăvani

Micuța chinezoaică, sosită în Europa sub denumirea Dacia Spring, nu mai are nevoie de prezentare. Oricine vizitează un blog cu nume atât de clar, ”Electromobilitate” nelăsând loc de dubii care sunt subiectele noastre preferate, probabil știe că este cel mai bine vândut model electric în România și reprezintă la ora actuală:

  • 40% din parcul auto electric din România
  • 41% din înmatriculările anului 2023 (ianuarie-octombrie)
  • 39% din înmatriculările lunii octombrie

Pe scurt, Renault-Dongfeng au pus serios umărul la creșterea înmatriculărilor de automobile electrice în România cu Dacia Spring.

SURSA: RO e-mobility index publicat de Lektri.co

Octavian – Sibiu

Intre experiențele din trecut cu Outlander PHEV și cele actuale Model Y LR, Octavian a învățat cum este mobilitatea 100% electrică la volanul unei Dacia Spring. Din scurta conviețuire am moștenit imagini superbe de pe Transfăgărășan, care dovedesc că nici măcar micuțul Spring nu este condamnat la o existență utilitară strict cu drumuri de oraș.

Ionuț – Pitești

Înainte de se înrola pentru 12 luni în echipa proiectului Electromobilitate, Ionuț avea deja în palmares un tur al României cu Dacia Spring. A urmat o călătorie pe litoral și întâlnirea la evenimentul organizat în comuna Șpring, unde Ionuț a fost singurul proprietar de Dacia Spring care s-a încumetat să treacă Carpații pentru a face o bucurie copiilor.

Marcel – Deva

Bucurându-se în prezent de un Renault Megane, Marcel recunoaște adesea că a făcut cunoștință cu mașinile electrice prin intermediul test drive-urilor oferite în cadrul proiectului nostru la Deva. Când momentul a fost potrivit, a cumpărat un Spring și a plecat cu el la drum prin toată țara.

Fără să fie un indemn din partea noastra de a imita aventura, Marcel a ajuns cu Spring-ul până în Germania, urmând exemplul unui alt coleg de echipă foarte îndrăzneț.

Mihai (Fălticeni) și Marcel (Deva) la Earth Day 2023, Timișoara

Mihai – Fălticeni

Spring-ul familiei a fost achiziționat din inițiativa tatălui, dar Mihai a descoperit foarte repede că este mai economic să parcurgă naveta zilnică cu ”electrica”, în locul unui Sandero diesel. După câteva călătorii în țară, a pornit spre Berlin, unde a ajuns cu bine și s-a întors sănătos.

Parcă pentru a confirma că nu a fost o întâmplare sau o greșeală, Mihai a mai cumpărat un Spring, alături de care, pe lângă navetă, a bătut țara în lung și lat împreună cu fetele lui. După Timișoara, Ciugud și Alba Iulia cu familia, Mihai a ajuns la Marea Baltică, mai precis la Gdansk în Polonia.

La fel ca în cazul lui Marcel, nu încurajăm astfel de călătorii cu Spring, dar admirăm anduranța și ambiția celor doi colegi de a demonstra că se poate.

Chiar nici o singură ”mașina de oraș” pur sânge?

Fiindcă serialul nostru a fost dedicat celor ce au parcurs distanțe lungi cu mașinile electrice, trebuie să amintim că exista și cazuri de utilizare conform așteptărilor celor ce nu cunosc performanțele actuale ale electricelor din experiență proprie.

Doina și Wiwi folosesc un Citigo pentru drumurile lor zilnice în Timisoara de trei ani și jumătate, timp în care au adunat puțin peste 30.000 km. Câteva ieșiri în împrejurimi, câteva teste paralele cu Spring și Peugeot e208 și o deplasare la Reșița, pentru un eveniment remarcabil de promovare a mobilității electrice, au fost singurele drumuri care au scos Citigo din mediul cunoscut al orașului.

In concluzie, nici măcar Dacia Spring și suratele din Grupa mică nu pot fi calificate ca ”mașini bune doar de oraș”. Limitele sunt doar cele ale fanteziei și ambiției umane de a realiza ce este posibil cu actuala tehnologie electrică imperfectă. Suntem primii care ne dorim acumulatori mai performanți, fiindcă simțim pe pielea noastră limitările existente. În același timp observăm cum an de an călătoriile pe distanțe mari devin tot mai simple, indiferent de traseu, odată cu creșterea numărului și a puterii stațiilor de încărcare.

In loc de încheiere, o invitație la oricare din evenimentele organizate în cadrul proiectului Electromobilitate, pentru a cunoaște și discuta direct cu acești oameni minunați, care investesc mult timp, pasiune si pricepere pentru a relata cum arată mobilitatea electrică, în prezent, văzută de la volan.

Earth Day Timișoara 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.